Myanmar - un test pentru China

Protestele pasnice din Myanmar se apropie de punctul culminant. Junta militara cantareste potentialele costuri ale unei represiuni militare complete. Generalii birmani vor avea insa putine motive sa opteze pentru o solutie alternativa la varsarea de sange, daca Beijingul continua sa le ofere sprijin si protectie impotriva sanctiunilor pe care le-ar putea dicta Consiliul de Securitate al ONU.
China are mai multa influenta asupra generalilor aflati la putere in Myanmar decat orice alta tara. De fapt, este chiar discutabil daca regimul de la Rangoon ar fi capabil sa se mentina la putere fara ajutorul Chinei. Chiar daca actuala criza birmana nu este generata de China, orice fel de rezolvare pasnica nu va fi posibila decat in cazul in care China actioneaza in favoarea ei.
Beijingul se afla, asadar, in fata unui test pe care nu si l-a dorit: acum se verifica pretentia Chinei de a fi un actor responsabil al comunitatii internationale. 3000 de sate distruse si peste 1,5 milioane de persoane stramutate in estul Myanmarului stau marturie pentru un dezastru umanitar in desfasurare de ceva vreme. Pe parcursul nelinistilor, China a ales sa taca si sa ramana fidela politicii sale de neamestec in treburile interne ale unei alte natiuni.
Dar acest curs politic s-ar putea dovedi acum imposibil de mentinut, pentru ca este in interesul Chinei sa gaseasca o alternativa viabila la inabusirea brutala care ar reaminti lumii de masacrele din Rangoon din 1988 si din Piata Tien An Men in anul ce a urmat. Exista deja cateva celebritati internationale gata sa inceapa o campanie pentru boicotarea Jocurilor Olimpice de la Beijing in urma sprijinului chinez pentru unul dintre cele mai represive si incompetente regimuri din lume. De aceea o represiune militara in Myanmar este ultimul lucru pe care si l-ar putea permite autoritatile chineze.
In plus, liderii chinezi se concentreaza acum pe apropiatul Congres al 17-lea al Partidului Comunist, care ar putea fi, la randul sau, umbrit de o confruntare sangeroasa in Myanmar.
China este in masura sa previna un asemenea deznodamant facand ca nota de plata pentru optiunea represiunii brutale sa fie prohibitiv de mare pentru regimul de la Rangoon. Ar trebui sa ameninte pe cai neoficiale ca va opri toate ajutoarele, ca va intrerupe orice legaturi comerciale si ca va pune punct protectiei sale din Consiliul de Securitate al ONU impotriva altor sanctiuni impuse.
Ca un stimulent pentru a induce schimbarile pasnice, China ar putea, de asemenea, garanta juntei militare siguranta si bogatia, in cazul in care membrii ei ar fi nevoiti sa paraseasca brusc Myanmarul. Dar China trebuie sa explice foarte clar ca aceasta protectie este legata de conditia ca generalii birmani sa coopereze in gasirea unei solutii pasnice. Pe de-alta parte, China ar trebui sa lucreze pe cai oficiale cu ONU si ASEAN pentru a identifica o cale prin care comunitatea internationala sa poata ajuta in gasirea unei rezolvari pasnice.
In ultima instanta, o solutie poate fi gasita doar in plan intern. Junta militara ar putea gasi si alternative mai proaste decat sa-l elibereze pe Aung San Suu Kyi si sa coopereze apoi cu el, pentru ca acesta se bucura in continuare de un statut care sa-i permita coagularea sprijinului public pentru un transfer pasnic al puterii catre un guvern civil si apoi inscrierea pe un curs democratic. Poate ca pare moralmente respingator sa permiti membrilor juntei sa se retraga impreuna cu toate castigurile lor, dar orice alta alternativa ar echivala cu un pret incomparabil mai dramatic platit de poporul birman.
Interesele nationale ale Chinei nu presupun sprijinul la nesfarsit pentru junta birmana. Desigur, China profita din plin de accesul la energia si resursele naturale din Myanmar. Dar daca ar juca un rol pozitiv in transferul pasnic de putere, China si-aar putea asigura mai eficient prietenia vecinilor birmani decat prin politica actuala, care alimenteaza doar ura poporului.
In materie de strategie geopolitica, asumarea unui rol pozitiv in Myanmar ar putea ajuta China sa arate vecinilor sai ca politica sa de "crestere pasnica" este reala si aduce beneficii. Indiferent cat de mult saluta guvernele ASEAN in public cresterea Chinei, dubiile si suspiciunile lor nu vor putea fi eliminate pana cand China nu va juca un rol pozitiv activ in asigurarea stabilitatii regionale. Criza actuala din Myanmar ofera Chinei o ocazie rara de a face acest lucru.
si comunitatea internationala are un interes deosebit sa se asigure de caracterul pasnic al cresterii Chinei. Ar trebui de aceea sa incurajeze si sa sprijine China in asumarea unei implicari active in Myanmar, atat timp cat China se angajeaza sa contribuie la o solutie pasnica. Obiectivul comunitatii internationale ar trebui sa fie un deznodamant pasnic care sa permita poporului birman sa gaseasca singur solutia de iesire din criza.
Orice schimbare de regim din Myanmar nu va fi rezultatul interventiei internationale, ci al negocierilor politice dintre junta militara si opozitia interna. De aceea China ar trebui sa inteleaga ca faptul de a face uz de influenta sa nu ar insemna ca accepta din principiu interventia in treburile interne ale altor state.

Steve Tsang este bursier al St. Antony's College, Universitatea Oxford, si autorul volumului The Cold War's Odd Couple:
The Unintended Partnership between the Republic of China and the UK, 1950-58 (Perechea stranie a Razboiului Rece: Parteneriatul neintentionat dintre China si Marea Britanie, 1950-1958).

Copyright: Project Syndicate, 2007.
www.project-syndicate.org

---

Despre autor: