Miturile realitatii si realitatea miturilor (2)
La 17 ani de la Revolutie si dupa acceptarea in structurile europene si euro-atlantice, in societatea romaneasca inca se judeca in alb si negru, dupa principiul "nu esti cu noi, esti impotriva noas
Miturile realitatii si realitatea miturilor (2)
La 17 ani de la Revolutie si dupa acceptarea in structurile europene si euro-atlantice, in societatea romaneasca inca se judeca in alb si negru, dupa principiul "nu esti cu noi, esti impotriva noastra". Un exemplu de incapacitate funciara, asociata cu lipsa vointei politice de a inchide un anumit capitol istoric, comenteaza intr-o analiza complexa dr Liviu Turcu.


Reamintesc ca regula fundamentala in sistemul de justitie al societatilor democratice este cea a principiului raspunderii individuale. Daca se doreste a fi considerat membru al acestei familii, regimul politic din Romania de azi trebuie sa se alinieze neconditionat acestui principiu. Pentru cei care insa continua sa fie frustrati (multi pe drept) de perpetuarea timp de 17 ani a procesului de solutionare definitiva a relatiilor cu cei care si-au desfasurat activitatea in fostul regim politic am, cu parere de rau, o veste proasta. Sansa reala a fost irosita inca din primii ani ai noului regim, ultimul tren fiind pierdut o data cu administratia (cum ii place dlui Emil Constantinescu s-o numeasca dupa modelul american) CDR in 1996. Intre timp, nu numai baza de date reala a fost serios alterata, dar face in momentul de fata obiectul unor malversatiuni condamnabile. Subiectul acesta este acum pe post de "morcov" (aluzie la celebra formula americana de guvernare a lui "carrot and stick", adica "morcov si bata") plimbat la modul apetisant prin fata cetateanului de rand si serveste drept instrument de control si santaj politic in lupta principalelor grupuri de interese ce-si disputa sfera puterii politice.


RISCURILE FATALE ALE SINCERITÃ…TII. Iata acum adevarata biografie a dlui Daniel Daianu. Pura intamplare face sa-l fi cunoscut pe Daniel Daianu inca din primul moment in care a pasit in cadrul Serviciului 1 din Divizia a II-a America de Nord a DIE. A facut parte din "valul" noii generatii cu studii universitare la zi recrutate ca urmare a reformularii politicii de cadre aprobate de Nicolae Ceausescu la inceputul anilor a€™70. O schimbare impusa nu numai de cerintele de ordin demografic (iesirea treptata la pensie a generatiilor de ofiteri recrutati in anii a€™50), dar si de intelegerea faptului ca in deceniul al VIII-lea nu se mai putea face munca de informatii externe cat de cat eficienta, indeosebi pe teren occidental, fara a aduce o noua generatie bine educata si buna cunoscatoare de limbi straine. Fara a fi "spart" complet sistemul de casta (adica aducerea cu prioritate a membrilor de familie din corpul ofiterilor DSS si a activului superior de partid), "generatia de aur", cum avea sa fie calificata de unul dintre sefii DSS, includea si tineri fara nici un fel de legaturi anterioare cu structurile DSS, dar care erau absolventi sefi de promotie sau aflati in primii 5% ai promotiilor respective.


In afara criteriilor profesionale si intelectuale mentionate se mai aplica o grila de calificari ce includea "dosarul personal": afilierea si convingerile politico-ideologice, sa fi avut o experienta profesionala civila de minimum trei-patru ani, sa fi executat serviciul militar obligatoriu si sa aiba o viata de familie stabila, adica sa fie casatorit, iar daca avea copii, cu atat mai bine.


Noua politica de cadre, altfel temporara, a avut si efecte profesionale, intrucat solutiona multe dintre vicisitudinile procesului de legendare biografica din trecut. Ca urmare a politicii de "deschidere" in relatiile externe ale Romaniei, contraspionajul strain putea din acel moment verifica relativ usor prin investigatii pe teren adevarata biografie personala si profesionala a ofiterilor trimisi in exterior sub acoperire diplomatica sau comerciala. Intre altele fie spus, noua politica de cadre, care avea sa fie abandonata in proportie de 95% la sfarsitul anilor a€™70, a produs inevitabil un conflict acut, mocnit intre nou-veniti si cei aflati deja intr-o organizare informala "traditionala". O ciocnire intre generatii, fie ea si controlata riguros de cadrul militar, pe terenul mentalitatilor si orizonturilor culturale.


