Cateva intrebari despre "evreul-interzis"

La Braila, orasul pe care scriitorul il va iubi cu o patima intensa, s-a nascut la
8 octombrie 1907 evreul Iosef Hechter, care si-a spus Mihail Sebastian nu din complexe minoritare, ci pur si simplu pentru a putea publica in "Cuvantul", revista ultra-nationalista a lui Nae Ionescu. Marele profesor nu i-a cerut
sa-si romanizeze numele.
De alfel, in redactia unde Nae Ionescu trona ca un fel de guru al "tinerei generatii", toata lumea, inclusiv Mircea Eliade, cel mai stralucit dintre ei, stia ca Sebastian e un Hechter.
Mai mult, prietenia dintre nationalistul Mircea Eliade si evreul Mihail Sebastian devenise proverbiala. Pana in momentul in care Romania a alunecat spre dreapta, tarand in aceasta alunecare si pe aproape toti reprezentantii acestei superbe generatii de carturari.
Cand Nae Ionescu, impresionat de teza de bacalaureat a elevului Hechter, l-a invitat sa vina la Bucuresti si sa scrie la "Cuvantul", ziarul nu era inca "verde" si Nae Ionescu nu devenise inca mentorul Miscarii Legionare. Nici Mircea Eliade nu primise inca "saculetul cu pamant" al angajarii legionare. Incepand din anul 1926 si pana ce legile rasiale l-au exclus din presa (1940), verbul ziaristic al lui Mihail Sebastian va exulta plenar, inscriind cateva din cele mai frumoase pagini din istoria jurnalismului romanesc. In toti acesti ani, atat Mircea Eliade, cat si Mihail Sebastian l-au adorat pe Nae Ionescu cu o devotiune absoluta si amandoi au fost vazuti lacrimand la catafalcul mentorului lor, mort mult prea devreme. Un evreu plangand moartea marelui legionar era o imagine care merita sa devina scoop-ul presei vremii. Desigur, Sebastian nu regreta moartea legionarului, ci a ganditorului, filozofului, profesorului de logica, jurnalistului de exceptie, intr-un cuvant, a omului genial care i-a marcat existenta si-i intuise talentul. Sebastian stia la ce se expune din directia coreligionarilor sai, dar a facut-o deliberat. De ce-a facut acest gest omenesc, dar incarcat de dinamita etica - iata o intrebare cu talc, destinata unei viitoare dezbateri.
Facea jurnalistica, dar visa la proze de mare respiratie epica
Mihail Sebastian a semnat in multe publicatii bucurestene interbelice, dar a fost omul "Cuvantului", unde a publicat comentarii politice, cronici literare si teatrale, note de calatorie, reportaje, pamflete miniaturale. Sebastian era impatimit de jurnalistica, dar se voia romancier. Primele incercari de proza le-a publicat in 1932, sub titlul "Fragment dintr-un jurnal gasit", au urmat "Femei" (1933), "De doua mii de ani" (1934), "Orasul cu salcami" (1935), "Accidentul" (1935), apoi a scris teatru, pentru care era dotat din toate punctele de vedere ("Jocul de-a vacanta", "Ultima Ora", "Steaua fara nume", dramatizarile "Potopul", "Insula" si "Nopti fara luna", dupa romanul lui John Steinbeck). Intre articolele de ziar, romane si piese de teatru, a mai dat tiparului o bijuterie de istorie literara: "Corespondenta lui Marcel Proust". Lui Mihail Sebastian ii displacea sa se amestece in treburile comunitatii evreiesti. Lumea evreiasca nu-i era straina, dar prietenii sai erau printi romani (Anton Bibescu), scriitori romani (Mircea Eliade), regizori romani (Marieta Sadova), boieri romani (Alexandru Rosetti), frecventa societatea crestina si se considera evreu, roman, dunarean ("om de la Dunare"). Prozele sale oglindesc aceasta lume. Totusi, cea mai importanta proza sebastianiana este romanul "De doua mii de ani", o cronica superba a ulitei evreiesti. Este si cartea care a starnit cel mai faimos scandal literar si politic interbelic, cu puternic ecou pana in zilele noastre.
Ce a avut de suferit Romania din devotamentul lui Mihail Sebastian?
