Dupa ce a pus pentru tot New Yorkul muzica Mariei Tanase pe ritmuri de jazz si swing, Sanda Weigel incearca marea cu degetul si la ea acasa. Dupa un turneu prin Alba Iulia, Timisoara, Cluj si Sibiu, artista ajunge simbata la Bucuresti. Interviu realizat de: Cosmin Popan

Fugita din Romania in anii ’60, ajunsa in RDG, unde a trecut prin puscarie pentru niste manifeste antisistem, mutata in RFG si stabilita in cele din urma la New York. Sanda Weigel nu s-a despartit nicicind de discurile ei cu Maria Tanase si Romica Puceanu. Cu „Trenule, masina mica", „Ciuleandra" sau „Cine iubeste si lasa" a facut una cu pamintul granite geografice si muzicale. Sanda Weigel povesteste pentru Cotidianul in ce fel se simte peste tot acasa cu muzica pe care o cinta.

Ati plecat din Romania in 1964, la 13 ani. Ce s-a intimplat?

Am parasit tara pentru ca parintii mei au trebuit sa plece, fiind politic inoportuni. Cum nu aveau voie sa lucreze nimic, devenise din ce in ce mai dificil sa cistige bani. Tatal meu, neurolog si psihiatru, era impotriva fascistilor. Am ales RDG, pentru ca acolo era verisoara lui tata. Pina sa plec, apucasem doar sa joc intr-un serial de televiziune pentru copii, unde am interpretat un cintec pe versuri de Cosbuc, „Azi am sa-mi crestez in grinda".

Ce-ati cintat in RDG?

N-am cintat Maria Tanase, desi am avut cu mine toate discurile ei si pe cele ale Romicai Puceanu. Mama mai venea uneori in Romania si imi aducea si altele noi. Invatasem cintecele inca de cind eram mica si le stiam pe toate. Pe Maria Tanase o vazusem la Teatrul de Revista, cind inca eram in Romania. M-am indragostit inca de atunci de muzica ei. Asta e ce simt eu, chiar daca nu sint tiganca, chiar daca nu sint de la tara. Nimeni nu voia sa auda asa ceva in RDG, asa ca am cintat rock. Aveam o formatie foarte cunoscuta si am lansat un hit ajuns pe locul 1 in topuri. Numele formatiei, care era englezesc, Team 4, a trebuit sa-l schimbam insa, acesta devenind Nachinsky und seine Gruppe. Aveam 18 ani si am protestat la adresa politicii, prin niste manifeste impartite in cutiile postale. Scrisesem de mina pe ele texte de genul: „Hitler - 1938 - Pactul de la Varsovia - 1968". Lumea s-a dus la politie si ne-a denuntat. Am facut trei luni de inchisoare. Povestea noastra a ajuns insa in presa din Germania de Vest si RDG-istii si-au dat seama ca nu era asa bine sa ne puna la inchisoare, asa ca am lucrat in cele din urma intr-o fabrica de medicamente, la o banda rulanta.

In Germania Federala cum ati ajuns?

Am trecut granita sase ani mai tirziu. La inceput nu am cintat, pentru ca trebuia sa cistig bani, asa ca am ales teatrul, unde am activat aproape zece ani. Am inceput sa cint, dupa nasterea copiilor, la Hamburg, unde aveam o trupa. Dupa mutarea la New York, in 1993, a urmat iar o pauza si apoi am continuat. Sint sapte ani de cind am reinceput. Abia in New York am avut insa foarte mult succes cu Maria Tanase. La New York mi-am regasit practic radacinile. Pot spune ca toata viata mea am avut un drum tiganesc.

Pentru cine cintati acolo aceasta muzica?

Am inceput sa interpretez cintecele romanesti, dar nu cunosteam romanii de acolo si eu eram abia sosita. La concerte imi spuneam: „Ce pacat. Cum as putea sa-i aduc pe romani aici?". Intr-o zi am avut un concert la un club, iar dupa aceea sint sunata pe telefonul de acasa. E un tip care imi spune in engleza ca vrea sa vorbeasca cu mine si, cind ii raspund ca asta face, ma intreaba citi ani am. Am inceput sa vorbim romaneste si mi-a marturisit: „Am impresia ca am mers impreuna la scoala in Bucuresti". S-a adeverit ca urmasem amindoi Scoala Delavrancea. Opt fosti colegi de la acea scoala locuiesc azi in New York si i-am intilnit pe toti o saptamina mai tirziu.

Cum ati ajuns sa cintati muzica tiganeasca?

Linga casa mea, aflata linga o sectie de politie, erau adusi tigani certati cu legea. Cind era arestat cineva din familia lor, intreaga familie astepta acolo, uneori si cite o saptamina. Faceau foc, dansau, cintau si asa le-am invatat cintecele. Pentru un copil nu exista ceva mai frumos decit tiganii, chiar daca parintii mei n-au fost atit de fericiti. In special taica-meu, care era neamt si care ma spala dupa ce ma intorceam de acolo.

Cintati o combinatie de muzica lautareasca, jazz si swing. Cum ati defini ceea ce interpretati?

Am incercat ceea ce azi incearca majoritatea muzicienilor, sa distruga toate granitele intre diferitele feluri de muzica pentru a nu mai exista doar jazz, pop, rock si clasica. Sa fie muzica si sa adune tot felul de influente si moduri de a cinta. Asta incerc si eu, iar baza sint cintecele lautaresti. Muzica lautareasca este, la rindul ei, un amalgam de tot felul de influente. Iau un amestec si apoi mai amestec si eu ceva in el. Imi plac foarte mult cuvintele, pline de poezie, de sentiment si de umor.

In tot acest amalgam de muzici si culturi prin care v-ati preumblat, v-ati simtit, la un moment dat, straina?

In muzica nu sint straina. Cind nu cint, cind traiesc, cind sint intr-un magazin sau intr-un tren, atunci sint straina. De aceea am vrut sa traiesc in New York, unde toti sint straini.

Dincolo de Maria Tanase si Romica Puceanu, ce alta muzica traditionala ati mai apucat sa reinterpretati?

Am fost acum trei ani sa culeg muzica tiganeasca din Transilvania, intr-un sat fara semnal la celular si fara drumuri. Am fost ajutata de Speranta Radulescu, de la Muzeul Taranului Roman. Augustin Buzura, la acea vreme presedinte al ICR, mi-a spus sa ma grabesc, pentru ca n-o sa mai apuc sa gasesc astfel de cintece. Tiganii fac acum manele. Am inregistrat, am fost cu ei la o nunta. Unul dintre violonisti a cintat aproape fara intrerupere, de la ora 5.00 dupa-masa pina la 10.00 dimineata. Degetele ii erau complet taiate si ii erau pline de singe. Cintau in tiganeste, iar eu mi-am notat, cu aproximatie, versurile de la doua cintece, pe care le-am interpretat ulterior la New York. Tot la New York am gasit o piesa a lui Nicolae Guta, „Am pistol si celular", pe care am preluat-o, de asemenea.

Cum v-ati hotarit sa veniti in Romania si de ce asa tirziu?

Nu m-a invitat nimeni pina acum. Asta e raspunsul. As fi vrut sa vin mai devreme.

Pentru mai multe detalii despre Sanda Weigel accesati www.cotidianul.ro/select