Ajungand mai tarziu, adomnitei nu a mai
Ajungand mai tarziu, adomnitei nu a mai avut loc la prezidiu si a luat loc In sala. Dupa numai o ora, Cristian Adomnitei a sustinut propria deschidere la Universitatea Tehnica "Gheorghe Asachi" din Iasi, dar nu s-a sfiit sa-l atace pe presedintele Romaniei, la a carui tribuna nu a avut loc si tanarul ministru iesean. "Ma Intrebati de ce sunt doua deschideri de an universitar? Pentru ca studentii au drept de vot si elevi nu au. Unde a fost Traian Basescu pe 15 septembrie?", se Intreba retoric Cristian Adomnitei. Daca la Universitatea "Al.I. Cuza" nu a mai "prins" loc la prezidiu, la Universitatea Tehnica, institutie al carei absolvent este, Adomnitei a stat In prezidiu alaturi de rectorul Nicolae Badea si de Inca un reprezentant al Ministerului Educatiei si Cercetarii. Cuvintele ministrului erau sorbite din primul rand de protectorul sau, boss-ul liberal Relu Fenechiu, dar si de supusii lui Geoana, deputatul Anghel Stanciu si primarul Gheorghe Nichita. "Este pentru prima data In viata cand am onoarea sa deschid anul universitar la universitatea la care mi-am absolvit studiile. La Iasi avem unele dintre cele mai bune universitati din tara", a spus ministrul liberal in discursul sau de la Universitatea Tehnica Iasi. Adomnitei a reamintit investitiile MEC In sistemul educational si a precizat ca va fi primul care va semna pachetul de legi pentru modernizarea Invatamantului romanesc si pentru alocarea a 6% din PIB acestui sistem. ">n Invatamantul preuniversitar va fi o revolutie. Angajarea profesorilor la nivelul scolii, a directorilor la nivelul scolii, finantarea pe numar de elevi vor fi noutati totale. Este pregatit un pachet de legi care contine toate acestea ", a precizat Cristian Adomnitei.
Ministrul recunoaste hotia din sistem
La Universitatea de Medicina si Farmacie si la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iasi, ministrul liberal a raspuns la acuzatiile presedintelui Traian Basescu referitoare la existenta mitei si a plagiatului In mediul universitar romanesc. "Cel putin la capitolul cumparat diplome, unde avem un caz foarte explicit, cel al Universitatii din Oradea, toate aceste cazuri sunt In atentia si cercetarea DNA. Asa vor fi toate care vor fi semnalate ca fiind fraude. Coruptia din Invatamant este demonstrata de unele controale ale noastre si apoi nu avem alt rol decat de a descoperi, am Inaintat cazurile gasite celor de la parchet si politie. Daca vorbim despre mica coruptie si anume ceea ce ar putea sa dea studentii, unele produse pentru a trece examenele, sper ca aceasta practica sa nu existe. Aici In schimb vorbim de cazuri punctuale si nu o regula In sistem", a declarat Cristian Adomnitei la inaugurarea anului universitar de la UMF Iasi. Ministrul Educatiei a tras o fuga si pana la Facultatea de Constructii Iasi, cea absolvita de el. La 13.30 s-a Intos In campusul Tudor Vladimirescu, la 15.00 a urcat In Copou din nou pentru a merge la Universitatea Agronomica, iar la 16.15 Cristian Adomnitei a inaugurat o sala recent restaurata a Casei Studentilor Iasi.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Casa Regală a României, la Palatul Buckingham! Întâlnire cu Regele Charles a...
Sursa: kudika.ro