Pe "italienii" din Corod ii trage ata inspre casa. Inspre vilele cu etaj, cu scantinat si coloane italiene, in care au bagat banii truditi pe-afara. Inspre batranii si copiii ramasi in sat. Cativa dintre ei s-au intors de tot. Au adus din Padova la Corod macarale si mii de euro cu care si-au deschis firme de constructii. Dar si o alta mentalitate.

Are salopeta smechera, de culoare azurie, branduita pe mana dreapta cu numele firmei italiene. Si sta pe mara€™nea drumului din Corod, asteptand sa munceasca. Aici nu e ca la Milano. "Cum e in Romania?". "Sa-ti sara mucii, sa-i dai cu flit!", se enerveaza el si se uita in sus, la cer, de parca acolo ar fi guvernul. "Taxe mari si multe, decat sa te apuci de-o treaba, mai bine te lipsesti." Sava Ion are o fata la liceu, clasa a XII-a, si cinci baieti in Italia, plecati din a€™98. Au prins cheag in tara straina, s-au asociat cu italienii si si-au tras doua firme de constructii. "Facem case acolo, construim de la pamant pana la acoperis. Si varuim, daca-i nevoie." Aici sta degeaba de cateva zile. Pacat de macaraua adusa din Italia, care face acum umbra degeaba cladirii in constructie. O casa uriasa pentru trei familii. "Nu sunt oameni buni aici, n-am cu cine face treaba. Nu ai baza, au ramas hebeticurile. Azi a luat bani, maine ii bea si nu-l mai vezi o saptamana la lucru."

Oamenii seriosi au luat drumul Italiei. Asa cum a facut si proprietarul constructiei. "Are 60 de ani si e pensionar, povesteste sotia lui. A muncit in combinat. Daa€™ stiti cum a plecat? Cu un pas era sa plece si cu zece inapoia€¦" Nu-i pare rau ca s-a dus, castiga acolo si 1.500 de euro pe luna. Femeia asteapta acuma sa-i mai trimita "banii pentru caciula (n.r. - acoperis). Aici, cei care muncesc la casa lui, hebeticurile, primesc cel mult 55.000 de lei pe ora. Si dac-ar munci nonstop, n-ar atinge chenzina "italianului".


UNUL DIN DOI. Din 7.850 de suflete, cat numara comuna galateana Corod, 2.200 sunt plecate la munca in strainatate. Jumatate din populatia activa. Migratia a inceput imediat dupa Revolutie. "Unul dintre primii plecati a murit intr-un accident acolo. L-au adus in sicriu de zinc acasa", isi aminteste Vasile Carjeu, primarul comunei. Tragedia asta insa nu i-a descurajat. "In a€™92 am plecat si eu, marturiseste primarul. Plecase fratea€™miu inainte si, in sapte luni, isi luase un ARO, visul fiecarui roman pe atunci. Mi-am facut socoteala si mi-am zis «in Romania, 24 de ani daca muncesc incontinuu, fara sa mananc nimic, reusesc si eu». Am plecat la Padova si-am lucrat la negru in constructii. Eram o echipa de 12 corodeni si o fetita care ne facea de mancare, ca eram ciorbari. Am prins un contract bun, de m-am intors din Italia cu doua masini. S-am luat s-un Aro, de la unguri, pe care l-am vandut apoia€¦ "

Asa e tot romanul, vrea din ce in ce in ce mai mult si trage de el cat poate. Horia are 31 de ani si e absolvent de Drept. Sotia lui, Dorina, are 28 de ani si a terminat Conservatorul. Nu conteaza la ce instrument a studiat, acum ea lucreaza in Italia la o fabrica de sosete. Intai a plecat el, pe cand ea mai avea inca doi ani de facultate. "Ma duc sa fac bani sa ne luam si noi un apartament in Tecuci, sa avem unde sta", a spus la plecare. S-a angajat pe santier. Dupa absolvire, a plecat si ea. Bani de apartament aveau de mult, daa€™ nu-i mai buna o casa mai mare, cu curte? Copilul lor, care azi are 2 ani si 10 luni, a venit pe lume acolo. I-au adus din Romania o bona, sa aiba grija de el. In orele in care el pledeaza nevinovatia caramizilor, iar ea canta la harpa mosorelelor din fabrica de sosete.


