Prietenul meu Calinic

CNSAS a transat: si PS Calinic a facut politie politica. Nu cunosc dosarul inaltului ierarh, dar imi propun sa-l consult la prima descindere in Romania. Intamplarea (sau destinul) face ca de vreo patru ani de zile PS Calinic se numara printre prietenii mei argeseni. Pasiunea lui pentru literatura si scris, pentru taifasuri culturale si, nu in ultimul rand, pentru plimbari cu ATV-ul ne-a apropiat "la catarama". Omul are o doza de naturalete care m-a cucerit, desi la prima intalnire am resimtit un soc: nu vazusem inca episcop cantand, superb, romante.
Total diferit, ca temperament si comportament, de alt bun prieten din Sinod, mitropolitul Corneanu, PS Calinic a facut tot posibilul sa se volatilizeze in urma apelurilor CNSAS. Pe la sfarsitul lui august l-am rugat, prieteneste, dar ultimativ, sa ia taurul de coarne, dupa exemplul Vladicai Nicolae, si sa infrunte barbateste dosariada. In fond, curajul marturisirii il poate egala uneori, ba chiar depasi, pe cel al rezistentei. PS Calinic mi-a telefonat dupa vreun sfert de ceas si mi-a citit o epistola adresata membrilor CNSAS, in care-i invita pe acestia la Curtea de Arges. Bun, fie si-asa, mi-am zis! E neinsemnat, dar e un pas. Acum insa vad ca CNSAS a dat verdictul, iar verdictul trebuie respectat.
Scriu acest text din doua motive. In primul rand, nu-mi place deloc sa ascund mata jupuita sub pres, iar PS Calinic o stie. Cand acelasi CNSAS l-a deconspirat pe Antohi, amicii lui, fosti membri ai comisiei respective, s-au facut ca ninge ozonat peste magura. Nici o scuza, nici o justificare, nici o reactie din partea lor! Cum, Antohi? Unul isi achizitiona mosie la Campulung, iar altul cumpara covrigi cu mac pentru lansarile Septuagintei!
In al doilea rand scriu pentru ca, realmente, imi pasa de tulburarile prietenului meu. Nu dau o prietenie pe un verdict CNSAS, dar vreau ca aceasta prietenie sa nu aiba miros de vanilie cu usturoi. Ultimul ceas n-a venit si nici nu va veni pana la Judecata de Apoi. Il rog, de data aceasta public, pe PS Calinic sa nu se gandeasca decat la Crucea la care zilnic se inchina si sa mearga pana la capat. Sa lase naibii (in sens strict teologic) vanitatile nebune la nimic si sa-si faca o mea culpa sincera si sanatoasa. In fond, motive pentru a ne cere iertare de la Domnul avem zilnic cu toptanul. Altfel, ultimul cuvant va ramane Dezbinatorului. Falsii amici, gainarii, il vor sfatui sa nu cedeze si sa se impotriveasca din rasputeri verdictului. Ii vor strecura ura si ranchiuna vesnica in suflet. Il vor condamna la nopti de nesomn si lasitate. Daca vrea ca balciul si murdaria sa ia sfarsit, sa faca imediat ce se cuvine facut. Acum, fara nici o ezitare. Gestul ar insemna o imensa usurare pentru adevaratii lui prieteni si o extraordinara dovada ca oamenii Bisericii nu stau sub vremile de carpa, ci numai sub eternitatea infricosator-mangaietoare a lui Hristos. Acum vreo sapte, opt ani eram in Paris, la parastasul unui pictor. M-am pomenit nas in nas cu un fost culturnic, despre care stiam ca fusese informator in grande stile si n-aveam absolut nici un chef sa discut cu el. Un exilat, fugit din Romania in anii 64, vine la mine si, afland care mi-e tristetea, imi da o replica epocala: "Dom'le, sa-ti spun o treaba: tipul nu s-a vandut pe nimic. Avea grad de GENERAL!" Am izbucnit intr-un ras nebun, mi-am umplut un pahar cu cidru si m-am dus glont sa ciocnesc cu tov. GENERAL!
Nu stiu de ce in momentul de fata, afland de verdictul CNSAS cu privire la prietenul Calinic, mi-a venit in minte scena de mai sus. Dom'le, imi zic, in fond omul nu s-a vandut pe nimic, a ajuns episcop, si inca unul foarte eficient. Dar bine-ar fi ca, inainte de a ciocni un pahar de cidru normand, sa spuna macar atat, in public si cu gura pana la urechi: "imi pare rau, gunoistea ei de viata!"

---

Despre autor: