Saptamina aceasta, PJ Harvey a revenit cu un nou album. Precis, limpede, bine inchegat, „White Chalk" lasa la o parte isteria primelor discuri si succesul comercial al ultimelor in favoarea unui sunet auster.

In cei cincisprezece ani de cind face muzica, Polly Jean Harvey nu numai ca a lansat opt albume, dar a reusit sa faca astfel incit fiecare aparitie discografica a sa sa aiba o personalitate distincta de cele dinainte. Daca primul disc, „Dry", realizat in 1992 alaturi de ceilalti doi membri ai trioului PJ Harvey, avea accente punk si blues, cele care au urmat sint proiecte solo si, rind pe rind, au surfat prin mai multe stiluri muzicale, de la rock alternativ si indie pina la inserturi pop. Desi cel de-al doilea album, „Rid of Me", iesit pe piata in 1993, era departe de a fi comercial, a urcat in topurile britanice, dar si in cele americane si, incepind din acel moment, nici o noua aparitie marca PJ Harvey nu a fost trecuta cu vederea. Dimpotriva, este considerata, si nu numai la nivel informal, una dintre cele mai percutante prezente din muzica rock, fapt la care se adauga si tag-ul de „una dintre cele mai influente soliste ale ultimelor doua decade".

„White Chalk", lansat la inceputul acestei saptamini, vine la o distanta de trei ani de la ultimul disc, „Uh Uh Her", prin care voia „sa se intoarca la partea paminteana, mai murdara a lucrurilor", dupa cum a declarat revistei „Time Out" si la sapte ani de la cel mai bine cunoscut disc al ei, „Stories from the City, Stories form the Sea". Nu numai ca stilul ultimului material este complet schimbat, mizind pe efectul unor piese minimaliste si pe o amprenta vocala diferita, dat fiind ca de aceasta data cinta foarte sus, dar PJ Harvey a invatat intre timp sa cinte la pian, instrumentul care predomina „White Chalk". Cu toate acestea, versurile arata fara indoiala ca este vorba despre aceeasi PJ Harvey a carei muzica era initial influentata de Led Zeppelin si The Pixels.

Nu numai ca, incepind din anii ’90, a dat peste cap o parte a muzicii, dar a si reformulat multe stereotipuri legate de estetica si sexualitate. Daca pe coperta celui de-al doilea album poza topless, intr-o postura dark, iar apoi, in citeva rinduri, a realizat pictoriale neconventionale, aparitiile ei scenice au un anume tip de excentricitate, lucru care i-a construit o imagine de vrajitoare. „Unii dintre critici imi iau versurile atit de literal incit, daca ar asculta «Down by the Water», ar fi in stare sa creada ca eu chiar am nascut un copil sub apa pe care apoi l-am inecat", comenteaza PJ Harvey intr-un interviu felul in care o parte a publicului recepteaza imaginea ei.

Cu toate acestea, se declara o persoana tacuta, retrasa, la fel ca si in copilarie, pe care si-a petrecut-o la o ferma de oi din Anglia, unde s-a si nascut de altfel. A crescut alaturi de tatal ei, pietrar, si de mama ei, sculptorita, iar in adolescenta stia deja sa cinte la chitara si la saxofon. Astfel incit, avind la activ abilitatea de a interpreta la doua instrumente si o gramada de referinte muzicale pe care familia i le cultivase, la 21 de ani, cind a format trioul PJ Harvey, cintase deja in mai multe formatii. De atunci, a fost nelipsita din topuri, nominalizari si premieri si a colaborat cu unii dintre cei mai putin „cuminti" artisti, de la Nick Cave and the Bad Seeds si Thom Yorke de la Radiohead pina la Björk si Tricky.

Pe www.cotidianul.ro/select puteti asculta citeva piese de pe cel mai recent album PJ Harvey