SALT LA TRAPEZUL ISTORIEI. Daniel Daianu s-a incadrat aproape perfect in grila de selectie a noii politici de cadre a DIE. Excelente referinte universitare, cunoasterea de limbi straine (facilitate, intre altele, si de absolvirea Facultatii de Comert Exterior), un tanar fara probleme de ordin politic sau ideologic. Faptul ca parintii sai erau ofiteri superiori in cadrul DSS (principiul spiritului de casta) a permis incalcarea a trei dintre criteriile de baza ale recrutarii: nu executase serviciul militar, era necasatorit (intr-un fel firesc, avea doar 23 de ani) si avea zero experienta profesionala (adica nu lucrase minimum trei-patru ani intr-o institutie civila care trebuia apoi folosita drept baza pentru intocmirea biografiei legenda necesare la plecarea la post in exterior).


Prima s-a rezolvat usor prin trimiterea imediata la cursul profesional intensiv la scoala DIE de la Branesti ce a inclus si pregatirea militara, pe care ar fi trebuit sa o faca in cadrul serviciului militar obligatoriu postuniversitar. Dupa absolvirea cursului, Daniel Daianu a fost repartizat asa cum deja am mentionat la Serviciul 1 America de Nord din cadrul Diviziei a II-a a DIE. Este locul unde ne-am intalnit si am dezvoltat o relatie prieteneasca cu mai tanarul meu coleg, facilitata de preocupari intelectuale comune si de pasiunea pentru studiul relatiilor internationale. Ca si mie, si lui Daniel Daianu i s-a facut in momentul ofertei de a lucra in DIE promisiunea, altfel neonorata, de a fi trimis la studii in SUA. Cum eu eram deja doctorand al Universitatii Bucuresti inca din 1971 si publicasem deja in reviste de specialitate, asta a intarit relatia noastra, Daianu dorind firesc sa urmeze acelasi drum. Demn de mentionat spre aducere-aminte generatiilor mai tinere ca, in anii a€™50, pana si detinerea diplomei de Bacalaureat era in cadrul DSS un minus la dosarul personal ca expresie "a tendintelor de imburghezire". Mai putin afectate de aceasta sinistra sintagma, din motive lesne de inteles (activitatea de informatii externe impunea un alt nivel cultu-ral), cadrele de conducere incepand cu sefii de serviciu si pana in varful piramidei erau in majoritate chiar si la inceputul anilor a€™70 de oameni cu studii, sa zicem, relative. La mijlocul anilor a€™70, eu am avut un sef de serviciu care fusese la viata lui de meserie croitor, iar seful unitatii fusese muncitor recrutat din productie si calificat ulterior pe linia studiilor socio-politice. I-a apucat, cum se spune, si Daniel Daianu.


Situatia mi-a amintit atunci de un conferentiar de la Facultatea de Filozofie care fusese la viata lui frizer. In principiu, nimic rau in asta, oamenii evolueaza, exemplele in acest caz avand insa rolul de a servi ca un etalon al stadiului atins sub aspect socio-politic de Romania momentului respectiv. "Scoala vietii" si experienta in contactul direct cu Occidentul au recuperat pentru unii dintre cei mentionati handicapul studiilor superioare reale, si nu doar pe hartie. In acea perioada, cei doi detinatori de titlu de doctor in stiinte (cel putin asa mi s-a spus atunci) in DIE erau un ofiter de la Directia TS (tehnico-stiintifica) si cu mine. Doua ciudatenii sau anomalii privite cu destula suspiciune de multi ofiteri din vechea generatie. Aceasta paranteza are darul de a-i ajuta pe cititori sa inteleaga mai bine contextul in care tanarul Daniel Daianu, educat si cu aspiratia de a avea acces nelimitat la cultura profesionala (am in vedere domeniul economic-financiar) occidentala, s-a trezit, ca si restul noii generatii, "integrat" si incorsetat intr-un sistem institutional rigid si, ca sa folosesc un termen economico-industrial, cu o "uzura morala ridicata".


