Anul de nastere a spectacolului e 1998 si, in ciuda publicului pe care-l avea, a lipsit din repertoriul ONB o lunga perioada. Revenirea e marcata de prezenta pe afis, ca invitati, a unor nume celebre - Lentina Ciobanu Vaduva (Margareta), Robert Nagy (Faust), Julian Konstantinov (Mefisto). Cea dintai a debutat la ONB, insa nu a mai cantat aici de mai bine de doua decenii, prestatia ei in distributie fiind asteptata si aplaudata de un public venit, in mod evident, sa asculte o muzica de o calitate aparte.
Orchestra Operei a fost condusa de Adrian Morar, si a facut-o excelent; in spectacol au fost si doua debuturi (mezzosopranele Mihaela Ispan si Gabriela Dragusin, in rolurile Siebel, respectiv Martha), onorabile cel putin.
Cu un libret adaptat dupa lucrarea exemplara a lui J.W. Goethe, "Faust" de Gounod e una dintre cele mai interpretate opere clasice in toata lumea, muzica si "scenariul" fiind arhicunoscute de melomani care, la Bucuresti, au aplaudat si strigat "Bravo!" la finalul a numeroase momente. Poate si datorita faptului ca interpretii erau artisti recunoscuti, principalul interes pentru "Faust" (cel putin in cazul unor astfel de reprezentatii), e muzica; ca spectacol, montarea dand impresia unui fragmentar compus din recitaluri la rampa, fie ele arii, duete ori tertete, legate intre ele printr-o serie de detalii (simbolice).
Intr-un decor arhitectural si fastuos, in care fiecare element e o metafora, punerea in scena accentueaza, la fiecare pas, nivel simbolic dupa nivel simbolic (focul din soba, devenind premonitie concreta a iadului, acel "la-bas" in care Mefisto e stapan, iar Faust va fi sclav, craniul de tap, imagine a diavolescului, din confruntarea Mefisto-Margareta, ori vesmantul de un alb imaculat al Margaretei pe cale de a fi "purtata pe brate" de ingeri). Alexandru Tocilescu stie foarte bine sa miste mase mari de oameni in scena (in "Faust", corul si corpul de balet nefiind cu mult mai numeroase decat figurantii din "O zi din viata lui Nicolae Ceausescu"), iar scenele de grup (de crasma sau din Noaptea Valpurgiei) sunt construite la micul amanunt, fiecare personaj reusind sa capete o identitate proprie.
Muzical, reluarea "Faustului" a fost un eveniment. As zice, insa, ca interpretilor principali (Iordache Basalic, bariton al Operei bucurestene, e printre cei foarte apreciati de public si, adeseori, o exceptie la norma ateatralitatii) le lipseste preocuparea pentru aparenta fictionala, pentru dimensiunea teatrala a spectacolului de opera. Se canta cu fata la public, inspre buza scenei, mai tot timpul, ceea ce avantajeaza poate muzica (desi la ONB nu prea sunt probleme de acustica), dar sigur dauneaza unui spectacol care urmeaza traditia intr-un stil atat de modern, pe cat ii permite aceasta.