Prin 1950, compania americana Nelson a lansat pe piata un set de "arme" cu vopsea destinate marcajelor forestiere sau pentru identificarea mai usoara a animalelor dintr-o turma. Doua decenii mai tarziu, trei prieteni din aceeasi tara s-au decis sa foloseasca aceste arme intr-un nou joc pe echipe. Asa a luat nastere paint-ball, competitia militara pentru civili, in care vopseaua tine loc de gloante si petele tin loc de rani.


Prin anii a€™80, aceasta moda a explodat peste tot in lume unde un teren accidentat permitea celor doua echipe sa se ascunda si sa se bombardeze cu bile colorate. Au aparut zeci de firme care fabrica echipament specializat.

Din cate stiu, exista pasionati de paint-ball si in Romania, se trage cu vopsea intre prieteni, in timpul liber, dar si intre colegi, ca forma de team-building. Numai ca, la noi, toate astea sunt suprafata fenomenului, segmentul lasat la mana amatorilor. Mai presus de toate, Romania a inventat paint-ball-ul profesionist. Paint-ball-ul politic.


Terenul efectiv e unic si omologat: suprafata de strada din fata DNA. Exista insa si o zona de paint-ball virtual, jucat exclusiv prin mass-media, chiar daca antrenorii si sponsorii sunt aceeasi. Si, ca in orice sport profesionist, partidele sunt transmise la televizor, in direct sau in zeci si zeci de reluari.


In vanitatea lui, paint-ball-ul romanesc are si niste specificitati. De tras trage numai una dintre echipe. Cealalta echipa nici nu exista, tintele sunt indivizi selectati atent, care nu se pot apara dintr-un motiv cat se poate de simplu: partida nu are reguli, nu poti sti niciodata ce urmeaza. Si nu are arbitru, pentru ca, fara reguli, el ar fi evident inutil.


Jocul e simplu. In prima faza e lansata ideea existentei unui dosar compromitator, in virtutea caruia ar incepe urmarirea penala a cuiva. Echipa DNA pastreaza discret tacerea asupra subiectului, in vreme ce presa incepe sa fie alimentata cu sute de zvonuri si amanunte picante. Dosarul cu pricina pare monstruos. Individul in discutie inca nu a aflat nimic despre continutul lui. Dar toata lumea poate vedea ca are deja hainele pline de pete. Nu mai pare chiar omul ideal cu care sa iesi la restaurant sau la concert.


In faza a doua, cetateanul-tinta incepe sa fie chemat la audieri. El vede dosarul si realizeaza ca este vorba despre nimic, probat cu nimic. Mai intelege si ca nici o instanta nu va condamna pe cineva in baza unor asemenea dosare. Dar asta nu il bucura prea mult. In paint-ball-ul romanesc el a pierdut deja. Drumurile televizate pana in fata procurorilor l-au umplut de noroi, o sentinta corecta data peste un an sau mai multi nu-l vor mai spala pe de-a-ntregul.

Si, de fapt, chiar acesta e jocul, nu unul juridic, ci unul chimic. Un joc de intoxicare, o alchimie satanista cu vopsele decantate pervers.

Pe romaneste, "paint-ball politic" inseamna a te juca "cu cioara vopsita".