Ingamfarea neamtului se intemeiaza pe pretinsa cunoastere a adevarului absolut. Francezul este ingamfat pentru ca se considera irezistibil atat intelectual, cat si fizic, deopotriva fermecator pentru barbati si femei. Englezul e ingamfat pentru ca este cetatean al celui mai bine organizat stat din lume si stie ca orice ar face va fi, fara indoiala, bine facut. Italianul e ingamfat pentru ca este agitat si uita usor de sine si de ceilalti. Rusul e ingamfat tocmai pentru ca nu stie de nimic si nici nu vrea sa stie, pentru ca nici nu crede ca este cu putinta sa poti sti ceva pe deplin. Concluzia lui Tolstoi este dura: "neamtul e mai dur si mai nesuferit decat toti". Noi, romanii, suntem mandri ca am pierdut mai toate razboaiele. Cauza constant invocata este lipsa oamenilor pe care ii reclama vremurile. Cand cineva incearca totusi sa ne propulseze spre o economie a cunoasterii competitive, optam pentru anestezierea initiativelor sale. Alarmat de ineficienta, inechitatea, irelevanta si calitatea slaba a sistemului de invatamant, Traian Basescu lansa pe 6 august 2007 o invitatie la incheierea unui pact national pentru educatie si cercetare. Termenul de o luna acordat dezbaterii sale publice era rezonabil, cu atat mai mult cu cat se invoca vehement cunoasterea acestor adevaruri. Decidentii au trecut insa pe langa fondul problemei, concentrandu-se asupra mesagerului. E drept, ratiunea a razbit in paginile multor jurnale. Criticile constructive ale solutiilor propuse in raport - multe discutabile, altele chiar gresite - nu au lipsit. Concretetea lor nu s-a tradus totusi in fapte.
Aritmetica puterii cunoasterii porneste de la cuantificarea gradului in care un sistem este capabil sa dezvolte resursa umana prin contributia sa la promovarea abilitatilor, a competentelor, a creativitatii, a inteligentei, a discernamantului, a initiativei, a originalitatii, a admiratiei lucide fata de valoare, la corectarea carentelor de comportament civic. Aplicarea punctuala si haotica a unor "pansamente" nu este suficienta.
Decalajele cantitative si calitative care ne despart de UE se traduc, fara echivoc, in performante economice si sociale mai scazute:
- Doar trei romani din 200 participa la cursuri de formare profesionala continua, fata de o medie europeana de 20 de persoane.
- Angajatii nostri in servicii high-tech reprezinta 1,4% din totalul fortei de munca angajate, fata de 3,3% in UE - 25.
- Capacitatea de inovare a economiei romanesti se situeaza la putin peste o treime din nivelul mediu european.
- Suntem incapabili sa ne capitalizam proprietatea intelectuala.
Economia cunoasterii presupune o populatie educata si calificata, stiinte noi, introducerea lor in invatamant si formare profesionala, in industrii si servicii. Ea impune, mai mult ca oricand, capitalizarea talentelor - lectie bine insusita de tarile dezvoltate. Elitele promoveaza intr-adevar progresul stiintific si tehnologic. Sa nu confundam insa elitele cu calitatea sistemului de invatamant.
In plus, nu se poate dezvolta o economie a cunoasterii competitiva fara a apropia comunitatea de afaceri de educatie si cercetare. Proiectia unei schimbari eficiente trebuie sa porneasca de la noile realitati ale ofertei europene de pe piata muncii.
- Populatia scolara pierde cam o cincime pana in 2015.
- Rolul profesiilor si evolutia calificarilor se modifica.
- Fortei de munca bine pregatite ii sunt asociate standarde ridicate de mobilitate, flexibilitate si reconversie in munca.
Lipsa actiunilor concrete in acest sens va alimenta frustrarile intregii economii.
Iata o idee pragmatica si simpla prin care am putea creste exporturile romanesti. De curand, Comisia Europeana a extins la 3 mil. euro anual programul prin care angajatii companiilor cu potential de export, dar fara savoir-faire-ul necesar, sunt ajutati sa urmeze un stagiu de un an pentru a intelege caracteristicile pietei vizate. E vorba despre Japonia si Coreea, urmand pietele greu penetrabile ale Indiei si Chinei. Aplicatia impune sustinerea ferma a candidatului de catre intreprinderea angajatoare. El face dovada unui plan de afaceri pentru export, dar si a dificultatilor in depasirea barierelor la intrarea eficienta pe piata-tinta. Odata acceptat dosarul, stagiul incepe cu trei luni de pregatire intr-o universitate franceza sau italiana, care au departamente specializate pe regiunile Orientului Indepartat, si se incheie pe piata-tinta. O astfel de initiativa romaneasca ar putea viza recuperarea pietelor Rusiei si ale fostelor state comuniste.
Gasirea unor idei viabile adaptate spatiului nostru se lasa asteptata. Dar cine urmareste analizele serioase de trend la nivel mondial? Unde sunt analizele cantitative si calitative ale nevoilor reale ale economiei si culturii romanesti de maine?
O strategie nationala, oricat de ingenioasa prin viziune, obiective si planuri de actiune, nu poate fi eficient aplicata fara a se mula pe particularitatile regionale. Implicarea comunitatilor locale este inca extrem de redusa. La urma urmelor, si ce daca vom continua sa ne plasam la periferia performantelor educationale, stiintifice si inovative europene? Ne vom alimenta "ingamfarea" perdantului balcanic perpetuu si a spectatorului pasiv.