Marele Potop al capitalului

In ciuda recentelor turbulente de pe pietele financiare, dinamica subiacenta a economiei mondiale ramane in esenta neschimbata. Marea provocare nu este cum sa rezolvam o scapare pe termen scurt, ci cum sa sustinem cresterea globala de astazi si fluxurile de capital care o insotesc. Optimismul generalizat legat de perspectivele de crestere rapida creeaza oportunitati excelente de investitii, posibil de realizat doar daca resursele de capital vor continua sa se indrepte spre tari care sunt capabile sa le foloseasca in mod productiv.

Vestea buna este ca unele state dispun de rezerve considerabile pe care doresc sa le investeasca in alte tari si nu se abat de la intentia lor din cauza unor derapaje pe termen scurt. De fapt, prognozele noastre arata ca fluxurile nete (sau totale) de capital inspre pietele emergente vor creste de la 400-500 de miliarde USD (nivelul de dinaintea crizei asiatice din 1997) la 800-900 de miliarde USD in 2007 si 2008. Aceste infuzii ar putea depasi pragul de o mie de miliarde intr-un viitor nu prea indepartat.

Judecand retrospectiv, corect este clar ca in 1997-'98 reglementari slabe din domeniul bancar si corporatist au agravat contractiile economice care au urmat opririi bruste a fluxurilor de capital. Dar ce implica acest fapt pentru modul in care tarile cu venituri mici si medii ar trebui sa-si aseze astazi politicile de cont de capital in contextul fluxurilor actuale?

Ar fi bine ca o tara cu slabiciuni in sistemul financiar sa evite pur si simplu intrarile de capital? Desi intre timp a devenit mult mai dificil, tarile lumii pot in continuare sa aleaga - cel putin intr-o anumita masura - cat de deschise sa fie pentru fluxurile de capital.

Dar controlul capitalului nu este singura variabila care determina deschiderea financiara. Probele existente sugereaza ca alti factori, cum ar fi calitatea institutiilor economice si politice, sunt cel putin la fel de importanti in determinarea sumelor pe care o tara le va putea atrage. Dar ce determina gradul in care tarile profita de globalizarea financiara?

Un studiu recent asupra efectelor globalizarii financiare, prezentat de divizia de cercetare a FMI si bazat pe datele din ultimii 30 de ani, transmite doua mesaje. In primul rand, tarile ar face bine sa fie precaute in legatura cu liberalizarea financiara, atunci cand dezvoltarea sectorului financiar si calitatea institutionala se afla sub anumite praguri critice. Altfel spus, nu sariti in apa daca nu stiti sa inotati.

Al doilea mesaj este ca precautia costa: deschiderea financiara poate fi un catalizator propice pentru schimbarea in bine a indicatorilor-cheie, in masura sa mareasca beneficiile globalizarii. Controlul capitalurilor, indiferent de beneficiile sale in sensul atenuarii riscurilor asociate fluxurilor volatile de capital, costa bani. Sau, pentru a pastra analogia, toata lumea ar trebui sa invete sa inoate.
Primul mesaj va fi bine primit de aceia care cred ca una din lectiile majore ale crizei asiatice de acum un deceniu este ca statele afectate s-au deschis pentru anumite tipuri de fluxuri de capital - in special datorii in alte valute - inainte de a fi pregatite. Decurge de aici ca tarile ar fi bine sfatuite sa-si consolideze mai intai sectoarele bancare si corporatiste interne si abia apoi sa liberalizeze contul de capital.

Dar, chiar in cazul in care controlul capitalurilor ar fi capabil sa izoleze o tara perfect de fortele globalizarii financiare, un asemenea obiectiv nu ar fi deloc dezirabil. A te deschide investitiilor straine directe si altor fluxuri de capital neindatoratoare poate genera crestere economica fara efecte secundare adverse, cum ar fi volatilitatea macroeconomica sau riscul unei crize. Este cazul unor tari in care exista sisteme deopotriva relativ slabe, dar si consolidate.

Una din concluzii este ca tarile sa fie atente la eliminarea controlului asupra capitalurilor atunci cand nu au atins anumite praguri de siguranta. Dar, in acelasi timp, merita subliniate beneficiile nete deloc neglijabile pe care le au acele tari care depasesc aceste praguri. Tocmai aceste beneficii sunt cel mai bun impuls pentru aceste state de a-si rezolva deficientele institutionale, astfel incat sa poata profita optim de liberalizarea financiara externa.

Mult mai presant este insa un alt fapt: capitalurile se indreapta inspre multe tari, indiferent daca acestea sunt pregatite sa le primeasca. Pe pietele emergente exista mari excedente de cont curent (o mare schimbare fata de 1997, atunci cand cele mai multe dintre ele raportau deficite). O serie intreaga de state exportatoare de petrol si bunuri vor dispune de surplusuri considerabile mult timp de acum, cel putin atat timp cat putem noi prognoza.

Capitalul trebuie investit undeva. Credem ca fluxurile de capital din aceste economii emergente nu vor mai curge atat de mult "in susul muntelui", inspre tarile dezvoltate (asa cum s-a intamplat pana acum), ci mai curand "in jurul muntelui", adica spre alte state emergente sau state in curs de dezvoltare. Sa fie insa toata lumea pregatita pentru a primi sume atat de mari si in stare sa gestioneze impactul macroeconomic al acestor infuzii?

Riscul cu care ne confruntam astazi nu este cel al unei crize iminente, ci al proastei gestionari a fluxurilor de capital generate de cresterea economiei mondiale. Urmarea va fi probabil o acumulare a vulnerabilitatilor. Asadar, pericolul este ca atunci cand sindrofia se va fi terminat - si nu stim cand se va intampla acest lucru - va fi nevoie de o munca enorma de curatenie.

Simon Johnson este consilier economic si director pentru cercetare la FMI;

Jonathan D. Ostry este director adjunct pentru cercetare al FMI.
Copyright: Project Syndicate, 2007.
www.project-syndicate.org

---

Despre autor: