Taximetristii vor iesi in strada, luni, cerand Primariei Capitalei sa le acorde autorizatia in nume propriu si sa nu mai permita firmelor sa exercite presiuni asupra taximetristilor care si-au cumparat masini si lucreaza pentru societatile din domeni
Taximetristii vor iesi in strada, luni, cerand Primariei Capitalei sa le acorde autorizatia in nume propriu si sa nu mai permita firmelor sa exercite presiuni asupra taximetristilor care si-au cumparat masini si lucreaza pentru societatile din domeniu, informeaza Mediafax.

La sfarsitul saptamanii trecute, presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor Soferilor din Romania, Victor Stan, declara, intr-o conferinta de presa, ca in 1 octombrie vor iesi in strada aproximativ 500 de soferi, care cer municipalitatii sa respecte Legea 265/2007, cu privire la noile autorizatii de taxi. "Cerem suspendarea efectelor listei cu autorizatiile pana la aparitia normelor metodologice", a declarat Stan.

Cei care au luptat pentru a-si obtine autorizatie de independent sunt "marginalizati si timorati" prin depuneri de plangeri penale pentru "abuz de incredere si lipsa comezilor prin dispecerat", pentru ca nu si-au vandut masinile catre firme. "Soferii sunt convocati la asa zisele comisii de disciplina pentru desfacerea contractelor de munca, cu mentiunea ca au lipsit nejustificat de la firma. In conditiile in care firmele nu sunt proprietarele masinilor, iar autorizatiile sunt obtinute pe masinile inchiriate, se incearca preschimbarea autorizatiilor pana la aparitia normelor metodologice", a precizat Stan.

Soferii se mai plang si de faptul ca sumele platite catre firme sunt nejustificat de mari si angajatii nu primesc chitanta pentru bani predati, intre 700 si 1.500 de lei lunar, plus TVA.

Stan a mai spus ca peste 800 de persoane au fost "pacalite" sa-si dea masinile catre firme, in baza unui contract de vanzare-cumparare "perfect valabil", in care era trecuta o suma derizorie de 500-1.000 de euro, dar acest act este fictiv. "Oamenii nu au primit niciun ban, dar au fost nevoiti sa faca acest lucru, pentru ca au fost amenintati de firme ca vor fi dati afara si au credite la banci de cand si-au cumparat masinle", a subliniat acesta.

In luna mai, peste trei mii de taximetristi au raspuns chemarii asociatiilor profesionale din care fac parte s-au adunat in fata Salii Polivalente, pentru a participa la un miting de protest fata de prevederile noii Legi 92/2007, considerand ca acestea ii dezavantajeaza.

Liderii asociatiilor profesionale din care fac parte taximetristii sustin ca potrivit articolului 24, aliniatul 2 din respectiva lege, de la 1 ianuarie 2008, accesul operatorilor de taxi si al taximetristilor independenti la serviciul de transport public local de persoane efectuat cu autoturisme in regim de taxi se face numai prin licitatie, urmata de distribuirea unui contract de gestiune delegata. Acestia spun ca, in aceste conditii, exista riscul de a nu castiga licitatiile. De la 1 ianuarie 2008, autorizatiile care erau valabile pana in 2010-2011 vor fi nule, soferii trebuind sa participe la licitatii.

Presedintele Asociatiei Nationale a Patronatului Operatorilor de Transport in Regim de Taxi (ANPOTRT), Remus Nedelcu a explicat, atunci, ca in articolele 47 si 49 se mentioneaza faptul ca autorizatiile de taxi expira la 1 ianuarie 2008, chiar daca durata lor era pana in 2011, de exemplu, pentru ca nu se face in mod clar distinctia intre termenul de "operator de transport rutier" si cel de "operator economic". Licentele de transport ale taximetristilor independenti isi mentin valabilitatea pana la data expirarii lor, insa nu vor mai putea fi prelungite.

Membrii organizatiilor taximetristilor sustineau ca noua lege nu defineste clar unii termeni folositi, normele de aplicare nu sunt inca elaborate, membrii asociatiei temandu-se ca, la procedura de licitatie organizata pentru atribuirea acestor contracte, taximetristii independenti nu vor mai avea dreptul sa participe.

Ei adaugau ca articolul 27 din aceasta lege stipuleaza ca autoritatile administratiei publice locale vor putea sa-si infiinteze societati comerciale proprii, carora li se pot atribui direct, fara licitatie, contractele de gestiune a serviciului de transport public local de persoane efectuat cu autoturisme in regim de taxi. Astfel, afirmau protestatarii, legea le permite consiliilor locale, judetene si celui al Capitalei sa-si creeze cadrul atribuirii acestor contracte de gestiune delegata.

Alaturi de ANPOTRT, la acel miting au participat si membri ai Asociatiei Profesionale a Transportatorilor in regim de Taxi si Inchiriere si cei ai Asociatiei pentru Apararea Drepturilor Taximetristilor Independenti.

Actiuni similare de protest au avut loc in mai multe orase ale tarii.
UGIR 1903 sustinea ca actul normativ urmareste desfiintarea taximetriei cu autoturisme inchiriate, combaterea evaziunii fiscale si tratamentul discriminatoriu al diverselor categorii de operatori taxi. Noua lege va introduce interdictii privind utilizarea autorizatiilor de taxi de catre alte persoane in afara titularilor si incurajeaza dotarea automobilelor cu echipamente pentru asigurarea unui confort mai bun, fiind recunoscut dreptul de a practica taximetria numai proprietarilor de autoturime sau celor care detin un contract de leasing, conform aceluiasi comunicat.

Legea 92/2007 a fost publicata in Monitorul Oficial la 19 aprilie si a intrat in vigoare trei zile mai tarziu, fara ca vreuna din asociatiile reprezentative din domeniu sa fie consultata, ANPOTRT avand sapte proiecte de modificare a vechii Legi 38/2003, respectiv legea speciala a transportului cu autoturisme in regim de taxi.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.