Presedintele TVR, Alexandru Sassu, si-a permis sa interzica difuzarea celui de-al doilea episod din serialul "Bani si caltabosi pentru Remes" anuntat miercuri la Departamentul de stiri al televiziunii publice.

O asemenea interventie e
Presedintele TVR, Alexandru Sassu, si-a permis sa interzica difuzarea celui de-al doilea episod din serialul "Bani si caltabosi pentru Remes" anuntat miercuri la Departamentul de stiri al televiziunii publice.

O asemenea interventie e o jegoasa cenzura pe fata, cu care Sassu s-a descalificat de doua ori. O data ca om, fiindca acelasi Sassu i-a felicitat cu o zi inainte pe stiristii de la TVR pentru difuzarea primului episod. A doua oara ca presedinte al televiziunii, care, in loc sa se lupte pentru independenta profesionala a celor pe care ii conduce, a preferat sa le bage pumnul in gura. Sassu-trei partide a facut cu acest prilej greseala vietii lui ca politician. Daca ar fi avut o minima anvergura, s-ar fi multumit sa-si exprime nemultumirea fata de acest serial in trei parti, dar ar fi spus ca nu-si poate permite sa cenzureze stirile, chiar daca are indoieli asupra lor. Un om politic de mare anvergura ar fi luat asupra sa tot scandalul si ar fi spus, intr-o conferinta de presa, ca mai degraba isi da el de zece ori demisia decit sa exercite presiuni asupra jurnalistilor pe care ii conduce. Lipsit de greutate specifica, acest politician cu psihologie de plescar ratat, care a plecat din PD pe vremea cind PSD-ul lui Adrian Nastase parea invincibil, a cistigat joi primul loc in topul cirpelor politice din Romania.

De la felicitarile adresate Departamentului de stiri al TVR, Sassu a trecut la acuzatii murdare, fara sa aiba macar curajul sa arate cu degetul persoanele pe care le acuza. Iar asta sub umprela sparta a principialitatii. Dupa parerea sa, imaginile difuzate de TVR in ziua de miercuri, cu Muresan si Remes ca protagonisti, elimina prezumtia de nevinovatie a celor doi si n-ar fi un demers jurnalistic corect. Presedintele TVR n-a avut curajul sa rosteasca numele Rodicai Culcer, sefa stirilor de la TVR, temindu-se probabil ca ea l-ar putea da in judecata, cu mari posibilitati de cistig.

Nu cred ca Sassu e un prost prudent, ca dovada ca initial i-a felicitat pe stiristii de la TVR ca au furnizat informatii de mare interes pentru opinia publica. Pretextele cu care si-a justificat ulterior interventia par insa de o prostie inimaginabila. Ce prezumtie de nevinovatie pot elimina niste imagini? Ele pot fi considerate probe sau nu pentru justitie. Dar, ca jurnalist, cind obtii asemenea imagini, nu poti sa nu le faci publice. Alexandru Sassu ar trebui sa stie, ca presedinte al TVR, ca treaba stiristului nu e sa descopere vinovati, ci sa ofere informatii opiniei publice, indiferent din ce sursa le obtine. Chiar daca, sa zicem, jurnalistul obtine informatii de la una dintre partile interesate, cita vreme el le prezinta ca atare nu poate fi acuzat ca face jocuri. Omul de presa incepe sa faca jocuri in momentul in care refuza sa dea publicitatii informatiile care au ajuns la el.

Alexandru Sassu, om politic de doi bani, pus la cirma TVR in calitate de personaj cu coloana vertebrala flexibila, si-a rupt joi spinarea in incercarea lui de a face pe principialul intr-o afacere in care capacitatile sale de contorsionist s-au intors impotriva lui. Asa ca, chiar daca a incercat s-o spinzure pe Rodica Culcer cu caltabosii primiti de Remes, n-a izbutit decit sa se faca de ris ca (sic!) calau de ocazie.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.