Steaua a devenit o adevarata "regina" a fazelor fixe in acest sezon, cornerele sau loviturile libere aducand pentru echipa vicecampioana o gramada de puncte in campionat, plus victorii in preliminariile Ligii Campionilor.
Steaua a invins pe tere
Steaua a devenit o adevarata "regina" a fazelor fixe in acest sezon, cornerele sau loviturile libere aducand pentru echipa vicecampioana o gramada de puncte in campionat, plus victorii in preliminariile Ligii Campionilor.
Steaua a invins pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formatia FC Vaslui, in etapa a IX-a a Ligii I, obtinand prima victorie dupa patru meciuri in care nu mai reusise sa se impuna in campionat. Fundasul Ionut Rada a marcat primul sau gol pentru Steaua, in minutul 66. Nicolita a executat un corner de pe dreapta, Rada s-a inaltat la 8 metri si a inscris cu o lovitura de cap, cu pamantul, in dreapta portarului Haisan.
Suporterii stelisti au scandat in repetate randuri numele fostului antrenor al formatiei din Ghencea, Gheorghe Hagi, si l-au huiduit la fiecare atingere de balon pe mijlocasul Ovidiu Petre, despre care s-a scris ca ar fi putut sta in spatele indepartarii fostului capitan al nationalei.
Jucatorii stelisti Florin Lovin, Dorin Goian si Mihai Nesu nu au fost inclusi in lot, ei fiind menajati. Nici fundasul polonez Pawel Golanski nu a fost trecut pe foaie la partida cu FC Vaslui, el nefiind refacut dupa o leziune musculara, insa ar putea fi recuperat pentru partida cu Arsenal. Atacantul Victoras Iacob a ispasit al doilea meci de suspendare dictat impotriva sa dupa ce a fost eliminat cu UTA Arad. Nicolae Dica a fost, initial, menajat, el fiind doar rezerva, insa a fost trimis in teren chiar din prima repriza, in locul lui Bicfalvi. In momentul in care a intrat pe teren, Neaga a vrut sa-i predea banderola de capitan, insa Dica nu a acceptat-o si a purtat-o doar dupa ce Neaga a fost inlocuit.
Antrenorul-jucator al formatiei FC Vaslui, Dorinel Munteanu, a fost primit cu aplauze pe stadionul echipei Steaua, pentru care a evoluat in sezonul 2004/2005. In momentul in care a parasit terenul, in minutul 56, Munteanu a fost aclamat de galeria Stelei pe care a mers sa o salute. Din pacate pentru el, Munteanu nu l-a putut folosi pe mijlocasul Marko Ljubinkovici, care nu a fost inclus in lot din cauza unei intinderi musculare.
La final, antrenorul echipei Steaua, Massimo Pedrazzini, s-a declarat extrem de multumit de rezultat si le-a cerut suporterilor sa sustina formatia. "E o victorie muncita. Echipa a dat totul si e foarte important ca suporterii sa inteleaga ca nu e frumos ca, stelist fiind, sa joci si contra lor. Avem nevoie de sustinerea lor. In trecut am trait mari bucurii alaturi de ei. Acesta poate fi un drum corect. Cand jucatorii sunt fluierati, cand in ziare citesc numai de scandal credeti ca e un moment frumos? Fiecare jucator stie ca nu e un moment usor. Daca greseste o pasa, toata lumea il fluiera", a spus Pedrazzini. Intrebat ce crede ca se va intampla daca Steaua pierde meciul cu Arsenal Londra, Pedrazzini a raspuns: "Daca vine Mourinho si i se spune: 'Ai trei meciuri, daca nu castigi, pleci>>, ce sa faca Mourinho? Nimeni nu poate face miracole. Nu stiu cat timp am de munca, dar eu fac munca serioasa", a adaugat tehnicianul stelist.
Finantatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat ca Steaua a avut "vant cald din pupa" si a apreciat ca jucatorii sai s-au amendat singuri, deoarece in urma infrangerii nu vor primi "prima fantastica" pe care au evoluat. "Am pierdut pe Ghencea, cu Steaua, nu am de ce sa nu fiu multumit. As minti daca as spune ca sunt vesel. Steaua a jucat cum trebuie sa joace, a avut si un vant cald din pupa... Intelegeti dumneavoastra ce vreau sa zic", a spus Porumboiu. Intrebat ce parere are despre faptul ca finantatorul Stelei, Gigi Becali, a spus ca partida a fost una de antrenament, Porumboiu a raspuns: "A fost pe dracu' meci de antrenament! Dintr-un anumit punct de vedere, are dreptate ca a fost un meci de antrenament. Vantul a batut cum trebuie sa bata, nu tare, dar a batut cum trebuia si cand trebuia. Sa nu inteleaga cineva ca am pierdut din cauza arbitrajului. La faza in care s-a marcat golul foarte frumos de altfel, Vasluiul a jucat fara un jucator, caruia nu i s-a permis sa intre in teren. Dar sunt detalii strict tehnice, Steaua a fost mai buna decat noi".
Bogdan Costea
editor sport

>> Arsenal Invinge, dar ii pierde pe Hleb

Arsenal Londra a castigat, cu scorul de 1-0, meciul din deplasare cu West Ham United, din etapa a VIII-a a campionatului Angliei, insa risca sa-l piarda pe Alexander Hleb, care s-a accidentat in prima repriza, in urma unui duel cu un adversar. Hleb a pasat decisiv la golul marcat de Van Persie, in minutul 13 al intalnirii, iar in minutul 28 s-a accidentat. Alexander Hleb, care a fost inlocuit cu Emmanuel Eboue, ar putea deveni indisponibil pentru meciul cu Steaua, programat maine de la ora 21.45, in grupa H a Ligii Campionilor. Managerul formatiei Arsenal, Arsene Wenger, a trimis in teren urmatorii jucatori: Almunia - Sagna, Senderos, Toure, Clichy - Fabregas, Diaby - Van Persie (Bendtner '88), Hleb (Eboue '31), Flamini - Adebayor (G. Silva '79).
Celelalte doua adversare ale Stelei au avut rezultate diferite. Slavia Praga a castigat, cu 7-1 (5-0), meciul sustinut pe teren propriu impotriva echipei FC Tescoma Zlin, in timp ce FC Sevilla a pierdut in deplasare, cu scorul de 0-2, meciul sustinut in compania formatiei Real Zaragoza.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.