Razvan Ionescu are 42 de ani, este actor la National (a jucat si la Bulandra), licentiat in teologie si teatru, a publicat in 2003 volumul de eseuri Timpul omului in eternitatea Domnului, in 2007 o carte despre teatralitatea biblica si canoanele bisericesti, despre isihasm si ceremonialul religios in Bizant (Cand sfintii mergeau la teatru), iar dubla-i vocatie, de om al Bisericii si slujitor al Scenei, il ispiteste in chip irepresibil inspre gazetaria civic si chiar politic angajata.     Romania si Julieta la fix, volumul aparut recent la editura Curtea Veche, aduna articole publicate initial in Evenimentul zilei, Romania libera, Cotidianul, Rost si Averea, avand pe pagina de garda un motto elocvent din Iorga ("De scaderile alor tai te doare mai mult decat de ale strainilor. Poleind pacatele unui neam cu lingusiri, cred ca-i faci o foarte proasta indatorire"), iar pe coperta a patra o caracterizare semnata de Cristian Badilita. "Temperamental, noteaza acesta, Razvan Ionescu este un autentic bon vivant cu accese de melancolie. Prezenta lui emana pace, echilibru si mai cu seama buna dispozitie. Masivitatea impunatoare a fapturii, coama leonina si barba spartana ascund un suflet de "garofita". Intr-o lume mereu cu piciorul pe acceleratie, Razvan evolueaza oarecum atemporal, desprins de stridentele cotidiene, dar perfect racordat la freamatul istoriei. Aceasta gratioasa atemporalitate, aceasta cavalereasca si joviala detenta se simte pretutindeni in paginile sale."  Buna-credinta, smerenia demna si hotarata, fondul emotiv, dar (atasant) punctat coleric, impreuna cu dorinta de bine si de exorcizare a uratului ce ne defineste existenta, hranesc fiecare text, fie ca-i vorba despre chestiuni punctuale (precum scrisoarea deschisa catre Ion Zubascu, emotionanta pledoarie in favoarea IPS Bartolomeu Anania) sau de impulsuri pamfletare ("ieri secera si ciocanul, azi crucea si ciolanul"), fie de evocari nostalgic-acide ("cand au plecat, sasii au lasat in urma nu numai celebrele si impunatoarele lor case, dar mai cu seama o civilizatie a comunitatii si responsabilitatii. Pe care noi nu ne-am priceput s-o pastram. Am mostenit o civilizatie la cheie, de care s-a ales praful") sau despre citarea unor vorbe cu talc, precum cele ale Parintelui Teofil Paraian de la Sambata: astazi, la noi, "oamenii traiesc social in religie, dar nu traiesc religios in societate".  O scena cu miez bogat, dar amar, il are protagonist pe Parintele Galeriu. Ca tanar teolog repartizat undeva prin judetul Prahova, acesta isi vedea duminica de duminica aproape goala biserica. Stiti cand i-a fost dat s-o vada arhiplina? Cand si-a anuntat enoriasii ca la slujba de duminica viitoare se va prezenta diavolul in carne si oase! "Pai, bine, dragii mei, frumos va sta!, a exclamat parintele. Duminica la liturghie nu va invredniciti sa veniti, in schimb, cand e vorba despre Dracul va adunati ciopor..."  Cu toate ca, nici vorba, sunt de apreciat atitudinile civic-gazetaresti ale autorului, eu unul raman castigat tocmai de aceasta suculenta latura evocatoare a sa. Si sunt sigur ca ar avea de spus foarte multe povesti (morale) adevarate, intamplari cu oameni, locuri sfinte si fapte frumoase. Nu mai departe decat desfasurarea Bucurestilor de la pagina 12, cu "stradutele din spatele Mitropoliei si Manastirii Antim", cu strazile Armeneasca, Mantuleasa si Plantelor, "Bucurestiul de pe Remus si Lucaci, cand Botta recita Eminescu in rotonda din Cismigiu, iar in Gradina Icoanei pandeam un bilet in plus sa-i vad - a cata oara? - pe Gina Patrichi, Toma Caragiu, Dan Nutu in Elisabeta, la Bulandra". Nu va sfiiti de amintiri la tinerete, domnule Ionescu. Nu doar paseistii au nevoie de ele, ci si nepotii nascuti, din pacate, "cu piciorul pe acceleratie".