"Dorim sa contribuim si noi la aceasta campanie, sa punem o valoare adaugata, cu atat mai mult ca vrem sa dam girul ministerului nostru pentru aceasta campanie, deoarece stim ca poate fi de succes si este in avantajul IMM", a declarat Silaghi, citat de NewsIn. El a precizat ca ministerul pe care il conduce a inceput deja discutiile cu conducerea Bursei de la Bucuresti pentru a fi incheiat un acord in sensul reducerii de catre BVB a costurilor de listare. De asemenea, Silaghi a spus ca, prin acordul dintre ministerul IMM si BVB, se va incerca si demararea unui program de sprijinire a intreprinderilor mici si mijlocii care sunt eligibile si vor sa se listeze pe Bursa de la Bucuresti.
"Aceasta declaratie este binevenita, sper doar sa nu ramana numai la stadiul de promisiune. Foarte multi cauta acei emitenti mari, cu renume, de calibru. Dar nu trebuie uitate acele intreprinderi mici si mijlocii care pot fi foarte atractive, cu rate de profit foarte bune si cu un viitor stralucit in fata. Desi sunt micuti, foarte multi sunt interesanti datorita sectorului de activitate in care se dezvolta, eventual al sectoarelor luate in vizorul fondurilor europene pentru investitii, cum sunt cele de servicii si infrastructura. Initiativa ministrului este una buna, cu conditia sa o duca pana la capat", ne-a declarat Adrian Simionescu, directorul Finans Securities.
Potrivit lui Ovidiu Silaghi, inaintea demararii turneului din principalele orase ale tarii, ministerul doreste sa impuna o serie de criterii pe care IMM trebuie sa le indeplineasca daca vor sa fie eligibile pentru listarea la Bursa. Ministrul Silaghi a explicat ca este nevoie ca intreprinderile sa inregistreze minimum trei ani de activitate din punct de vedere economic, sa aiba un istoric de afaceri relevant, sa aiba statutul juridic corespunzator (societate pe actiuni - SA), si sa fi declarat in actele constitutive un sector specific de activitate conform unui cod CAEN, a mai informat sursa citata.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
She's Next: femeile adună mai ușor oameni. Cum se aplică asta în antreprenoriat?
Sursa: start-up.ro
-
Cora devine Carrefour: până la începutul lunii mai toate hipermarketurile vor...
Sursa: retail.ro
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Creștere de 40% a portofoliului Ecofinance România
Sursa: futurebanking.ro
-
De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere?
Sursa: garbo.ro
-
Sondaj Libris: Când, unde, cât și de ce citesc românii. Ce buget alocă lunar...
Sursa: wall-street.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 24 aprilie?
Sursa: kudika.ro