De sus, din Bucovina, plaiesii au luat-o la vale in cautare de munci mai bine platite. Iar daca in urma cu douazeci, treizeci de ani se opreau in Dobrogea, la porumb, intorcandu-se toamna cu carutele pline de cucuruz, din anii a€™90 destinatia a fost mult mai sudica. Pentru cei mai multi dintre ei, prima statie a fost Italia.

Ne-am oprit in Botosana, o comuna din mijlocul judetului Suceava. Mergand pe drumurile Bucovinei, primul lucru oarecum neobisnuit care-ti agata privirea sunt masinile straine, mai toate cu numar de Italia, de Spania sau din cele cu volanul pe dreapta. Le vezi parcate inclusiv pe marginea drumului, la camp, unde proprietarii isi sapa barabulele. Singurele vehicule care misuna si ele necontenit pana tarziu, dupa lasarea noptii, amintindu-ti unde te afli, sunt carutele. Trase de cai munteni impodobiti cu ciucuri rosii, trase de boi sau de vaci.


SCHIMBAREA LA FATÃ…. Insa mai mult decat dupa masinile noi si carutele vechi, aproape la fiecare pas iti lungesti ochii si-ti sucesti gatul uitandu-te dupa case. Cele mai vechi, pe care banii strainatatii nu si-au pus inca amprenta, sunt din lemn, mai exact, din barne groase, imbinate. Unele-s lasate asa, cu barnele cele negre la vedere. Altele sunt imbracate in solz de lemn sau in scandura vopsita in culori vesele si acoperite cu dranita. La intrarea in curte se deschid portile mari, din trei parti - cea mare, din mijloc, pentru animale si carute, acoperita cu caciula batuta tot cu dranita. Florile rosii curg in cascade, impodobind fiecare gang. Iar despre fantanile, ce se gasesc in orice curte, ai putea crede ca sunt troite - inchise in lemn dantelat, cu acoperis de solz.

Localnicii care au lucrat pe-afara si au venit inapoi cu ceva banet s-au pus insa pe modernizarea caselor. Unele au ramas de lemn, dar sunt acoperite cu tencuiala ori cu lambriu din plastic. Altele au fost daramate, iar in locul lor s-au ridicat vile din BCA. Gangurile au fost transformate in balcoane sau terase. Iar portile sunt si mai mari, dar din piatra. Doar fantanile au ramas la fel, ca o amintire.


ROTATIA PLECÃ…RILOR. Inca din a€™91 au inceput sa plece localnicii la munca in strainataturi, dupa cum ne-a povestit primarul Botosanei, Nichita Boca. "Destinatiile? Israel, la inceput, apoi Italia, Portugalia, Spania, Germania si Anglia. Din cei 2.700 de locuitori cati are comuna, cam tot timpul au fost plecati in jur de 600 de insi. Unii vin, altii pleaca in locul lor. Fac cu schimbul, ca sa nu-si piarda locul de munca si sa-si faca si treaba pe-acasa." Nu se stie exact cati au fost plecati pana acum, in total. Mai intai a plecat capul familiei, apoi au inceput sa plece si nevestele, si copiii. Insa pana acum nimeni nu a ramas definitiv afara. "Bucovinenii sunt legati de glie, ii trage ata inapoi", a continuat primarul zambind. "Multi barbati au fost plecati cate 6-7 ani. Dar, din 2000 incoace se pleaca in fiecare vara, cate doua - trei luni, la legume. Sparanghel, ceapa, ridichi... aduna bani frumosi. Cu care modernizeaza casele. Casa a fost acoperita cu dranita, acum pun lindab. Au avut pietre in curte, acum pun pavele, au avut porti de lemn, acum le fac din piatra. Gardurile din scandura acum sunt de fier. Si tot asa. S-a modernizat satul, dar nu se investeste in afaceri, raman multe terenuri nelucrate, ca nu le mai convine multora sa mai lucreze aici pe nimica toata...", povesteste primarul cu o unda de amaraciune in glas. "Case, case, case... si masini. In astea se duc banii."


LA SALOON. Vizavi de Muzeul satului este deschis un bar precum cele din filmele western. Decorat cu cranii de vite, schite cu cowboy si sticle de whisky. Inclusiv angajatii sunt imbracati in straie specifice vestului american. Palarii cu boruri largi, veste de piele, jeansi si ciocate. Dibuind surprinderea pe fetele noastre, Doru, mana dreapta a patronului, ne-a intrebat cu ochii stralucind: "dar parcul l-ati vazut?". Asa ca ne-a insotit intr-un tur in jurul "ranch-ului".

Suntem avertizati printr-o inscriptie pe scanduri ca intram in "Western Texas Parc" - o curte larga numai buna pentru o serbare campeneasca cu barbecue si rodeo. Cu fanar si tarc pentru cai, cu mese si banci din barne, chiar si cu mormantul unui pistolar - judecand dupa palaria atarnata pe o cruce de-o schioapa... Deasupra tuturor flutura, desigur, stelele americane.