JOCUL PROMISIUNILOR NEONORATE. Neonorarea promisiunilor initiale de trimitere la studii postuniversitare in Occident si nici macar plasarea ca ofiter acoperit intr-una din institutiile civile romanesti aveau sa-i produca foarte rapid frustrari remarcabile. Este momentul sa precizez ca recrutarea noilor ofiteri in DIE nu era una directa. Dupa verificarile de personal preliminare, ca realitate cand candidatul nici nu visa ca in curand i se va face o atare propunere, lucratorul de personal il aborda pe candidat cu oferta atragatoare de a lucra in continuare pe profilul specializarii sale civile in una din institutiile din care cu usurinta putea face o cariera de profil international. Cand candidatul era, sa spunem, jurist, i se propunea sa lucreze in cadrul Ministerului de Externe. Daca era economist, optiunea era fie pentru Institutul de Economie Mondiala, fie pentru Ministerul Comertului Exterior, fie o intreprindere de comert exterior. Daca era inginer, oferta era pentru una din institutiile de profil cu subordonare directa a Consiliului de Ministri, cum a fost la un moment dat CNSAT sau intreprinderi de comert exterior cu profil tehnico-industrial. Toate aveau un singur numitor comun: promisiunea de a face progrese remarcabile in domeniul specializarii inclusiv prin contacte si activitati de profil international. Trebuie recunoscut ca o atare oferta era greu de refuzat intr-o lume cu constrangerile politice cunoscute in raport cu deplasarile in Occident.


A doua parte a pachetului in cadrul ofertei era salariul, de regula vorbind despre tineri aflati abia la iesirea din stagiatura de sume duble sau chiar uneori triple a ceea ce aveau in acel moment. Odata luat acceptul de principiu al "fericitului" candidat, se intra in a doua faza a procedurilor. Testele fizico-psihologice si apoi punerea in fata a realitatii: toate promisiunile raman valabile, dar locul de munca va fi Serviciul de Informatii Externe din cadrul DSS. Restul umbrelei explicative cu privire la caracterul strict secret al activitatii, importanta covarsitoare pentru interesul national intr-o lume plina de inamici, acoperirea civila si restrictiile in viata de familie si a cercului de relatii erau un corolar final. Exceptie de la pasii antemergatori mentionati faceau doar copiii sau rudele apropiate ale membrilor castei. Evident ca in aceasta ultima categorie a intrat si dl Daniel Daianu. Cum 99% din candidati erau deja membri de partid, acestia erau in final adusi in fata Comisiei de cadre, aflata in subordonarea Sectiei de cadre a CC al PCR, condusa pana in anul 1978 de fratele lui Nicolae Ceausescu. Acesta era momentul "botezului" final. O capcana sau o oportunitate. Depinde de sistemul de referinta.


VISURI SPULBERATE. Ca un gest de bunavointa pentru calmarea frustrarilor ("e inca crud", si-au spus mentorii de atunci din DIE) si pentru dezamorsarea situatiei cu pastrarea intacta a potentialului de a fi trimis dupa ce se va casatori la post la una din rezidentele spatiului SUA/Canada, dl Daniel Daianu a fost inclus ca ofiter acoperit in cadrul delegatiei romanesti a "Ambasadorilor Prieteniei" ce s-a deplasat in Statele Unite. Ordinul de misiune a inclus sarcini vizand cunoasterea spatiului (aclimatizare), punctarea (identificarea) in randul celor cu care delegatia romana urma sa intre in contact a celor cu potential informativ si ramanerea in contact pe cat posibil cu acestia dupa parasirea Statelor Unite. Suplimentar, prin statutul de ofiter, DIE urma sa-l sprijine pe ofiterul CI insarcinat cu "protectia" contrainformativa a delegatiei si asigurarea ca nici una dintre "oi" nu se va rataci la reintoarcere. Sarcini obligatorii, dar in realitate nu neaparat indeplinite ad integrum.


