Nu avem destui psihologi scolari, concept menit sa birocratizeze bunul-simt. Avem insa un mare deficit de bun-simt.

„Imi pare rau ca ne despartim certati. Cu inmormintarea mea nu o sa aveti probleme, pentru ca o sa vina omul ala cu banii pe lemne. Sora-mea, tu sa te tii de scoala. Mama, tu sa ai grija de tine, ca lumea e rea. Sa aveti grija de catel". Cinic, tandru, minutios. Pare de necrezut ca acest bilet de adio a fost scris de un copil de 12 ani.

Povestea aproape ca devine cliseu: „S-a sinucis de dorul mamei". Aceste cazuri sint insa exemplele extreme care ar trebui sa ne deschida ochii asupra unui fenomen ale carui victime sint sute de mii de copii. Lasati acasa de parintii plecati la munca in strainatate, ei rezista, sufera, striga, bat sau se plictisesc. Sau se sinucid. Totul depinde de temperament. Forta captivanta a cliseului ne abate insa atentia de la cauze. Nu migratia in cautarea unui salariu mai bun este problema. Ci, poate, dimpotriva, este o parte a solutiei. Dincolo de toate sentimentalismele gratuite, o viata mai buna este preferabila unui parinte care nu-i poate oferi copilului nimic altceva decit bataie si aburi de alcool. Iar majoritatea copiilor inteleg asta.

Problemele apar in cazul exceptiilor. Iar cind un copil se sinucide, exceptia se traduce prin neglijenta criminala nu atit a parintelui, care poate nu are educatia necesara, ci a unei societati care trebuia sa vada. Aproape orice student in anul I la Psihologie poate vedea simptomele unui posibil sinucigas. Dar sint convins ca nici una dintre victime nu s-a intilnit, vreodata, macar cu un student la Psihologie. Cu durere o spun, dar neglijenta fata de viata inca ne caracterizeaza ca popor. Cind, la inceputul anilor ‘90, presa straina facea reportaje despre copiii chinuiti din orfelinate, noi ne intrebam, superior, de ce se duc doar acolo. Acum, dintre zecile de persoane care au contact cu un copil - profesori, medici, vecini - nu se gaseste unul care sa atraga atentia: aici s-ar putea sa fie o problema.

Bun, nu avem destui psihologi scolari, concept menit sa birocratizeze bunul-simt. Insa ar fi suficienti cit sa rezolve problemele extreme, atunci are cine sa le ceara ajutorul. Avem insa un mare deficit de bun-simt.