SCULPTORUL. Desi am fi fost tentati sa credem ca patronul, Baej Gabriel, a fost plecat dupa visul american, prin Texas, am avut surpriza sa aflam ca si l-a gasit tot in Italia. A plecat in a€™93. "Aveam un frate care era deja acolo. Am vrut si eu sa vad cum e sa faci ce vrei, ce poti, ce te duce mintea..." De mic i-a placut sa sculpteze, iar prima lucrare pe care a facut-o - si este pusa la loc de cinste - il reprezinta pe Stefan cel Mare. Apoi a facut mobila la Cooperativa Mestesugareasca Progresul Solca. "Am sperat ca si in Italia o sa reusesc sa ma angajez ca sculptor sau restaurator, dar nu mi-a iesit. Cel putin nu din prima. Pentru ca nu stiam limba." La inceput a lucrat la gradini, apoi si-a gasit de lucru in constructii. "In timpul liber, din lemnele ramase de pe la cofraje am inceput sa fac ba un suport de chei, ba niste taburete saumese... Tipul la casa caruia lucram nu mi-a dat prea multa atentie. Dar au venit o data in vizita niste prieteni de-ai lui si tare le-a placut ce facusem. Unul dintre ei, Pedro, a zis ca are un salon pe care-al vrea sa-l umple, si-i trebuie cineva sa lucreze. Avea o vila mare, noua, dar facuta in stil vechi..." Si Gavril - cum ii spuneau italienii - s-a pus pe povestit. Are si ce. A vazut si a invatat multe in casa miliardarului Pedro. Tot acolo a cunoscut si o profesoara la Institutul de Arte Plastice din Roma care, cand l-a vazut cum lucreaza, i-a spus batranului: "Pedro! asta-i artist! Pune mana pe el!". Si Pedro a pus mana pe el, l-a dus la vila lui cu piscina si sauna, i-a dat pe mana un atelier de mobila... "Avea in atelier niste scule de nici la fabrica de mobila din Campulung nu erau", ne-a povestit sculptorul. Acolo a facut si mobila clasica, cu amorasi, si rustica. A invatat sa dea patina mobilierului, dar si peretilor. Si tot acolo, batranul Pedro, vazandu-l ca e pasionat de Vestul Salbatic, i-a spus: "Gavril, stilul american il porti cu tine. Daca vrei, iti faci America la tine acasa. Oricum acolo nu mai e ce cauti tu." De cand era copil, lui Gabriel i-au placut westernurile. Iar in Italia, cand avea timp liber, umplea foi intregi cu schite pe care le facea uitandu-se la filmele cu cowboy. Dupa un an si sapte luni m-am intors acasa, sa-mi fac acte. Batranul a venit cu mine, era curios. Atunci am vazut ca italienii nu se uita dupa ce-i modern, dupa balustrade de inox, ci dupa case vechi, de lemn. Cand a vazut casa batraneasca, i-a placut tare mult si mi-a spus: "S-o pastrezi asa! Renoveaz-o, fa-ti o baie inauntru, dar pastreaz-o asa!". Si asa a facut. Are o casa de lemn cu cerdac si cu gard de barne, dupa cum ii sade bine unui cowboy. Inauntru si-a facut soba dupa schitele din filme si policioare pentru palarii. Are 14 palarii. La targuri se duce si se uita numai dupa vechituri. Le cumpara si le restaureaza. Baej Gabriel este unul dintre cei foarte putini care si-au pornit o afacere dupa ce-au venit de-afara. A muncit in Italia sapte ani. Desi ar fi putut sa ramana acolo, a vrut sa se intoarca acasa. "Daca stateam acolo eram mai domn decat aici. Dar nu-i totul sa ai mancare. Voiam sa fiu eu stapan pe mine."


ZIUA MUNCÃ…, NOAPTEA MUNCÃ…... Nu la fel de bine au dus-o ceilalti. Si a fost greu si pentru cei care-au ramas acasa, sa-i astepte. "In a€™99 a plecat Vasile", ne povesteste Maricica Nichitoi, gazda noastra. "Au fost cativa ani foarte grei. Din casa-n casa erau plecati cate doi-trei barbati, cel putin aici, pe strada asta. N-avea cine sa-ti bata un cui... Mai erau doar femei, copii si batrani. Ca pe vremea razboiului. Era mult de munca: te trezeai cu noaptea-n cap ca porcii guitau, vaca mugea, gainile cotcodaceau... Le dadeam sa manance, apoi plecam la camp. Seara veneam istovita, dar nu puteam sa ma spal si sa ma bag in pat, ca animalele iar erau flamande. Trebuia sa pregatesc si de-ale gurii pentru copii. A fost chin. Nu-mi mai trebuie. Acum am renuntat la vaca. La ce s-o tiu? Ca laptele se vinde cu cinci mii de lei (vechi - n.r.) kilul." Si pentru Vasile au fost grei cei trei ani petrecuti in Italia. "Autocarul ne-a basculat in Roma si-a plecat. Am dormit pe unde-am apucat. Trebuia sa ne ferim de carabinieri, asa ca se dormea pe sub cartoane, prin tomberoane... Am gasit pana la urma pe cineva care m-a lasat sa stau intr-o rulota. Fara apa, fara lumina, fara caldura. In schimb, eu trebuia sa am grija de gradina si de 38 de oi. Asa ca ziua munceam in constructii pana pe la 5, si apoi ma ocupam de gradina si de oile omului. Mario... n-o sa-l uit pana-mi pun mainile pe piept. Dupa un an si patru luni mi-a cerut pasaportul. Dar nu i l-am dat si-am fugit, m-am dus in oras, in Roma."