Asadar, Mihail Sebastian si-a publicat romanul "De doua mii de ani" cu prefata violent antisemita a lui Nae Ionescu. Nu a existat publicatie romaneasca sau evreiasca care sa nu puna reflectoarele criticii asupra cartii. Extremistii romani l-au acuzat pe Sebastian ca, publicand prefata mentorului legionar a vrut "sa se puna bine" cu romanii, evreii l-au acuzat ca si-a vandut sufletul Diavolului ca sa-si faca reclama. Sebastian a incercat sa se apere, a publicat si o carte ("Cum am devenit huligan"), dar nici o explicatie nu va putea vreodata sa-i convinga pe toti. Cert este ca Sebastian care traia departe de framantarile ulitei evreiesti a pus in miscare in cartea sa personaje evreiesti si problematica evreiasca a timpului. Era aceea evreitate pe care se mandrea multa vreme s-o ascunda "sub un suras". Intr-un interviu, ii va marturisi lui Camil Baltazar: "Aveam de spus anumite lucruri, care ma sufocasera in cele mai vechi amintiri ale mele de copilarie si adolescenta. Credeam ca spunandu-le ma voi simti mai liber... Am ramas mereu evreu, fara simulare, fara echivoc. Dar am crezut si cred ca e posibil, evreu fiind, sa iubesti cultura romaneasca si sa creezi in cadrul ei. Aceasta convingere nu mergea pana la idila, caci am stiut totdeauna ca existenta mea va trebui platita cu suferinta. Am platit deci si voi mai plati. Intre timp insa, fara revolta si fara iluzii, mi-am spus ca ciudata mea situatie (ca sa nu spun "drama", cuvant ce ar putea speria) merita sa fie privita cu luciditate si, pe cat posibil, inteleasa. E ceea ce am incercat sa fac in "Doua mii de ani". Sebastian mai marturiseste ca nu si-a propus sa scrie un roman "cu teza, cu revendicari, cu proteste". A intitulat-o "De doua mii de ani", pentru ca nu credea "in cauze locale si specifice ale antisemitismului"; pentru Sebastian, drama iudaica ramasese, de 2000 de ani, aceeasi. Romanul il incepuse la Paris, in 1931, intr-un moment cand antisemitismul "era numai aproape o inofensiva prostie, nu o <<forta revolutionara>> cum e astazi". Reintorcandu-se in vara aceluiasi an la Bucuresti, Sebastian isi anunta profesorul ca scrie "o carte evreiasca". Nae Ionescu l-a indemnat bucuros s-o scrie si s-o termine. Si prefata lui Nae Ionescu? "I-am cerut profesorului o prefata in 1931 si acum, in 1934, cand mi-a fost gata cartea, mi-a dat-o, explica Sebastian. Ceream o prefata nu numai profesorului meu, langa care am invatat sa gandesc, dar o ceream si bunului cunoscator de probleme iudaice, Nae Ionescu, autor al catorva tulburatoare studii asupra iudaismului. Eu nu le-am uitat, cum n-am uitat nici indurerata <<Dumineca>> pe care el a scris-o in iarna lui 1927-1928, dupa Oradea Mare. Bunii mei evrei si bunii mei antisemiti au memoria scurta". Sebastian a refuzat sa judece prefata lui Nae Ionescu, dar nu si-a ascuns perplexitatea si amaraciunea. Atat a vrut sa se stie, ca in prefata lui Nae Ionescu exista un punct de vedere teologic, crestin, in lumina careia nu se recunostea. "Intrebarile mele sunt altele, sublinia Sebastian, dar, daca nici profesorul meu Nae Ionescu nu le-a raspuns, e probabil ca nu le va raspunde nimeni. E un destin intr-asta si nu o carte sa fi scris, dar cinci, dar cincizeci, tot acolo as ajunge. Fiecare dintre noi ramanem baricadati in ceea ce am apucat sa fim si, dincolo de asta, totul este zadarnic". Eroii romanului "De doua mii de ani" cauta solutii, unii descopera sionismul, altii marxismul sau emanciparea. Sebastian, personal, nu avea solutii de dat. Marturisea: "Fiecare isi rezolva sau nu-si rezolva pentru sine propriile sale rafueli... Cartea mea a fost scrisa pentru dezlegarea catorva tristeti, dar ea insasi, astazi, nu e decat o tristete mai mult". O tristete care va deveni din ce in ce mai profunda cu trecerea anilor si care, prin ea insasi, devenise o grava intrebare. Dar ceva mult mai grav atenta la echilibrul evreului: "tradarea" lui Mircea Eliade. Prietenia lor se va spulbera odata cu alunecarea lui Eliade spre extremismul legionar. Paradoxal insa, singurul care a sarit in apararea romanului si a autorului evreu a fost Mircea Eliade.
Complotul "Steaua fara nume"
In acest complot au fost amestecati cativa dintre marii romani ai epocii: regizorul Soare Z. Soare, criticul teatral N. Carandino, regizorul Sica Alexandrescu si actorii Nora Piacentini, Mircea Septilici, Marcel Anghelescu si printul Anton Bibescu. La mosia acestuia de la Corcova, isi petrecea Mihail Sebastian parte din prelungita vacanta nedorita, impusa de legile rasiale care il exclusesera din viata societatii romanesti. Printul roman avea o afectiune deosebita pentru scriitorul evreu. In 1934, in refugiul princiar de la Corcova, a scris Sebastian primele replici ale piesei "Ursa Mare", care se va juca in cele din urma sub titlul "Steaua fara nume".
