"Sentinta Sectiei penale este perfecta, in consonanta cu decizia Curtii Constitutionale. Referitor la raspunderea ministeriala, trebuia sa fie sesizata Comisia speciala din Administratia prezidentiala, in vederea intocmirii unui raport pe care sa il prezinte apoi presedintelui cu propunerea de trimitere in judecata sau clasare. Pentru ca domnul Adrian Nastase era si membru al Parlamentului, era necesara o cerere din partea Camerei Deputatilor, pe baza raportului intocmit de Camera. Or, neprocedandu-se potrivit legii, i s-au incalcat in mod grav drepturile procesuale. Este insa necesar ca acest material sa fie transmis Comisiei speciale, pentru a se pronunta si pentru a se vedea daca sunt temeiuri pentru trimiterea in judecata de catre presedintele Romaniei", a spus avocatul Gheorghe Diaconescu.
Daniel Morar contesta decizia
Seful DNA, Daniel Morar, a spus ieri ca va face recurs impotriva deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a retrimite dosarul Zambaccian la DNA. Morar a apreciat ca decizia Curtii Constitutionale in acest caz poate actiona doar pentru viitor, nu retroactiv. La inceputul lunii iulie, Curtea Constitutionala (CC) a admis exceptia de neconstitutionalitate invocata de fostul premier Adrian Nastase privind raspunderea ministeriala. In urma acestei decizii a CC, avocatii fostului premier au solicitat judecatorilor sa se desesizeze si sa restituie cauza la procuror pentru refacerea urmaririi penale. Aparatorii au sustinut ca nu numai actul de sesizare a instantei este lovit de nulitate, ci toata urmarirea penala, deoarece actele efectuate in timpul anchetei au avut la baza acte legislative declarate neconstitutionale, ceea ce ar putea sa fie identificat drept o cauza de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale. De asemenea, avocatii au sustinut ca inceperea urmaririi penale in 7 februarie 2006 a fost neconstitutionala, in conditiile in care exista deja Decizia 93/1999 a Curtii Constitutionale care a statuat ca trebuie sa existe o singura procedura pentru urmarirea penala a fostilor ministri si a celor in functie. Parchetul a cerut respingerea cererilor avocatilor, pe motiv ca deciziile Curtii Constitutionale produc efecte doar pentru viitor.
Exceptie admisa
Procesul fostului premier Adrian Nastase a fost suspendat, in 22 martie, dupa ce instanta suprema a admis trimiterea dosarului la Curtea Constitutionala pentru examinarea exceptiilor de neconstitutionalitate a unor articole din Legea 115/1995 privind raspunderea ministeriala. La inceputul lunii iulie, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate invocata de fostul premier privind raspunderea ministeriala. DNA il acuza pe fostul premier ca, alaturi de sotia sa, ar fi comis mai multe infractiuni de coruptie, de pe urma carora ar fi obtinut peste 1,3 milioane de euro. (Andrei GHICIUSCA)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Casa Regală a României, la Palatul Buckingham! Întâlnire cu Regele Charles a...
Sursa: kudika.ro