Discutii academice

Primul meu reflex a fost sa scriu despre meetingul presedintelui. Asa mi-am dat seama ca, poate, ingrijorarile exprimate de majoritatea participantilor la simpozion sunt justificate.
Mi-a fost frica, recunosc, ca o tema cum este "Cultura europeana in contextul globalizarii" nu-mi va interesa cititorii. Forumistii ziarului ZIUA si-au exprimat deja, intr-un uluitor consens, opinia ca orice colocviu academic este o mare pierdere de vreme. Indraznesc sa-i contrazic. Nu pentru ca am fost, in mod evident, flatata de neasteptata invitatie pe care mi-a adresat-o academicianul Eugen Simion. Ci pentru ca sunt convinsa ca ceea ce ne lipseste astazi este, in primul rand, o cultura a dezbaterii.
De fapt, nici nu prea mai stim ce e aia dezbatere. Am inceput s-o confundam cu palavrageala de talk-show, cu demagogia politicienilor sau cu balacarelile isterice dintre "vedetele" zilei. Comentam de dimineata pana seara, dar ne epuizam in nimicuri. Intoarcem pe toate fetele declaratia sleampata a unui demnitar, dar ni se pare o risipa de timp sa discutam despre mecanismele fenomenelor care ne afecteaza pe toti. Devenim, fara sa ne dam seama, sclavi ai imediatului. Obsedati de detaliul irelevant, ne refuzam privirea de ansamblu, perspectiva. Nu se intampla doar la noi. Tendinta este globala.
Iata-ma ajunsa la tema simpozionului de la Sinaia. Nu, nu indraznesc sa scriu despre cultura europeana, stiind ca jurnalismul este considerat astazi mai degraba un vehicul al inculturii. Daca se intampla asa, este - in mare masura - si o consecinta a globalizarii. Poate nici un alt domeniu nu a fost mai profund transformat de revolutia tehnologica a ultimilor ani.
Cand am debutat in presa, textele se scriau de mana si apoi erau predate dactilografelor, pentru a fi "batute la masina". Intr-o redactie, cel mai "avangardist" echipament de comunicatie la distanta era "telexul". De tiparit, se tiparea inca pe "plumb". Astazi, mi se pare ca vorbesc despre preistoria gazetariei. Totusi, nu au trecut de atunci decat vreo 15 ani. Am adoptat, pe rand, faxurile, pagerele, statiile de emisie-receptie, apoi telefoanele mobile (din ce in ce mai sofisticate). Am invatat sa folosim computerele, Internetul. Azi, agentiile de presa transmit in flux continuu; sute de stiri pe minut. Orice cetatean al planetei a devenit un jurnalist potential. E suficient sa se afle la locul potrivit in momentul potrivit si sa imortalizeze un eveniment de interes. Echipamente care in urma cu un deceniu ar fi parut daca nu science-fiction, macar super-profesionale, sunt astazi accesibile oricui.
Niciodata in istorie informatiile nu au circulat cu o asemenea viteza. Si apasam, in continuare, pana la fund, pedala de acceleratie. Viteza pare sa fi devenit un scop in sine. Ii sacrificam tot mai des timpul necesar reflectiei. Sufocati de cotidian, nu vedem mai departe de ziua de maine. Spre ieri am uitat sa ne mai intoarcem. Avem tot mai multa informatie, dar nu si vreme sa intelegem ce inseamna. Si mai trist, am inceput sa credem ca reflectia este inutila. Ca doar actiunea merita atentie. Si ne miram, apoi, ca actionam bezmetic, fara viziune.
"Globalizarea este un proces la fel de inevitabil pentru umanitate cum este maturizarea pentru individ" - a explicat, la Sinaia, marele neurolog Jean Askenasy. Nimeni nu poate obliga un om sa ramana toata viata adolescent. Omenirea se afla in pragul varstei ingrate. O varsta primejdioasa. Ca sa-i evitam capcanele, avem nevoie de mintile cele mai luminate si mai lucide. Si de putina detasare.

---

Despre autor: