Romanul lui Faulkner „Zgomotul si furia" a declansat o pleiada de interpretari, majoritatea legate de tragedia unei lumi in ruptura.

Publicat In 1929, „Zgomotul si furia" este cel de-al patrulea roman al lui William Faulkner si, cu siguranta, cartea ce a fost trecuta prin cele mai multe grile de interpretare. Unii au cautat analogii cu scenarii inspirate de Vechiul Testament, altii, conexiuni cu piese literare consacrate de canoanele Occidentului, in special „Hamlet". Cei mai multi au citit insa in „Zgomotul si furia" povestea, dramatizata la scara redusa, a decaderii fostului Sud aristocratic. Indiferent de zona de interes pe care criticii au decupat-o din capodopera lui Faulkner, toti s-au oprit asupra tehnicii insolite care-i individualizeaza romanul.

„Zgomotul si furia" se concentreaza asupra relatiilor tulburi din familia Compson, vechi aristocrati din tinutul Mississippi. Declinul unei case nobile si erodarea relatiilor din sinul familiei sint reflectate in insasi maniera narativa manevrata de scriitor. Fragmentat in patru tablouri, subordonate unor puncte de vedere distincte, romanul exploateaza posibilitatile deschise de fluxul constiintei, tehnica narativa consacrata de James Joyce si Virginia Woolf.

Acest tip de scriitura spulbera linearitatea epicului si aduce in roman nelinistea data de insiruirea ilogica si necenzurata a gindurilor personajelor. Saga familiei Compson si a declinului acesteia e reconstruita pe patru voci care se bruiaza reciproc: Benjy, fiul retardat al familiei, depresivul Quentin, student la Harvard, Jason, pragmatic si lipsit de scrupule, si batrina servitoare Dilsey, care ii observa pe toti de o viata.