PUNCTUL PE EI
Saptamana de foc pentru echipele care ne (mai) reprezinta in cupele europene. Si nu ne putem plange ca suntem asupriti de monotonia certitudinilor. Dimpotriva! Ne asteptam la orice. Mai mult chiar decat in anul trecut, mai mult decat acum doi ani, evolutiile neplacut surprinzatoare ale Stelei, ale lui Dinamo si, pe alocuri, ale Rapidului conduc catre concluzia ca am pierdut din viteza. Ca ne aflam intr-o conjunctura nefavorabila pe care ne-am construit-o cu un talent demolator inegalabil.


Steaua a fost examinata in Ghencea de truditorii lui Adrian Porumboiu. Cata egalitate puteti pune dumneavoastra intre Vaslui si Arsenal, tot atata speranta pentru un rezultat bun mi-a oferit si mie trupa lui Pedrazzini. Steaua a obtinut o victorie saraca, inexpresiva, insuficient argumentata. A lipsit Goian. A fost insa in teren Rada, alt fundas care a rezolvat cazul dintr-o faza fixa. Dar fotbal cand mai jucam? In bulibaseala creata la echipa celor multi nici nu mai stii cui sa adresezi respectiva intrebare. Stim insa cu siguranta ca jucatorii traiesc intr-o deruta maxima (nu stiu de cine sa mai asculte), ca antrenorul isi asuma responsabilitati de azi pe maine, ca Adrian Ilie e impins in fata pentru a scoate castanele din foc, ca patronului a inceput sa-i tremure vocea. Da! Nici macar inconstienta aceea imbelsugata nu mai este capabila sa-i ofere siguranta de sine lui Gigi Becali. Nu mai propune jucatori providentiali pe care-i va vinde cu zeci de milioane de euro, nu mai vorbeste despre generalii, vitejii si razboinicii lui. Recurge la blasfemii invocand divinitatea. Asa ca, Dumnezeu cu mila!


Meciul de la Cluj a fost unul care s-a detasat frumos din cadenta campionatului. Abia aceea a fost o partida care s-a jucat parca intr-o cupa cel putin europeana. Plusul de spectaculozitate, unul de factura sud-americana, a cazut in sarcina CFR-ului. Dinamo a replicat printr-un pragmatism bine sustinut de ardoarea cu care jucatorii si-au urmarit obiectivul. Din nou ni s-a demonstrat ca orgoliul local, mai mult decat laurii unei competitii serioase, este capabil sa aduca un plus de motivatie, un plus in atitudinea fotbalistilor fata de joc. Dinamo are potential. La Elfsborg va fi insa cu mult mai greu. Nu suntem siguri ca Walter Zenga a ajuns la vreo concluzie asupra formulei ideale de echipa, nu stim daca dinamovistii vor sti sa topeasca raceala ostila a unor adversari care rasucesc cutitul fara a trada vreun sentiment.


Rapidul a stat, meciul cu Ceahlaul fiind amanat. A stat insa vreme suficienta pentru a-si explica cum a realizat performanta de a fi egala Buzaului? Doar raspunsul afirmativ nu ma linisteste. Pentru ca nu-mi explic fitele lui Bergodi in legatura cu plecarea de la echipa. Afrontul lui Mircea Sandu sau eroarea lui Martis nu-s decat pretexte ieftine. Daca este vorba doar de o stratagema gandita anume pentru confruntarea cu nemtisorii fezandati de la Nurnberg, ne vom convinge la momentul oportun. El este antrenorul, el decide, el are responsabilitatea rezultatului.