Intalnirea a avut loc la sediul misiunii Uniunii Europene la ONU, in New Yor
Intalnirea a avut loc la sediul misiunii Uniunii Europene la ONU, in New York, si a fost precedata de o reuniune a Grupului de contact pentru Kosovo, in care sunt reprezentate SUA, Marea Britanie, Germania, Franta, Italia si Rusia. In numele Grupului de contact, seful diplomatiei britanice, David Miliband, a indemnat cele doua parti sa negocieze "intr-o maniera constructiva".
Asteptarile erau insa moderate, in conditiile in care, inaintea reuniunii de ieri, liderul sarb si cel albanez nu au facut decat sa isi reitereze pozitiile. Boris Tadici a declarat ca Belgradul este dispus sa ofere pentru Kosovo "cea mai larga autonomie din lume", care ar include unele elemente de suveranitate, cum ar fi accesul la institutiile financiare internationale, in timp ce Fatmir Sejdiu a declarat ca etnicii albanezi kosovari sunt "foarte hotarati" si nu au "alta solutie decat independenta". "Partea sarba poate sa prezinte idei, ele vor fi inacceptabile pentru noi", a afirmat Sejdiu.
Troica SUA-UE-Rusia delegata de Grupul de contact are ca termen de incheiere a incercarilor de mediere data de 10 decembrie, data la care trebuie sa-si prezinte raportul secretarului general al ONU, Ban Ki-moon.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 15-21 iunie: Nu te grăbi să investești! Astrele...
Sursa: garbo.ro