Principalul actionar al gruparii de sub Podul Grant, George Copos, le-a promis jucatorilor o prima-record, insa i-a si avertizat ca nemtii, prin natura lor, nu abandoneaza lupta nici in ultima clipa.    
George Copos a confir
Principalul actionar al gruparii de sub Podul Grant, George Copos, le-a promis jucatorilor o prima-record, insa i-a si avertizat ca nemtii, prin natura lor, nu abandoneaza lupta nici in ultima clipa.    
George Copos a confirmat ca "alb-visiniii" vor primi o recompensa financiara substantiala in situatia in care vor obtine calificarea, pentru al treilea an consecutiv, in grupele Cupei UEFA, insa s-a ferit sa pronunte suma exacta. "Prima pe care o va incasa fiecare fotbalist va fi cu mult peste 6.000 de euro", a spus oficialul rapidist.     ANALIZA. Copos a vorbit si despre caracteristicile de baza ale celor doua echipe: "Pe nemti esti sigur ca i-ai batut doar cand se urca in autocar si pleaca acasa. Ei sunt obisnuiti sa joace 90 de minute si sa dea totul pe teren. Imi aduc aminte de meciul nostru de la Hamburg, de acum doi ani, cand atacau cu sase jucatori de acest profil. Totusi, chiar daca germanii dau totul pe teren, noi avem avantajul ca suntem mai tehnici si mai iuti". Copos a pus si raul in fata, dar a tinut sa-i linisteasca pe fanii giulesteni: "Chiar daca nu ne calificam, Bergodi nu va pleca, fiindca tot ce a spus a fost din cauza nervilor". In final, Copos si-a aminitit si de rivalele Rapidului, Steaua si Dinamo: "Obligatia noastra de a ne califica este mai mare, pentru ca este foarte probabil ca Steaua sa nu aduca Romaniei nici un punct la coeficientul UEFA. Apoi, cred ca nici Dinamo nu va reusi sa se califice".       Charisteas si Saenko, incerti     Delegatia lui FC Nürnberg a ajuns in Bucuresti ieri, in jurul pranzului, si si-a stabilit cartierul general la Hotelul Crowne Plaza, aflat in proprietatea lui George Copos. Antrenorul echipei germane, Hans Meyer, a aparut la conferinta de presa extrem de bine dispus si a raspuns cu amabilitate tuturor intrebarilor. "Rapid m-a preocupat in mod deosebit inca de la tragerea la sorti, pentru ca eram la curent cu ispravile sale de acum doi ani. Din punctul meu de vedere, dupa acel 0-0 din tur, Rapid este favorita, de aceea va fi o surpriza pentru mine daca vom castiga la Bucuresti. De ce? Pentru ca Hertha si Hamburg au pierdut aici". Meyer a facut apoi referire la echipa sa. "Charisteas si Saenko sunt incerti, ei nu s-au antrenat normal la ultimul antrenament pe care l-am efectuat in Germania. O sa vad abia la ora jocului daca o sa pot conta pe serviciile lor. Apoi, mai este si Mintal care acuza unele probleme".     Alexandra Copos mai asteapta     George Copos a dezmintit zvonurile potrivit carora fiica sa, Alexandra, va deveni in scurt timp omul numarul unu al gruparii de sub Podul Grant. "Ca sa fie foarte clar, fiica mea este in prezent la New York, la studii si nu se pune problema ca ea sa preia clubul. Despre acest lucru vom discuta cel mai probabil peste patru ani", a spus principalul actionar al Rapidului.     Meyer, un altfel de Ionut Popa     La cateva dintre intrebarile ce i-au fost adresate, Hans Meyer a raspuns in stilul antrenorului lui Poli Iasi, Ionut Popa. "Ma intrebati daca Rapid are un avantaj asupra noastra pentru faptul ca si-au amanat un meci si jucatorii au stat in pat, la cadurica? Vom vedea!", a spus Meyer, care nu i-a scapat din vedere nici pe jurnalisti: "Nici in a€™81, cand am jucat o finala de cupa europeana, nu erau atatia ziaristi la conferinta! Dar e bine  ca s-au creat locuri de munca!". Meyer l-a luat la tinta si pe fostul selectioner al Germaniei, Jurgen Klinsmann: "Vreti sa stiti ce discurs le-am tinut jucatorilor mei? Asteptati sa vina Klinsmann antrenor in Bundesliga, ca atunci o sa aflati tot ce se vorbeste in vestiarul unei echipe".


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.