Vizita in SUA a avut insa pentru Daniel Daianu un efect contrar asteptarilor celor care l-au trimis acolo ca o favoare. Frustrarile sale s-au intensificat stiind ca sansa de a fi trimis pe spatiu era practic nula in conditiile in care nu dorea sa indeplineasca in mars fortat conditia de a se casatori si a deveni astfel un candidat eligibil. Cred ca nu gresesc prea mult daca afirm ca preocuparile noastre comune pe plan intelectual ne-au servit reciproc unui anumit tip de "supravietuire" intr-un sistem in care standardele culturale erau complet diferite. Noua generatie universitara, atat timp cat nu a dovedit o perfecta integrare in sistem, nu a fost niciodata acceptata pe deplin, cel mult tolerata.


Foarte curand conducerii unitatii operative i-a devenit limpede ca refuzul lui Daniel Daianu de a se casatori curand il face ineligibil pe termen lung pentru trimiterea la rezidenta externa. Cumulata si cu lipsa de apetenta pe linia muncii operative interne, in cele din urma s-a dat curs ideii de transfer la unitatea Z.I. a DIE. Aceasta unitate avea ca obiect al activitatii prelucrarea informatiilor venite de la rezidente, intocmirea buletinelor si sintezelor informative trimise sefului statului. Nu in cele din urma, sub aspect birocratic, mentinerea lui Daniel Daianu in conditiile de celibat la unitatea operativa de spatiu "bloca" de facto locul unui alt potential ofiter care indeplinea conditiile de trimitere la post.


DE LA MUNCA OPERATIVÃ… LA SINTEZA DOCUMENTARÃ…. Noua activitate in cadrul unitatii Z.I. era mult mai apropiata de preocuparile profesionale ale lui Daniel Daianu prin accesul informational de exceptie comparativ cu orice alta institutie civila din Romania. Noua situatie, in pofida solutionarii unei parti a problemelor sale, pastra insa un handicap colosal raportat la aspiratiile pe care le avea. Datorita caracterului strict secret si strict secret de importanta deosebita al documentelor trimise zilnic lui Nicolae Ceausescu, ofiterii acestei unitati aveau ca regula generala interdictia totala de a parasi tara. O masura contrainformativa de aparare institutionala menita sa limiteze daunele provocate de o potentiala ramanere in exterior.


Accesul nelimitat la informatii, documente, carti si studii politico-profesionale l-a plasat pe Daniel Daianu intr-un tarc ce-l priva de contacte profesionale internationale (simpozioane, reuniuni, sesiuni etc.) si de ocazia de a-si face relatii si a-si construi o reputatie profesionala nationala si internationala. Frustrare amplificata si de faptul ca unii dintre colegii sai de generatie sau chiar mai tineri de la Institutul de Economie Mondiala (pana in 1978 una din institutiile civile cheie de acoperire si legendare a ofiterilor DIE cu specializari pe profil economic) zburdau in voie la astfel de manifestari. Noua situatie in care se afla aminteste de drama dictonului "a sari din lac in put".


Generalul I.M. Pacepa are dreptate cand afirma ca pana la plecarea sa din Romania regula generala de intrare si iesire din DIE era modelul sovietic "nu se intra si nu se iese la cerere". In momentul iesirii la pensie, de regula la varsta de 52 de ani, ofiterii pensionari semnau un document legal ce prevedea totala interdictie de a vorbi despre activitatea desfasurata in cadrul DIE/CIE. Cu suportarea consecintelor de rigoare in cazul incalcarii prevederilor. Tot atat de adevarat este faptul ca multi dintre acestia erau apoi sprijiniti pentru a ocupa anumite functii in cadrul principalelor institutii ministeriale, cele mai cunoscute azi fiind desigur pozitia de sefi ai birourilor pentru documente secrete, dar si altele. Interdictia cea mai severa era pentru primii cinci ani de la parasirea institutiei. Politica generala in cadrul DSS era insa de a nu se pierde brusc potentialul si experienta informativa a fostilor ofiteri DIE ulterior CIE. Ei aveau obligatia juridica de a raspunde solicitarilor de sprijin informativ operativ al ofiterilor activi apartinand mai ales unitatilor securitatii interne.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.