Tehnicianul campioanei en-titre, Walter Zenga, este optimist inaintea meciului pe care echipa sa il va disputa duminica, la Targu Jiu, cu Pandurii. "Ne-am pregatit bine, avem un moral bun si sunt sigur ca vom juca bine. Totusi, vom avea un meci greu, fiindca Pandurii este o echipa puternica, cu o mentalitate buna si cu fotbalisti interesanti", a spus italianul. Zenga s-a aratat contrariat de faptul ca gorjenii au deja temeri in privinta corectitudinii brigazii de arbitri care va oficia duminica: "Aceasta atitudine mi se pare superficiala. A fost pauza competitionala, nici n-am revenit bine si deja se vorbeste despre arbitraj". De partea cealalta, antrenorul Pandurilor, Eugen Negoe, este de parere ca cele doua formatii sunt pe picior de egalitate si oricare poate castiga: "Avem 50 la suta sanse in meciul cu Dinamo, fiindca plecam de la 0-0. Niculescu si Danciulescu sunt jucatori valorosi, dar nu ne este frica de nimeni. Noi ne dorim victoria, insa nici un egal nu e rau".