O stranie, tulburatoare si nu mai putin surprinzatoare incursiune epica in lumea inca misterioasa a cersetorilor bucuresteni intreprinde Iolanda Malamen in ultimul ei roman ("Antoniu si Kawabata", Editura Cartea Romaneasca, 2007). Surprinzatoare pentru ca pe langa paginile de realism atroce in care este zugravit infernul cosmaresc si "closardesc" al dezmostenitilor sortii (si-n care un analist mai scrupulos ar putea identifica zona Ferentari, de pilda), exista in tot acest Arhipeleag Gulag al mizeriei si ororii insule, nu putine, de netagaduit lirism si emotionanta umanitate. Firul prozastic, atat cat exista, se deruleaza in jurul existentei lui Antoniu, un intelectual care decade in cersetorie dintr-o voluptate a ratarii, si a partenerilor sai intru degradare, Kawabata, Ben si Placintica. Insa acest fir prozastic nu se desfasoara liniar, ci se "rupe" sau se "innoada" de multe ori in fragmente de sine statatoare, concepute mai ales la modul oniric, astfel ca romanul da nu o data senzatia ca are structura papusilor rusesti, cu o poveste pe care daca o desfaci, dai intr-alta, cu vise care atrag alte tribulatii poetico-nocturne s.a.m.d. Rareori am vazut un slalom mai reusit intre realism si fantezie lirica ca la Iolanda Malamen. Si as mai sublinia un lucru mai putin remarcat de comentatorii sai: umorul autoarei. Cel putin pasajele in care sunt descrise reactiile "boborului" la primirea noastra in Uniunea Europeana si supozitiile privitoare la ce va face Uniunea asta in privinta Romaniei sunt exemplare in acest sens.
Ca pasionat de fenomene paranormale, mie mi-a placut cel mai mult visul cu OZN-ul si in special partea lui finala: "...adormi visand ca faci sex in interiorul unui OZN".
"Antoniu si Kawabata" e cel mai bun roman de pana acum al Iolandei Mala-
men.