Timisoara, o voce altfel

Pentru acele voci media, care au bani pentru promovarea imposturii, a vulgaritatii si a badaraniei.
Timisoara se straduieste sa ramana, totusi, locul din care nu doar timisorenii ar putea sa mai ia un respiro de eleganta, din care sa-si mai hraneasca optimismul pentru ziua de maine, pentru a nu muri spiritual. Pentru a mai crede ca, poate, macar la anul care vine (un refren prea bine cunoscut) alegerile ar putea schimba ceva.
Ca va veni "cel asteptat de mult", care ne va salva de minciuna, bascalie generala, de manipulare si deruta permanenta, ca va veni "soarele pe ulita noastra", deja mult prea prafuita. Timisoara incearca sa ramana europeana, asa cum era din vremea Mariei-Tereza, asa cum o aveau timisorenii acum 300 de ani, pentru ca, altfel, numele de "Mica Viena" s-ar pierde.
Ce face, asadar, Timisoara? La sfarsitul saptamanii trecute, in fata Catedralei Mitropolitane, sfintita pe 6 octombrie 1946, in prezenta MS Regele Mihai al Romaniei si cu ocazia implinirii a 290 de ani de la eliberarea orasului de sub turci, de catre Eugeniu de Savoya, a avut loc un concert minunat in aer liber, sustinut de Filarmonica Banatului. Nu despre concert as vrea sa scriu (desi ar merita pagini intregi si Enescu, si Ceaikovski, si orchestra), ci despre atitudinea timisorenilor. Am avut sentimentul ca suntem, din nou, in zilele de rugaciune din fata Catedralei, la Revolutie. Nu in zilele de razboi, nici in cele in care au murit oameni. In zilele in care eram, toti, o mare familie. A Timisoarei. A lumii. Sambata, la Timisoara, au domnit soaptele, aerul solemn, respectul, armonia. Nimeni nu a injurat, nu a scuipat, nu a strigat, nu a manipulat. A fost doar Timisoara si Bunul Dumnezeu. De ce, oare, modelul Timisoara nu ar putea fi urmat? De ce nu facem, repetat, exercitii de respect si de tacere? Ar deveni, oare, romanii, prea gravi? Repetarea vulgarului si a trivialului, multiplicarea mesajelor negative de catre o lume politica ce dicteaza aproape totul intr-o Romanie prea cenusie, ii face pe romani sa uite ca mai exista un model: Timisoara. Modelul cetateanului european, inainte de a face politica.
Stiu ca pot parea usor patetica si ca pot fi acuzata de patriotism local. Dar acesta este un risc asumat. Si, pe urma, de ce nu? Sa invat de la cei alungati din taberele de imigranti ai Italiei?
Ce pacat ca astfel de momente sunt atat de rare....

---

Despre autor: