Extinderea Palatului Victoria costa peste 20 mil. euroLucrarile de constructie pentru extinderea Palatului Victoria vor incepe anul viitor, termenul de finalizare fiind estimat pentru 2011, iar costurile investitiei la peste 20 milioane de euro, a de
Extinderea Palatului Victoria costa peste 20 mil. euroLucrarile de constructie pentru extinderea Palatului Victoria vor incepe anul viitor, termenul de finalizare fiind estimat pentru 2011, iar costurile investitiei la peste 20 milioane de euro, a declarat, ieri, Radu Puchiu, director in cadrul Cancelariei premierului Tariceanu, citat de Mediafax. Noua cladire va fi construita pe un teren de 5.525 metri patrati situat in spatele actualului sediu al Guvernului, aflat in domeniul public al statului. Potrivit lui Puchiu, in prima etapa au participat 24 de proiecte din care comisia de licitatie a selectat sase pentru a doua faza. Oficialul a mentionat ca licitatia pentru desemnarea constructorului este prevazuta pentru anul viitor. Lucrarile de extindere a Palatului Victoria vor fi proiectate de arhitectii olandezi Branimir Medic si Pero Puljiz, membri ai firmei De Architekten CIE. Planul arhitectural propus de aceasta echipa a fost selectat, la jumatatea lunii iulie, de o comisie formata din noua experti, in urma unui concurs international de proiecte. La randul sau, presedintele Filialei Bucuresti a Ordinului Arhitectilor din Romania, Mircea Ochinciuc, a declarat ca proiectul castigator a fost considerat de catre toti membrii juriului, ca fiind cea mai buna solutie pentru extinderea Palatului Victoria. La finalul lucrarilor, Palatul Victoria va avea o arie desfasurata de circa 43.000 metri patrati, aproape dublu fata de suprafata actuala. Lucrarile se vor desfasura in paralel cu cele de consolidare a actualului sediu, investitie prevazuta sa inceapa tot anul viitor. Palatul Victoria se incadreaza in clasa I de risc seismic - constructie cu risc ridicat de prabusire la cutremure. In urma consolidarii, probabilitatea de prabusire a Palatului Victoria in cazul unui seism va fi redusa. Costurile totale pentru consolidarea actualului sediu au fost estimate la 13 milioane de euro.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.