Cum autorii evrei erau interzisi, pe afis figura un nume necunoscut: Victor Mincu. Comedia, o adevarata bijuterie teatrala, nu putea fi scrisa de un debutant. Presa vremii se angajase intr-o adevarata cursa de detectivi pentru descoperirea adevaratului autor. Mai intai s-a crezut ca a fost scrisa de Mihail Sadoveanu, apoi au fost banuiti regizorii Soare
Z. Soare si Sica Alexandrescu, actorii Radu Beligan si Mircea Septilici, impresarul N. Vladoianu etc. Misterul s-a pastrat si dupa premiera care a avut loc la 1 martie 1944. Succesul imens nu a mai permis anonimatul.
Un reporter abil a publicat chiar insinuarea ca "Steaua fara nume" nu reprezinta..."o biruinta romaneasca". Ca sa se linisteasca spiritele, in sfarsit si-a facut aparitia "adevaratul" autor: avocatul Stefan Enescu. Complotul se amplifica. Intervievat, Enescu a declarat: "Victor Mincu a existat si exista, el este subsemnatul." Stefan Enescu era un avocat crestin, un om cumsecade, care participa la complot din omenie si dragoste de teatru. Ca sa i se dea credibilitate, omul a fost pus sa mai semneze cateva articole si chiar o mica nuvela, publicata de prestigioasa revista "Viata Romaneasca". La 16 august 1944, Teatrul Comedia condus de Sica Alexandrescu isi redeschide portile cu "Steaua fara nume". Dar numele adevaratului autor a fost facut cunoscut abia dupa 23 august 1944. Valoarea piesei a fost confirmata de un sondaj organizat de revista "Cortina" in ianuarie 1945. "Steaua fara nume" era decretata cel mai bun spectacol al anului. Succes care l-a bucurat pe Sebastian, dar nu i-a schimbat starea de spirit.
El va nota in "Jurnal": "Mai mult melancolic, aproape trist. Simt nu stiu ce fel de oboseala veche si duc cu mine, peste tot, incurabila mea singuratate". Premonitorii cuvinte! Peste cateva zile, autorul "Stelei fara nume" va disparea cu adevarat in eterna singuratate...
A fost Mihail Sebastian asasinat?
Moartea neasteptata, la numai 38 de ani, a lui Sebastian, a starnit si aceasta banuiala. La 27 mai 1945, astepta in statie autobuzul care trebuia sa-l duca la Universitatea Populara. Se pregatise cu o conferinta despre sonetele lui Shakespeare. In ultimi ani ai razboiului invatase singur engleza si a predat chiar si lectii despre teatrul lui Shakespeare la scoala evreiasca "Cultura" din str. Sf. Ioan cel Nou. S-a aplecat sa-si lege siretul de la pantofi, cand un camion a trecut in viteza peste el. Nu departe de locul accidentului, a fost vazut Sasa Musat cum ridica bratul, ordonand parca soferului camionului sa accelereze. Sasa, era un personaj destul de suspect, un tanar comunist evreu fanatic, indeplinise multe misiuni inca din anii ilegalitatii. Dovedit spion roman si KGB-ist va fi expulzat din Franta, unde traia ca student intarziat. Mi-a fost profesor de relatii internationale la Facultatea de Ziaristica din Bucuresti, avea carisma si era mult secretos. Un alt profesor, Vasile Dumitrescu, viitorul ministru-adjunct de Externe, care nu-l suferea pe "pistruiati, ne avertizase la un seminar de ziaristica: "Sasa e in stare de orice, chiar si de o fapta bunai. A primit Sasa Musat misiunea sa-l asasineze pe Mihail Sebastian? Intrebare ipotetica, se stie insa ca Sebastian nu era agreat de centrul de comanda comunist. Sebastian care in primele zile dupa 23 august 1944 urcase plin de elan pe baricada ziarului comunist "Romania Libera" a parasit-o foarte repede dezgustat de "tovarasii" ahtiati de putere, imorali si fanatici. Gestul sau fusese notat. Daca ar fi supravietuit accidentului (sau asasinatului, spuneti-i cum doriti!), cu siguranta ca ar fi cazut intre rotile masinariei exterminatoare a Securitatii. Sebastian era un bun prieten al fruntasului comunist Lucretiu Patrascanu, pe care marele stab, Gheorgiu-Dej decisese sa-l suprime. Toti prietenii lui Patrascanu au fost arestati, torturati si au zacut ani indelungi dupa gratii.

---

Despre autor: