Organizatia ecologista Greenpeace a solicitat Garzii Nationale de Mediu sa dispuna distrugerea imediata a soiei modificata genetic (MG) cultivata ilegal in Batar, judetul Bihor. Este vorba despre depistarea unui nou caz de cultivare ilegala cu soia MG pe 290 hectare in comuna Batar. Acest caz se adauga celor 16 cazuri de cultivare ilegala cu plante MG (15 cu soia, un caz cu pruni si unul cu cartofi) investigate si publicate de Greenpeace in perioada 2005-2007. Potrivit reprezentantilor Greenpeace, fermierii au obiceiul sa pastreze seminte din recolta proprie pentru a le insamanta in urmatorul an. Utilajele agricole de insamantat si de recoltat, dar si mijloacele de transport pentru seminte amesteca inevitabil semintele MG cu cele non MG si contamineaza mediul. Pentru ca nu exista spatii de stocare si linii de procesare separate pentru plantele MG, acestea pot contamina alimentele.