Dar intrebarea reala este alta: ce poate face o democratie pentru a se apara impotriva noului tip de terorism de la inceputul mileniului III fara a-si nega propriile legi de functionare? Si aici nu mai este vorba doar despre SUA, caci chestiunea este in mod egal valabila pentru toate statele lumii civilizate care au adoptat principiile statului de drept si respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si le-au pus la baza functionarii sistemelor lor de guvernare.
Dilema cumplita in care se afla responsabilii politici ai acestor tari este ca au vazut cu oroare ca sistemele de protectie ale statelor democratice (armata, politie, justitie, servicii secrete) nu mai pot face fata, tehnic vorbind, limitelor auto-impuse de sistemul propriei lor democratii evoluate si data ca exemplu general de evolutie a societatii umane. In fata acestor sisteme s-a ridicat, brusc si intr-o formula foarte brutala, un alt sistem ideologic care a deplasat dintr-odata actiunea pe un plan cu totul nou, actiunea terorista sinucigasa indeplinita de un singur individ sau de un grup foarte restrans. Sistemelor democratice, preocupate obsesiv de a legifera mereu in favoarea dezvoltarii si amplificarii domeniilor libertatii individuale, i se opune acum o lume pe care nu o inteleg si nici nu pot s-o accepte: cea in care nu viata, ci moartea cu arma in mana este implinirea ideala a existentei terestre. O lume care nu numai ca ignora toate principiile de baza ale sistemelor democratice ci, mai mult, le considera drept expresii ale slabiciunii societatilor occidentale si degradarii lor spirituale.
In acest caz, cum se poate purta lupta impotriva celulelor teroriste care reprezinta forma de atac armat a acestei lumi impotriva sistemelor democratice? Care este cadrul juridic in care pot sa fie definite limitele a ceea ce este sau nu permis si in functie de care principii? Un razboi are reguli. Democratia a vrut sa instaureze reguli de tip umanist si democratic ale razboiului, le-a institutionalizat in formula Conventiei de la Geneva si a celei de la Haga. Si acum se trezeste ca este obligata sa le urmeze. Sau, din disperare, sa le incalce si, ca atare, sa se gaseasca in situatia de a autoriza proceduri care contravin regilor de baza. Pentru ceilalti, problemele acestea nu se pun de nici un fel. Pentru ei, dilema asta nu exista.
Drama este ca, iata, in aceasta lume a noastra dominata de continua escaladare a violentei, sistemele democratice nu mai pot spune unde se afla limita exacta a democratiei din momentul in care sunt obligate sa admita ca singurul principiu valabil este acela ca scopul scuza mijloacele. Asa ca, de nevoie, recunosc existenta unei realitati extrem de periculoase, cea a unor frontiere fluide ale democratiei, cuprinzand sau excluzand principiile democratiei in mod aleatoriu, in functie de circumstante si locatii geografice. Tragedia este ca, dincolo de aceste frontiere din ce in ce mai fluide ale democratiei se afla haosul.