SCANTINAT V. CHISTEALÃ…. In Corod au mai ramas cativa tineri. aia care chiar n-au curaj deloc. "Cei mai multi sunt in Italia, doar 1% dintre ei s-a dus spre alte tari, in Quebec - Canada, de pilda." Migrantii s-au oprit langa Venetia, in nordul Italiei, la Padova. Si-au tras dupa ei neamurile, neamurile - vecinii, vecinii - prietenii, s-au gazduit unii pe altii, s-au imprumutat cu bani si si-au pus obrazul in fata angajatorilor. In timp, inima Corodului s-a mutat, ca-ntr-o reflectie in oglinda, la Padova. "Sunt mai uniti acolo decat aici. La 21-22 de ani, imediat dupa nunta, pleaca", spune primarul. "La Padova, la Milanoa€¦ Barbatii muncesc in constructii, in tipografie sau ca jardinieri, adica la amenajari de spatii verzi. Iar femeile - ca menajere sau in fabrica. Au inceput sa se descurce. Vreo 5%-10% din ei, ca sa nu mai plateasca chirie, au preferat sa faca rate pentru o casa acolo. Altii s-au facut firme in Italia, de facut curatenie sau de constructii." Si Corodul? "Sunt buni platnici, isi achita datoriile la bugetul local. Avem 26 de miliarde de lei buget local numai din venituri proprii." In plus, prima optiune de investire a banilor pentru cei plecati sunt imobiliarele. "Numai anul acesta am eliberat 32 de autorizatii de constructii. Si-si fac case frumoase, in stil italian, cu coloane si cu scantinat." Ce-i acela scantinat? "Un fel de demisol, care poate fi folosit ca garaj sau spalatorie. E bun, ca nu trage chisteala. Umezeala, adica", explica primarul. El s-a intors de mult acasa si spera ca si celorlalti "italieni" sa li se faca dor si sa vina de tot acasa.


VENI, VIDI, VICI. Li se face dor si vin. Dar dupa ani in sir de stat in Italia nu mai vorbesc cu "chisteala". Au alte conceptii, alta mentalitate, lungesc vocalele si au accent strain. Privesc critic spre mediocritatea si nesimtirea bastinasa. "Am regretat ca m-am intors. Nu numai o data!", spune Gheorghe Gavrilita si incepe sa rada. Ce gluma buna si-a facut lui insusi! Daa€™ n-a fost gluma, a fost din suflet, ca, zice el, "m-am intors pentru locul natal. Si pentru parintii mei, care au 76 de ani. Apoi, ma plictisisem in Italia, am zis sa fac ceva si aici". A venit de tot. 14 ani a muncit acolo in constructii, iar nevasta l-a urmat cand baiatul lor era clasa a III-a. Copilul a facut acolo restul scolii, dar n-a apucat sa termine liceul. Acum munceste cot la cot cu tatal lui la firma de constructii a acestuia. "M-am intors in mai anul trecut. Si-n octombrie mi-am deschis firma. Multa alergaturaa€¦, se plange barbatul. Iti trebuie un teanc de acte. In Italia stiti cum e? Angajezi un contabil, rezolva el toate formalitatile si te suna doar daca mai e nevoie de ceva." Ca si la prima plecare spre necunoscut, si la venirea in tara, tot el a fost primul care a indraznit. Sotia si baiatul au ramas in Italia. "Du-te tu inainte, sa vezi ce poti sa faci." Au venit si ei de Pasti anul asta. Fiului ii pare rau "jumi-juma" ca s-a intors. E cu gandul inca acolo.

Dar tatal nu se mai uita in urma. Are o macara tubulara, adusa din Italia, si o firma, cu doi angajati din sat, care "nu lucreaza azi, ca sunt la porumb, pe camp". Incearca sa se descurce acasa la el, cu ce contracte prinde pe la particulari.


