Mizantropica, o premiera credibila

Pornita dintr-un text de mici dimensiuni al scriitoarei (regizoarei) Theo Herghelegiu si imbogatita organic de interventiile regizorale ale lui Dan Tudor, piesa Mizantropica isi canalizeaza satira impotriva falsurilor si mascaradei ce sufoca cultura, a efuziunilor mai mult sau mai putin profesioniste ale artistilor, impotriva tentativelor de a exploata arta in scopuri politicianiste.

Limbajul dramaturgic se vrea modern si este, cu toate ca anumite aparitii il implanteaza fara echivoc in solul autohton: Ceausescu, Adrian Paunescu, Ion Antonescu, fostul secretar de stat de la Ministerul Culturii etc.

Pe de alta parte apar si elementele indubitabile de modernitate in constructia catorva personaje, la care se pot depista chiar nuante de absurd: Gunoierul, Sotia gunoierului si Grevistii.

Subiectul e simplu: un tanar primeste vestea ca la un concurs al Casei Talente & Talente i-a fost acceptat sinopsisul unui scenariu. Autorul nu are timp sa se bucure si nici sa scrie scenariul, pentru ca navalesc peste el tot felul de binevoitori, mai mult sau mai putin diletanti, ca sa-l invete ce are de facut. Toti tintesc un scop nobil: succesul fulminant si oscarul aproape.

Logic teatral, scenaristul ajunge sa se sufoce de atatea griji si sfaturi. Melodrama e salvata de grotesc: agentia cautatoare de  talente anunta ca se produsese o eroare: castigatorul era altul! Cauza: o simpla confuzie de nume.

Solicitat la Teatrul STORY TELLERS  si la Teatru National din Dublin si ca actor, si ca regizor, Dan Tudor isi da proba talentului sau si prin seriozitatea cu care a lucrat aceasta comedie amara la teatrul bacauan. Ca si in Sanziana si Pepelea de la Teatrul National din Bucuresti, la el stralucesc atat siguranta cu care leaga elementele spectaculare, cat si ingeniozitatea cu care distribuie mijloacele comice. tin sa remarc si minutiozitatea sa in a lucra fiecare gest al actorilor, chiar si a celor aflati in planul doi.

Scena finala, unde eroul principal, legat in mod fatal cu mii de fire de cei din jur si abandonat de ei cu cinism la aflarea confuziei, este sugestiva pentru definirea limbajului teatral promovat de Dan Tudor.Originala este si scenografia lui Doru Zamfir: afisele de film de pe peretii camerei eroului ce bate la usile consacrarii par a fi niste entitati ce incearca a iesi la lumina din gaoacea originara. Fericita sustinere a mesajului de adancime al unei constructii dramatice.

Iata ca se poate lucra si un spectacol credibil cu o trupa fara vedete.Rezervele cronicarului se manifesta relativ la apetenta publicului bacauan pentru subiectul piesei, adica pentru "zadarnicele chinuri ale unui scenarist" (titlul initial al piesei). Care rezerve sper sa-mi fie infirmate.Ioan Dragoi 

---

Despre autor: