"Daca pleci iar in Italia si ma lasi singur, imi pun capat zilelor", si-a avertizat un baietel de 12 ani din Arges mama care se pregatea sa plece la munca luna aceasta. Nimeni nu a luat in seama tristetea si interiorizarea copilului din Valea Danului
"Daca pleci iar in Italia si ma lasi singur, imi pun capat zilelor", si-a avertizat un baietel de 12 ani din Arges mama care se pregatea sa plece la munca luna aceasta. Nimeni nu a luat in seama tristetea si interiorizarea copilului din Valea Danului la gandul ca maica-sa il va lasa din nou singur pentru cateva luni bune.

Duminica seara, Stefan a fost gasit de o vecina spanzurat de creanga unui cires din curte. "Mama lui i-a spus ca-l va lasa in grija concubinului cat va fi plecata, ea fiind despartita de tatal baiatului de mai bine de 10 ani. In seara aceea, femeia i-a spus copilului sa vina cu ea la concubin acasa pentru a-i cumpara niste porumbei, pe care baiatul si-i dorea. Stefan nu a vrut, a pupat-o pe mama pe obraz, ceea ce nu prea facea, si a ramas acasa", spune viceprimarul din Valea Danului, Vasile Preda.

In localitate sunt la ora actuala 22 de copii care au un parinte plecat la munca in alte tari. Statistica a fost realizata abia ieri. "Cifra variaza intre 22 si 26", a precizat viceprimarul. La cele doua scoli din comuna nu exista psiholog scolar.


URME ADÃ…NCI. Conform unui studiu al Fundatiei Soros realizat pe un numar de 2.037 de elevi de gimnaziu, zonele in care se gasesc cei mai multi copii care au unul sau ambii parinti plecati la munca in strainatate sunt Banat, Crisana, Maramures si Moldova. Una dintre observatiile studiului este ca migratia parintilor, desi temporara, poate echivala pentru copil cu pierderea unui parinte prin divort sau deces. Cand tatal este plecat, efectele asupra copiilor sunt mai putin vizibile. In cazul in care pleaca mama, copiii raman in grija tatalui si a bunicilor. Printre efectele negative resimtite de un copil intr-o asemenea situatie, studiul mentioneaza depresia, faptul ca se simt singuri. 25% din copiii intervievati au spus ca simt ca nu-i iubeste nimeni si tot atatia se simt nefericiti. "Problema e ca sinuciderile si actele extreme sa nu devina o moda printre acesti copii", a punctat unul dintre realizatorii studiului, Ovidiu Voicu. Efectele pozitive ale plecarii unui parinte sunt in general de ordin material.

Responsabilitatea nimanui. Studiul arata ca absenta unui psiholog scolar este o problema pentru acesti copii, in 86% din scolile din mediul rural neexistand un asemenea psiholog. "Profesorii sunt cei care afla mai degraba problemele adolescentilor decat asistentii sociali", a spus Voicu. In cele 200 de scoli participante la studiu, in unul din cinci cazuri s-a constatat ca directorii nu tin legatura cu asistentii sociali.

Elena Tudor, director in cadrul Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC), a spus ca studiul Soros are nevoie de mai multe nuantari si de mai multe analize calitative. "Noi vrem ca serviciile furnizate de ANPDC sa evolueze, nu se poate spune ca noi n-am facut nimic in aceasta privinta", a declarat Tudor. Conform ANPDC, numarul copiilor ramasi in tara dupa ce un parinte sau ambii au plecat la munca in strainatate este de peste 80.000. Studiul Soros arata ca numarul lor este de fapt dublu.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.