Oferta de locuinte noi a depasit pentru prima data cererea, deoarece preturile mari ale noilor apartamente le fac inaccesibile pentru cumparatori. Expertii imobiliari nu exclud falimentul unora dintre dezvoltatorii imobiliari.     Pe pia
Oferta de locuinte noi a depasit pentru prima data cererea, deoarece preturile mari ale noilor apartamente le fac inaccesibile pentru cumparatori. Expertii imobiliari nu exclud falimentul unora dintre dezvoltatorii imobiliari.     Pe piata imobiliara din Bucuresti sunt in diferite stadii de constructie circa 25.000 de apartamente. Piata locuintelor este afectata insa in prezent de numarul prea mare de oferte de locuinte scumpe pentru cei cu venituri mari, depasind cu mult numarul cererilor, astfel incat se asteapta o stagnare a preturilor in perioada 2008-2009, o data cu primele falimente ale dezvoltatorilor imobiliari, a declarat Gabriel Zamfir, presedintele Uniunii Nationale Imobiliare (UNIM). "La ora actuala, cererea este depasita de oferta, astfel incat este de asteptat o stagnare a preturilor pentru urmatoarea perioada. In acelasi timp va stagna sau chiar va scadea piata apartamentelor vechi, care este in stransa legatura cu piata apartamentelor noi", a spus Gabriel Zamfir. Acesta a precizat ca sunt asteptate si falimente pe piata dezvoltatorilor imobiliari, din cauza numarului foarte mare de proiecte care nu-si vor gasi cumparatori in urmatorii ani.     CREDITE PUTINE. Creditul ipotecar a crescut cu peste 34% pe primele opt luni ale anului, insa majorarea a fost sub asteptari, Romania ramanand o piata a creditului de consum, a declarat ieri Dorin Cojocaru, director executiv Retail la Banca Comerciala Romana (BCR), in cadrul unei conferinte imobiliare cu ocazia Targului de apartamente Condominium. "Piata a crescut sub asteptarile de la inceputul anului. Sigur ca am inregistrat o crestere importanta la creditul ipotecar, de circa 34% pe primele opt luni, dar ramanem o tara a creditului de consum", a spus reprezentantul BCR.  Cojocaru a spus ca, in Romania, creditul ipotecar este undeva la nivelul de 35% din total credit, in timp ce creditul de consum detine ponderea cea mai importanta, tendinta inversa comparabil cu tarile din Occident. Creditul ipotecar reprezinta 19% din totalul creditelor retail pentru persoane fizice la ora actuala, comparativ cu 21% in decembrie 2006, restul de 81% reprezentand creditul de consum.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.