Directorul Directiei Silvice Bistrita, Gheorghe Ivan, a declarat, ieri, ca institutia pe care o conduce se afla in negocieri cu o compan
Directorul Directiei Silvice Bistrita, Gheorghe Ivan, a declarat, ieri, ca institutia pe care o conduce se afla in negocieri cu o companie franceza care doreste sa incheie un contract de exclusivitate pentru achizitionarea tuturor trasurilor confectionate de atelierul din incinta Centrului de Fructe de Padure Bistrita. Proiectul construirii atelajelor a fost demarat in urma cu circa doi ani, cu costuri minime. Micul atelier de confectionat trasuri, sanii sau sarete din cadrul Directiei Silvice Bistrita s-a dovedit, insa, repede o investitie cum nu se poate mai profitabila pentru institutie. De la un inceput timid cu numai doi tamplari, cu cateva fotografii ale unor atelaje si un patent din Ungaria, trasurile Directiei Silvice Bistrita au ajuns acum sa fie marca inregistrata la Oficiu de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM). Trasurile bistritene sunt omologate pentru circulatia pe drumurile publice si sunt dotate cu sisteme de franare si de amortizare, cu suprastructura din lemn cu tapiserie de culori diferite.
"Asteptam o firma franceza la negocieri, au fost deja si si-au manifestat intentia de a cumpara toata productia", a explicat Gheorghe Ivan.
Directia Silvica Bistrita comercializeaza in mod uzual, in jur de 2-3 atelaje pe luna, la preturi ce variaza intre 5.000 de lei pentru o sanie si chiar 18.000 de lei pentru o trasura. Cele mai mici preturi le au saretele, care costa intre 3.700 si 4.100 de lei. Toate atelajele sunt confectionate manual, iar pana in prezent principalii clienti au fost proprietarii de pensiuni turistice din Mures, Satu Mare, Maramures, Suceava, Timis si Piatra Neamt, care doreau sa le ofere clientilor mijloace originale de promenada.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Casa Regală a României, la Palatul Buckingham! Întâlnire cu Regele Charles a...
Sursa: kudika.ro