Am pasit timp de doua saptamani printr-un taram de basm, innobilat de aerul pur al istoriei si credintei. Sufletul mi s-a lasat cuprins de spiritul unor locuri unice. Atat si nimic mai mult. Dar destul.     Sunt la moda vacantele in care strabati locuri indepartate, vizitezi tinuturi cat mai exotice, te dai cu parapanta si cu alte masinarii de senzatii tari. Dar, asemenea pildei din "Alchimistul", ceea ce ai nevoie se afla de fapt in imediata ta apropiere. Odata ajuns in preajma Obcinelor Bucovinei, timpul se scurge altfel. Pitulate intre dealuri sau paduri, te asteapta manastirile. Voronet, Sucevita, Moldovita, Putna adapostesc amintiri indepartate, brodate cu migala de timpul rabdator. La Putna, cea mai veche biserica de lemn din Europa te cuprinde cu invaluirea unei alte lumi. Parca auzi murmurul veacurilor reflectat in catapetesmele innegrite de ani. In aceste locuri de basm fiecare copac vorbeste, avand capacitatea de a se darui celui care-l asculta cu atentie. Nu-i greu! Tine doar de placerea de a trai... curat. Langa tine se desfasoara un anotimp perpetuu, impartit intre tulpinile subtiri ale graului, bulgarii de pamant proaspat si maciuliile florii soarelui.     MARELE ARHITECT. Fiecare detaliu al naturii este atat de bine pus la punct, incat simti ca studiezi la fata locului un miracol al creatiei, un tablou pe care Dumnezeu il picteaza incontinuu, chiar inaintea ta. Animelele par desprinse din secventele de la facerea lumii. La Putna, caii liberi le "vorbesc" celor domestici inhamati la carutele din sat. Un spectacol fascinant, care te opreste imediat in loc. Oare ce treburi or pune la cale?     MICROCOSMOS. Vatra Moldovitei. Padure. Muschiul presarat pe pamant si scorburi adaposteste, intre firele lui mici si dese, un microcosmos al puritatii. Daca faci "imprudenta" sa pasesti pe el cu picioarele goale, ii vei duce permanent dorul. Incaltamintea incepe sa devina o pavaza nedorita a picioarelor. Gandurile despre orice altceva in afara de linistea si armonia naturii par sa imbrace forma unei imbracaminti nedorite si inutile a constiintei. Aici nu poti sa te joci cu natura, aici nu poti sa faci nici un fel de troc. Esti la inaintare cu toata fiinta ta launtrica si iti dai cel mai bine seama de faptul ca orice ce te inconjoara e o prelungire a sufletului universal... si viceversa.     COPILUL ADORMIT. Inima Bucovinei pulseaza o data cu tot ce e prezent: rasaritul de soare, cand caprioarele coboara atente la izvor, umbre firave si agile deopotriva; satele raspandite pe coapsele dealurilor, cu gradinile atat de in panta, incat te miri cum de nu cad capitele de fan de pe ele; norii de un alb stralucitor, profilati pe cerul albastru intens in nenumarate forme care te inspira; fluturii caramizii care se joaca de-a v-ati ascunselea cu florile, numarand cateva raze de soare pentru a-si gasi un adapost bun; fructele care abia asteapta sa fie culese din copaci; greierii puternici ce sustin, zi de zi, reprezentatii fascinante "la firul ierbii". In oricare din noi se afla cate o Bucovina, asemeni unui copil adormit pe care, din cand in cand, fermecati de doruri nebanuite, il trezim si-l lasam un pic sa se joace. Dar numai putin, pentru ca ne asteapta laptopul, mobilul, facturile si stresul alergaturii zilnice. "A simti" pur si simplu devine un verb pe care-l conjugam doar in situatii deosebite. Civilizatia inainteaza cu pasi foarte repezi, aproape ca nu mai exista locuri nebatute de picior de om. Sihastrii mai sunt putini. Astazi, in locuri altadata salbatice, gasesti vile, magazine, ba chiar si banci. Iar natura, in starea sa autentica, devine un lux pe care-l atingem doar in concedii. Si nici atunci, poate, suficient, incat sa patrundem cu adevarat in inima ei. Pentru ca inima ei se micsoreaza din ce in ce mai mult. Iar noi suntem tot mai grabiti.