Scaraotchi II sau "Taina faradelegii care lucreaza" (2, Tesaloniceni 2,7)

In primavara lui 1990, acel loc devenise un refugiu microscopic al Romaniei demne si curate, care, desi continua sa traiasca in mijlocul unui cosmar asiatic, se incrancena sa se viseze europeana. O mana de oameni priveghea zi de zi si noapte de noapte luminita sperantei "impotriva oricarei sperante". Populatia majoritara, tembelizata de frica si dusa de nas, avea un singur gand: sa ne vada alungati sau disparuti. A fost odata ca niciodata o Piata a Universitatii in care s-a petrecut cea mai frumoasa poveste de dragoste intre adevarata Romanie si adevaratul popor poman. Ei bine, pana si aceasta poveste a trebuit murdarita de un inger jegos al raului. Cat voi trai nu-i voi mai pronunta numele, cat voi trai nu-mi voi mai aduce aminte de existenta lui. Asemenea creaturi trebuie evacuate din ultimul coltisor al creierelor noastre, precum pachetele de puroi ale unei infectii. Nu ma mir insa de nimic. Creatura nu putea produce un alt scenariu. As spune, cu gandul la De Maistre, ca si deasupra Romaniei planeaza un blestem divin, datorat pacatelor multiseculare comise de noi si de predecesorii nostri. De aceea nu mai are nici un rost sa acuzi; tot ce-ti ramane de facut e sa te resemnezi activ.
Ca sa intelegi "taina faradelegii/anomiei", dupa expresia din A doua Epistola catre Tesaloniceni, trebuie sa te extragi din istorie, din politic, din contingent. Ce se intampla de trei ani cu Romania, supusa unui viol permanent din partea Statului roman incarnat de al Doilea Scaraotchi, nu tine de resorturile politologiei, ci de resorturile teologiei. Nesimtirea isi manifesta cu atata nepasare si aroganta energiile fetide incat orice explicatie social-politica devine total inadecvata. Cand Raul se da drept Bine, cand Maimuta se da drept arhanghel al Buneivestiri, cand Bestia apocaliptica iesita din mare se da drept catarg al mantuirii, cand misuna in jurul ei toti fariseii demagogi insetati de putere marunta nu mai e decat un pas pana la eschaton: priviti o reproducere dupa fresca Anticristului de Signorelli.
Sa nu fiu inteles gresit! Nu predic sfarsitul lumii bizuindu-ma doar pe semnele Marei Nesimtiri. Prevad insa plesnirea cu sange si cutremur a vechiului burduf. Terorismul se naste ca reactie disperata la nesimtirea fara margini. Din punct de vedere moral si religios Romania n-a ajuns nicicand mai jos decat a ajuns acum. Scenariile anticristologice descrise de Parinti converg: jegul moral va face dreptate, dandu-se drept judecator; va fi sustinut pana in panzele negre de un roi de lacuste carnivore, fanatizate de ideologia minciunii cu gust de "adevar"; jegul moral este, desigur, o pocitanie, dar harisma lui ii prinde in mreje pe cei adormiti, asa cum se intampla lucrurile in vestita povestire a lui E.T.A. Hoffmann, "Piticul Cinabru", identificabil azi aproape pretutindeni in politichia si intelighentia romaneasca.
Uitati-va in jur! Comunistii judeca regimul comunist (anticomunistii sunt tinuti in continuare la subsolul istoriei). Fostii hacuitori ai studentilor din Piata Universitatii devin azi propovaduitori ai mantuirii in aceeasi Piata. Fostii dusmani inversunati ai "vanzatorilor de tara" isi vand azi tara de patru ori pe zi cu ranjetul amneziei pe buze. Aceiasi de acum treizeci de ani ne dau lectii de moralitate scarpinandu-se in barba sau pe chelie. Istoria n-a existat. Nici un martir n-a existat in ultimii saptezeci de ani in Romania. Nici un popor n-a existat intr-o tara fara contur si fara nume. Doar ei, bestiile de ieri, mieluseii scarnavi de azi, anticristii de maine. Atata prostie, necuviinta si fudulie s-a strans in sufletele de la gurile Dunarii incat Dumnezeu singur mai poate reface sau curati ceva. Noi redevenim tacere si singuratate.

---

Despre autor: