Salariatilor li se poate impune un fond de pensii Multi directori de societati comerciale sau pe actiuni se folosesc de lacunele din normele de aplicare a marketingului fondului de pensii administrate privat, pentru a obtine foloase materiale pr
Salariatilor li se poate impune un fond de pensii Multi directori de societati comerciale sau pe actiuni se folosesc de lacunele din normele de aplicare a marketingului fondului de pensii administrate privat, pentru a obtine foloase materiale proprii.
Normele nu cuprind o reglementare specifica despre statutul persoanelor care pot sau nu deveni agenti de marketing autorizati sa incheie pensii private obligatorii si care detin in acelasi timp functii de conducere in societati comerciale cu un capital privat sau in societati pe actiuni.
Pentru obtinerea avizului de agent de marketing, conditia este sa nu detii functii de conducere in institutii publice, sa nu fi fost sanctionat de autoritatile romane sau straine cu interdictia definitiva sau, la momentul depunerii cererii de avizare, cu interdictia temporara de a desfasura activitati in sistemul financiar-bancar, al pietei de capital, juridic sau al asigurarilor.
De asemenea, trebuie sa fi obtinut certificatul de absolvire a cursului de agent de marketing al fondului de pensii si sa detii un contract de mandat incheiat cu un administrator sau, dupa caz, cu un agent de marketing persoana juridica.
Aceste conditii sunt reglementate de norma 25/2007 privind marketingul fondului de pensii administrat privat. La capitolul I, articolul 2, litera c, agentul de marketing este definit ca persoana fizica avand un contract de mandat incheiat cu un administrator sau, dupa caz, cu un agent de marketing persoana juridica si care a fost avizata de catre Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) pentru a desfasura activitatea de marketing a fondurilor de pensii administrate privat.Este ilegal sa obligi un angajat sa semneze cu tine, dar il poti influentaNorma nu specifica faptul ca o persoana avand functie de conducere intr-o societate comerciala nu ar putea in acelasi timp sa desfasoare o activitate de persoana fizica autorizata sa lucreze ca agent de marketing pentru un fond de pensii obligatorii.
"Este ilegal sa obligi un subaltern sa semneze formularul de aderare la un anumit fond de pensii obligatorii folosindu-te de pozitia de director pe care o ocupi la o anumita societate", a declarat pentru Curierul National Florentina Ştefanescu, director de comunicare al CSSPP. Cu toate acestea, daca nu este prins in flagrant, nu ai cum sa-l sanctionezi.
Exista totusi un proiect de ordonanta in acest sens, un proiect aflat in prezent la Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Şanse. Despre acest proiect am incercat sa obtinem mai multe detalii de la directorul CSSPP, Cristian Rosu.
"Proiectul are doua parti. Prima parte reglementeaza modalitatea de colectare a banilor contribuabililor, iar a doua parte cuprinde sanctiuni pentru diferitele entitati autorizate de CSSPP. Nu poti sa prevezi toate spetele din sistem si cu siguranta un director al unei societati private isi poate influenta angajatii sa isi faca pensia privata la ei. Se poate face tipul acesta de lucruri si in institutiile publice, folosindu-se alte metode", a mentionat Cristian Rosu. "Acestea sunt lucruri nescrise si e absolut imposibil sa faci o previziune asupra tuturor situatiilor care pot aparea".Pana la 80 euro pe semnatura de la administratorii de pe pilonul IIFiecare semnatura ii costa pe administratorii de fonduri de pensii private obligatorii (pilonul II) intre 15 si 80 de euro, in functie de companie si de numarul de participanti atrasi, cele mai substantiale comisioane fiind cele platite firmelor de brokeraj, potrivit jucatorilor din piata.
"Agentii de marketing care au semnat un contract cu administratorii de pensii private obligatorii incaseaza pentru o semnatura intre 15 si 35 euro, cele mai mari comisioane fiind incasate de brokerii persoane juridice, care iau chiar si 80 de euro", a declarat pentru NewsIn un responsabil din cadrul unei companii de administrare, care a dorit sa ramana anonim.
Firmele de brokeraj de pensii si agentii de marketing au ridicat substantial nivelul comisionului in doar cateva zile de la inceperea campaniei in care romanii isi pot alege un fond obligatoriu, pana la 60-80 de euro in cazul companiilor de brokeraj. Din aceasta suma, intre 20 si 40 de euro urmeaza sa fie incasati de angajatii firmelor de brokeraj de pensii, care strang semnaturile.
Agentii de marketing si-au ridicat si ei pretentiile pana la 35 de euro pe semnatura atrasa pentru un fond de pensii de pe pilonul II, spun jucatorii din piata. Acestia estimeaza ca in cele patru luni de campanie de atragere de semnaturi pentru fondurile de pensii private obligatorii, se vor plati peste 100 milioane de euro pentru comisioanele brokerilor si agentilor de marketing.
Comisioanele practicate de administratorii pensiilor private obligatorii sunt fixe pana la un anumit numar de semnaturi, dupa care ele cresc, insa nu semnificativ, in functie de numarul de participanti atrasi si de politica firmei respective.CSSP a trimis 4,2 milioane de pliante informativeComisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private a inceput expedierea pliantelor informative privind sistemul de pensii private in Romania catre viitorii participanti la fondurile de pensii administrate privat.
Aceste materiale tiparite se adreseaza celor cca. 4,2 milioane persoane care indeplinesc conditiile stabilite de legislatie: angajatii care contribuie la sistemul public de pensii (platesc contributia de asigurari sociale de 9,5%) cu varsta de pana in 35 de ani - obligati sa adere, precum si cu varsta de pana intre 35 si 45 de ani - care pot opta sa adere la un fond de pensii administrat privat. Expedierea pliantelor se va efectua treptat, in functie
de capacitatea retelei postale, in asa fel incat in final sa se distribuie toate cele 4,2 milioane de plicuri.
In cadrul Campaniei de informare lansate de CSSPP, materialele tiparite sunt principala modalitate de diseminare a informatiei privind pensiile private.
In acest sens, in paralel cu expedierea prin posta, in aceasta saptamana vor fi transmise in teritoriu peste 235.000 de pliante, ghiduri si postere.
Materialele tiparite vor fi distribuite prin intermediul Prefecturilor, Directiilor generale financiare si Camerelor teritoriale de comert si industrie din fiecare judet si Municipiul Bucuresti.
CSSPP si-a propus ca materialele informative tiparite distribuite in teritoriu sa fie utilizate de angajatori, organizatii sindicale, institutii de invatamant, asociatii si organisme neguvernamentale si, nu in ultimul rand, de catre reprezentantii mass-media.
Se ofera, astfel, posibilitatea unei informari corecte si rapide a celor vizati, dar si a altor categorii de persoane interesate de pensiile private, cum ar fi, de exemplu, persoanele cu varsta de peste 45 de ani, care pot afla detalii despre pensiile facultative.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.