La Kiev, democratia va functiona doar o data cu cea rusa.

Convocate pentru a pune capat unei crize politice care, in aceasta primavara, a ajuns sa creeze loialitati chiar si in rindul fortelor de ordine, alegerile legislative anticipate din Ucraina tind sa tensioneze si mai mult situatia din tara. In piata Maidan, locul Revolutiei portocalii din 2004, principalele partide si-au instalat corturile si o eventuala excludere de la guvernare a unuia dintre ele va duce la izbucnirea unor noi proteste.

Rezultatele extrem de strinse nu vor permite nici unui partid, dar nici fostei coalitii portocalii din 2004 sa formeze singura guvernul. Doar apelul riscant la „solutia imorala" reprezentata de asa-numitul Bloc Litvin, care a obtinut aproape 5% din voturi, ar putea asigura portocaliilor accederea la guvernare.

Paradoxal, experienta Revolutiei portocalii din 2004 a adus mai mult deservicii prooccidentalilor. In primul rind, guvernarea portocalie a fost un fiasco soldat cu un razboi vamal cu Rusia si certuri intre partenerii de coalitie, incheiate cu prabusirea guvernului Iulia Timosenko si accederea la putere a taberei promoscovite, condusa de Viktor Ianukovici. In al doilea rind, promisiunile de deschidere catre Vest, prin inceperea negocierilor de aderare la UE si integrarea in NATO, nu au fost indeplinite de catre alianta portocalie.

Insa nu numai Ucraina a invatat din experienta portocalie din 2004-2005, ci si Rusia. Miza Ucrainei este extrem de importanta pentru Moscova, fiind vorba despre cea mai bogata republica sovietica, tranzitata de gazoductele spre UE, care are deschidere la Marea Neagra si frontiere comune cu UE. Fraudele electorale si otravirea cu dioxina a opozantilor Moscovei au lipsit din scenariul din acest an, pentru ca insesi aceste scandaluri au aprins fitilul Revolutiei portocalii din 2004. De aceasta data, Rusia pare a adopta un rol de arbitru, bazindu-se pe faptul ca politicienii ucraineni se vor faulta suficient de des, incit un guvern proocidental sa esueze si fara „sprijinul" ei.

Prin urmare, testul democratiei ucrainene nu va sta in corectitudinea alegerilor, ci in abilitatea liderilor politici de a ajunge la un acord postelectoral viabil. O asemenea intelegere este cvasiimposibila. Ea ar presupune impacarea dorintei prorusilor de a declara neutralitatea tarii si de a oficializa limba rusa cu dezideratul portocaliilor de a integra tara in NATO. Aderarea la UE este singurul obiectiv care pare sa uneasca, cel putin declarativ, cele doua tabere, insa tot ceea ce Bruxelles-ul a oferit Ucrainei este includerea in politica de vecinatate a UE, un statut similar cu cel al Algeriei, Libanului sau al Egiptului.