SPITALUL PAPAL. A gasit pana la urma un loc de munca sigur, pe un santier. Si a lucrat acolo pana a ajuns in spital, inconstient. Pancreatita. "Sapte saptamani am stat in spitalul papal. S-au purtat... n-o
sa-i uit nici pe ei! Zile in sir a stat la capataiul meu un medic care mi-a facut analizele din cap pana-n picioare. Nu mi s-a cerut un ban pentru asta. Spitalul era al Vaticanului. O floare daca ofeream unei asistente o aducea si o punea tot langa patul meu. Acolo biserica iti da de mancare daca esti flamand, iti da si paturi si imbracaminte de esti dezbracat si, daca esti bolnav, te trateaza... Dupa aceea a mai ramas in Italia vreo doua luni. "L-am chemat si pe fecior, dar numai dupa ce l-am convins pe patron sa-l angajeze cu acte. A ramas baietul si eu am venit acasa. Aici am cumparat pamant, am renovat casa..." Vasile a lucrat in minerit pana in 1998. 25 de ani, in mina de sulf din muntii Caliman. Acum lucreaza in constructii pe cont propriu pentru ca acolo, in Botosana, cine lucreaza in constructii are inca de munca.

Si sotul Irinei Gheata a ajuns in spitalul papal, insa cu un accident cerebral. A fost tratat acolo trei saptamani. "S-a imbolnavit cand a plecat a doua oara. Nu mai voia", ne-a spus femeia.


ASTEPTANDU-L PE TATA. In a€™99, cand i-a plecat sotul, aveau o fata de 12 ani, un baiat de 7 si un baietel de 4 luni. Cand l-a vazut prima oara pe tata-sau, baietua€™ avea deja 4 ani. "Cat a fost plecat a fost tare greu. Aveam patru hectare de pamant. Am avut noroc de mama si de fata ista. La 3 dimineata ma porneam la Ilisesti la camp. Daca era nevoie de barbat la munca, n-aveai pe cine chema. Ne ajutam noi femeile intre noi cum puteam." "Ba o chemau pe mama ca se pricepe la toate!", sare fata ei, Domnica, cea care are acum 20 de ani. Femeia roseste de placere si continua. "Cand vorbeam cu el la telefon imi spunea «cine mai vrea sa plece incolo, sa nu-l lasi!» S-a chinuit si el. Abia dupa patru ani si-a facut acte si-a putut veni acasa. Mitrut, baietelul, iesea la gard si-l astepta. Despre fiecare barbat credea ca-i taica-sau. Cand a venit, in sfarsit, tatane-su, era cu un coleg. Mitrut a alergat la ei repede, dar s-a oprit in fata lor, uitandu-se cand la unul, cand la altul, nestiind care dintre cei doi e tatal."


IN RAND CU LUMEA. Cu banii au cumparat pamant, au facut cate ceva pe la casa si au purtat copiii pe la scoala... Si trebuie sa sustina agricultura, ca toate costa: arat, discuit, cositoare... si cu ce scot din pamant nu pot acoperi cheltuielile, dupa cum ne-a spus Irina. Acum, Mihai, feciorul cel mare, e plecat la struguri pentru o luna. Ea de doi ani merge in Germania, la sparanghel, din aprilie pana-n iunie, iar de anul trecut si fata a inceput sa mearga afara la cules, ba de cartofi, ba de sparanghel. "Cu banii castigati mi-am luat calculator", ne spune ea mandra, aratandu-ne computerul cu LCD de pe birou. "Daca nu pleci nicaieri, stai pe loc, ramai pe vechi...", incheie Irina povestea ridicand din umeri a "n-ai ce-i face!"


BALUL GOSPODARILOR. In ciuda dorintei de modernizare, in Botosna se mai pastreaza inca traditiile. Fiecare familie are in lada straiul traditional bucovinean. Camesele, catrintele si bunditele sunt scoase din lada la fiecare sarbatoare. Multe femei, din acelea mai in etate, le scot duminica de duminica si le poarta la biserica. "In fiecare an organizam festivalul Dor de Bucovina", ne-a spus mandru primarul. "Si atunci toata lumea se imbraca in straie bucovinene. La fel la intrarea in postul Pastelui, cand ne intalnim la Balul Gospodarilor. Pana si tinerii "italieni" isi pun camesele pe ei", incheie el zambind.