FÃ…RÃ… STÃ…PÃ…N. "Afacerea merge de pe o zi pe alta, ca prindem contracte mici, cat sa nu murim. Nu am dat lovitura", recunoaste Jalba Mitica, asociatul lui Gavrilita. De ce n-a mai ramas in Italia?! "M-am plictisit sa fiu sluga acolo, zice el. Aici nu ma comanda nimeni! Suntem bucurosi ca avem casa noastra, ca nu mai platim chirie si ca avem amandoi copiii langa noi." Dar cati dintre cei plecati se multumesc cu atat? "Se vor intoarce!", e sigur Mitica. "Si cei care si-au cumparat case acolo vor veni inapoi."

El a facut marele pas anul trecut in august. Si-a investit tot ce avea in firma de constructii. In Corod si-a facut casa precum cele de prin Neckermanurile la care ne holbam pe vremea lui Ceausescu. Cu etaj si cu trei dormitoare, cu jaluzele italiene si scara interioara in consola. Camerele-s mari, aerisite, cu tavan inalt. Dar cand iesi din casa, intri pe ulita neasfaltata a satului, ca 50 de metri de poarta lui s-a terminat asfaltul primariei. Masina cu numar strain s-a resemnat cu drumurile romanesti. Iar lui, hartoapele prin care conduce i-au scos de tot din cap visul italian.


SACRIFICIU. A plecat acolo acum 12 ani. "Marius, baiatul cel mare avea atunci doar patru luni, spune barbatul. Cand am putut sa vin prima oara acasa implinise un an si jumatate. Mergea, gangurea, dar nu stia cine sunta€¦" A muncit in constructii in zona Brescia. In 2000 si-a adus si sotia cu el. Iar Marius, care avea 5 ani, a ramas acasa, in grija bunicii. "I-a fost greu si lui", recunoaste tatal astazi. Sotia si-a gasit serviciu acolo. "Trei ani am lucrat la confectii sosete, trei ani la un mercat (n.r. - magazin)." Acum un an si jumatate a adus pe lume al doilea baietel. L-a nascut intr-un spital din Italia si l-a botezat in rit ortodox, Angelo Giorgio. "Atunci ne-am gandit si la Marius, am zis sa nu se simta abandonat acolo, spune Mitica. Noi amandoi eram in Italia, avand grija de fratele lui, el acolo, cu mama mea. Asa ca l-am adus si pe el in Brescia. Iar clasa a IV-a a facut-o acolo. I-a placut atat de mult, ca a plans cand ne-am intors acasa."

Sotia lui Mitica nu plange dupa Italia. Prepara o cafea cu ustensile aduse de-acolo si-si aminteste. "Afara am si muncit, ne-am si distrat", spune ea. "La 5 mai am avut cumetria, petrecerea dupa botez. Si-am facut-o la un restaurant unde am invitat toti prietenii." "V-ati mai intoarce in Italia?". Femeia priveste surprinsa. "Poate doar la Paris", rade ea. "Si sa merg in vizita, nu la munca!"


SUPERMARKET. Nici Oanca Marcel nu s-ar intoarce, nu l-a dat pe spate Italia. De profesie electrician, si-a incercat norocul acolo acum vreo zece ani. "Am vrut sa vad ce se intampla de pleaca toata lumea", marturiseste el. A stat sase luni in zona Padovei, timp in care zice ca a facut 8.000 de euro. "Apoi, cu jumate din bani, o luna m-am plimbat. Am vrut sa vad, ca era pacat. Multi dintre ei locuiesc, muncesc acolo de ani in sir si habar n-au cum arata Padova! Io am vrut sa vad si Venetia, si Roma." Cea mai mare avere cu care s-a intors in tara a fost, din punctul lui de vedere, disciplina. "Acolo am invatat ca trebuie sa muncesti, daca vrei sa ai." Asa ca, ajuns la Corod, a investit banii ramasi in afaceri. I-a mers bine si, acum un an, a deschis in centrul comunei un supermarket. "La Crip". Nu e o metafora de magazin satesc, are produse randuite pe rafturi printre care poti umbla cu cosul. Daca esti obisnuit.

