La prima proba, examen scris, s-au prezentat doar 11 din cei 13 candidati inscrisi
La prima proba, examen scris, s-au prezentat doar 11 din cei 13 candidati inscrisi in cursa pentru posturile de presedintele si vicepresedinte ai Agentiei Nationale de Integritate (ANI). Proba a durat trei ore, fiind extrasa cate o varianta de subiecte pentru fiecare dintre functiile vizate, acoperind trei domenii: juridic, economic si management. Increzatori, majoritatea concurentilor au declarat ca subiectele nu li s-au parut foarte dificile si ca vor obtine cel mai probabil punctajul care le permite sa treaca la a doua proba a concursului, interviul. Potrivit lui Gabor Kozsokar, fost judecator la Curtea Constitutionala si candidat pentru functia de vicepresedinte al ANI, subiectele s-au incadrat "exact" in tematica anuntata de Consiliul National de Integritate, care s-a ocupat de organizarea concursului. O parere diferita a avut insa fostul procuror al DNA Alexandru Macovei. "Subiectele pentru vicepresedinte au fost foarte interesante. Primele doua au fost punctuale, iar cel de-al treilea foarte filosofic. O sa astept cu interes baremul, mai ales ca al treilea subiect mi s-a parut un pic cam general pentru ce ne intereseaza pe noi", a declarat acesta la iesirea din concurs.
Rezultatele examenului scris vor fi afisate miercuri, iar candidatii nemultumiti pot depune contestatii pana vineri. Rezultatele contestatiilor vor fi anuntate lunea viitoare, urmand ca a doua zi sa se desfasoare proba orala a concursului. In cadrul interviului, concurentii trebuie sa prezinte un plan de management care sa reprezinte viziunea lor in privinta organizarii si functionarii ANI.
Initial, pentru sefia Agentiei si-au depus candidatura 28 de persoane, dar 15 dosare au fost respinse de membrii CNI, deoarece au avut vicii de forma sau de fond. Candidatii castigatori ai concursului vor depune juramantul in fata Senatului pe 11 noiembrie.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Casa Regală a României, la Palatul Buckingham! Întâlnire cu Regele Charles a...
Sursa: kudika.ro