La fel ca Ion Iliescu, Traian Basescu nu prea stie cum sa se poarte cu Cele Sfinte. Dar asa cum se poarta, ii iese parca mai bine. Numai aparent insa.

Iliescu si Teoctist s-au meritat unul pe altul. Veniti amindoi din trecut, s-au sprijinit unul pe altul si amindoi pe tot soiul de oculte ca sa-si pastreze puterea si dupa zdruncinatura din decembrie '89. Tandemul s-a fisurat un pic in 1996 si s-a refacut in 2000 doar pentru ca sa se fisureze din nou in 2004. In mod cert, ambele fisuri il au ca responsabil pe Iliescu, mult mai vulnerabil la vot, prin natura functiei, decit companionul sau. In vara asta, tot prin natura functiei, companionul si-a parasit domeniul de activitate asa cum si celalalt promite sa si-l paraseasca pe al sau: cu picioarele inainte. Cu o sicana de aproape trei ani, pe care indraznim s-o numim perioada de tranzitie de la un fost presedinte la un nou Patriarh, s-a incheiat un anume capitol din relatia Biserica-Stat. Incepe altul.

Basescu si Daniel se merita unul pe altul macar dintr-un singur motiv: vin tot din trecut, dar din linia a doua. Istoria lor abia incepe sa se scrie, deci acum n-o poate descrie decit Mama Omida. Nu ne ramine decit sa-i deslusim premisele.

Basescu e, cu siguranta, mult mai dus la biserica decit a fost Iliescu la viata lui. Dar asa cum il cunosc toti analistii politici, meritul e mai degraba al doamnei Maria: vizitele bianuale pe la biserici si manastiri pe care le tot face de ani buni trebuie sa fi fost mai degraba tributul pe care matrozul chior - da, asa-i zic analistii politici in discutii private - l-a platit bucovinencei consoarte. Devenit presedinte, Basescu n-a contenit vizitele bianuale pe la biserici si manastiri, ba chiar le-a intetit. Explicatia nu poate fi in alta parte decit tot in Biblie, cred ca in primele pagini, capitolul „Facerea", cind Dumnezeu le face pe toate si autorii lucrarii, vorbind despre El, constata: „Si a vazut ca e bine".

Si a vazut ca e bine cind a indemnat CNSAS sa umble cu dosarele preotilor precum si cu pianul pe scari.

Si a vazut ca e bine cind i-a acordat raposatului Teoctist Ordinul National „Steaua Romaniei" in grad de Colan, cea mai mare distinctie acordata vreodata unui roman, fie el in viata sau nu.

Si a crezut ca e bine cind a pus mici atele la cirja Inalt Prea Sfintitului Bartolomeu, cu putin timp inainte ca niste enoriasi sa se zbuciume si sa-l impinga pe venerabil de la spate sa candideze la functia de Patriarh. S-a inselat un pic, dar nu-i nimic, ne orientam pe parcurs.

Si a vazut ca e bine sa-i acorde noului Patriarh Ordinul National „Steaua Romaniei" in grad de Mare Cruce, cea mai mare distinctie acordata vreodata unui roman in viata.

Si a vazut ca e bine sa-l felicite pe noul Patriarh, in discursul de dupa intronizare, mai ales pentru faptul ca e singurul ales democratic dupa o cohorta de decenii in care patriarhii erau alesi altfel.

Ceea ce n-a vazut, si nu stim daca e bine sau rau, e faptul ca prin aceasta spusa parca tocmai i-a retras Colanul Patriarhului recent repausat intru Domnul. Care n-ar fi fost ales tocmai democratic, dupa cum intelegem acum.

Cu un nou Patriarh care a dovedit ca se intelege bine cu toate regimurile politice si cu un presedinte care citeste cu dumnezeiasca aplecare Biblia, capitolul „Facerea", versetul „Si a vazut ca e bine", cred ca sarcina Mamei Omida devine una mult mai simpla decit ne inchipuiam. Deci, daca apelati la ea, nu e cazul sa-i dati cit va cere. Negociati...