In supermarketul lua€™ Oanca intra un batranel cu o sacosa de panza in mana. "Tataie, cosul", ii recomanda patronul de la intrare. "Se filmeaza." Se fac poze pentru ziar. "Si sacosa, o lasi matale aici." Batranul se sperie. "Si daca mi-o fura careva?". Dar se conformeaza si umbla tinand de manere papornita de plastic doi metri, cat sa ia o paine si doua plicute de conservant. Plateste, isi baga "produsele" in sacosa lui de panza, dar se emotioneaza si uita parlitul de conservant in cos.

Numai cei umblati prin lume sunt emancipati. Cand vin vara, in concedii, "italienii" cumpara prajituri din supermarket. Corodenii ramasi acasa fac gogosi si vanzare la apa, bere, sucuri si mezeluri. "Dar toate produsele se vand. Toate se vand la timpul lor", spune Oanca. Are rechizite, detergenti, parfumuri, jucarii de plus, haine pentru adulti si pentru copii, adidasi, croasante, becuri, pliciuri pentru muste, lumanari parfumate si vaze. Ca-n Planeta Moldova, "avem di tatii, intrati si cumparati". "Casetofoane, masini de spalat automate, boilere", completeaza proprietarul supermarketului. "Vindeti si-n rate?". "Numai la cunostinte, in ceilalti n-am incredere ca-mi platesc la timp."

Langa "La Crip" si-a facut un magazin cu materiale de constructii. Ciment, caramizi, harnasamente pentru cai, biciuri, suruburi, vopsea, musamale, gumari, clante. "Di tatii" e pregatit pentru cei care se intorc cu bani din Italia sa construiasca. "Va fac vanzare buna?". Stramba din nas. "Poporul italian este un popor foarte zgarcit. La fel sunt si ei, cand vin de acolo. Daca nu am sa-i dau un leu e o problema a mea. Grava, din punctul lor de vedere. Dar nu e mea, e a Bancii Nationale!"


INCERCAREA. "In Italia, totul se rotunjeste in favoarea clientului, sustine insa un alt roman intors. Acolo esti tratat cu respect de toata lumea. Si de functionar, si de vanzator. Iti lipsesc nu stiu cati centi sa platesti, nu-i problema, lasa de la ei. Ca sa le calci pragul magazinului si a doua oara!". Asta-l doare cel mai tare in Romania. Impertinenta si delasarea. La 32 de ani, cati are, Dorofte Narcis Ghiocel mai crede insa in sansa Romaniei de a se civiliza. Altfel, zice el, n-ar incerca sa-si faca un rost aici. In a€™96 a plecat la Treviso, in nordul Italiei. Dar inima i-a ramas la Corod, unde se indragostise de-o fata. Se vedeau doar cand venea el acasa. Dupa sase ani a luat-o cu el si s-au casatorit acolo, "la comuna". Apoi au facut cununia religioasa in tara. In 2004 a venit pe lume fetita lor, Adriana. Au botezat-o acolo, cu preot ortodox, dar fara bunicii, care-s prea batrani pentru asa amar de drum.
Din aprilie, el si-a intrerupt contractul de munca in Italia, si-a luat familia si s-a intors in Romania. De tot? Zambeste stingher, nici el nu stie. "Cautam sa ne stabilim aici. Acum traim din ce-am strans acolo, nici unul dintre noi nu are serviciu." Ce e rau in Italia? "Ca suntem departe de ai nostri. Atat. In resta€¦, acolo munca e pretuita si platita." Aici? Isi face casa mare, de un miliard de lei, cu trei dormitoare, living, baie si bucatarie. Materialele de constructie le-a adus cu tirul din Italia. Daca ar avea cum, ar cara de acolo in Romania si civilizatia, si respectul cu care sunt tratati oamenii. "Dar ramaneti de tot acasa, nu?" Ofteaza. Casa in care a bagat 11 ani de munca prin straini va fi gata toamna asta. "Cand terminam banii vom vedea. Noi incercam sa ramanem", zice el si privirea ii luneca spre fetita cuibarita in bratele mamei ei. "Ne gandim la copil, in primul rand. Sa-i fie lui mai bine."