Cotidianul publica, in premiera, dosarul de cadre al lui Corneliu Baba. Documentele arunca o lumina noua asupra relatiei tumultuoase dintre marele pictor si regimul communist.

Fragmente din cererea prin care
pictorul solicita sa fie admis
in Partidul Muncitoresc Roman.
Click pe foto pentru a mari! La 56 de ani, in aceeasi perioada in care i se acordase titlul de „Artist al poporului", pictorul Corneliu Baba solicita, printr-o scrisoare datata 20 iunie 1962, includerea in Partidul Muncitoresc Roman. Documentul, impreuna cu o autocaracterizare de doua pagini, referate de recomandare si caracterizarea facuta de membrii Biroului Organizatiei PMR al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu" din Bucuresti, este inclus in dosarul de cadre din Arhiva CC al PCR, pastrat la Arhivele Nationale.

In scrisoarea de solicitare, Corneliu Baba precizeaza ca nu a mai cerut niciodata sa fie inclus intr-un partid politic: „Dragi si stimati tovarasi, Scrisoarea de fata pe care v-o adresez este primul act de acest fel din viata mea. Nici odata n-am formulat vreo cerere de inscriere in vreo organizatie a unui partid politic. Veti intelege, deci, ca, solicitind azi acest lucru pentru prima data, hotarirea mea este un act profund deliberat insotit de o fireasca emotie... Socotind ca exista o concordanta intre aceste convingeri si etica de care trebuie sa fie calauzit un om cinstit si devotat cauzei Partidului, va adresez aceasta cerere spre apreciere, dorind in mod sincer sa mi se acorde cinstea de a face parte din membrii acestui Partid ca simplu Tovaras, alaturi de dvs. si de cei din miile de rinduri ale lui". In continuare, pictorul aduce argumente care sa pledeze pentru includerea sa in rindurile PRM: „N-am avut avere. Am cunoscut lipsurile altadata; am luptat de cind ma stiu destul de greu pentru fiecare mica victorie din spatele unui tablou al meu. Am trait in anii in care artistul era situat la periferia vechii societati, suportind indiferenta celor din jur ori stupidul dispret pentru categoria artist. Am cunoscut dupa 23 August o alta lume, aceia pe care o gindisem in tineretea mea, o visasem si o asteptam. Astazi, ca artist, ma aflu prin pretuirea pe care Partidul si Guvernul o acorda creatorilor pe cea mai inalta treapta sociala in aceasta lume noua". Spre finalul scrisorii, Baba isi reia solicitarea, cu promisiunea de a fi devotat celor din rindul carora cere sa faca parte: „Ingaduiti-mi, Stimati Tovarasi, sa raspund grijei Partidului prin dorinta mea sincera de-a intra in rindurile sale. Ma veti ajuta sa dovedesc prin aceasta atasamentul meu neprecupetit, onorind prin inscrierea mea devotamentul ce il datorez. Traiasca Partidul Muncitoresc Roman, Corneliu Baba, 20 iunie, 1962".

Pe linga cele doua documente scrise de mina pictorului, dosarul cuprinde si procesul-verbal, incheiat in ziua includerii lui Baba in partid, hotarirea Biroului Organizatiei si Angajamentul Solemn al membrului Partidului Muncitoresc Roman. Decizia de primire a lui Corneliu Baba in PMR a fost luata in unanimitate la 18 septembrie 1962 si motivata de recomandarile referentilor care l-au cunoscut pe pictor: sculptorul Ion Irimescu, pictorii Eugen Popa si Stefan Szöny, colegi, lectori la Institutul „Nicolae Grigorescu", Gheorghe Labin si Andrei Szobota. La discutii au luat parte Vasile Olteanu, Boris Caragea, Ion Marsic, Petre Dumitrescu, Vasile Munteanu, Ilinca Veturia, Paul Constantin, Gheorghe Aldea, Marasescu C. si Iulia Baluta.

In referatul de recomandare pe care l-a semnat, pictorul Stefan Szöny marturisea ca parcursul vechiului sau coleg i-ar demonstra afinitatile pentru ideologia socialista: „Din perspectiva timpului de aproape treizeci de ani (de cind il cunostea pe pictor - n.r.) mi se desprinde limpede ca Baba, pe acea vreme, avea idei progresiste si simpatiile sale se indreptau hotarit spre clasa care era exploatata, acest lucru reiesea si din preferintele pe care le avea in arta". Szöny isi intareste afirmatiile amintind un episod de dupa incheierea celui de-Al Doilea Razboi Mondial: „Ca o dovada ca acele sentimente ale sale nu s-au schimbat nici in timpul razboiului, pastrez un document. Este fotografia unui autoportret pe care mi l-a trimis si pe care scrie: «Vechiului camarad de mansarda si idei», datata 26 aprilie 1945, la citeva luni dupa eliberare, cind eram activist la Regionala P.C.R Banat. Era mina ce-si intindeau tovarasii in acele zile de inceput de lumina ale eliberarii".

Increderea in orientarea ideologica a pictorului e sustinuta si in referatul intocmit la 9.IX.1962 de Eugen Popa, care pomeneste interesul lui Baba pentru ideile socialiste: „Dupa cite il stiu, a manifestat intotdeauna admiratie si simpatie pentru regim, povestind de multe ori si despre studiile lui din trecut pentru socialism. Poate fi un adevarat exemplu de perseverenta, munca si disciplina, lucru de altfel cunoscut din lucrarile sale".

Recomandarile facute in referate se regasesc in caracterizarea finala, citita in ziua admiterii lui Baba in partid. Aici se vorbea elogiativ despre o serie de lucrari de-ale pictorului care ilustreaza realitatile noii orinduiri: „Semnarea actului de constituire a gospodariei colective", „Tripticul 1907", „Odihna la Cimp", mai multe portrete si studii, dintre care cele mai apreciate au fost portretul lui Mihail Sadoveanu si al Luciei Sturdza Bulandra. „Tot in aceeasi perioada", se mentioneaza in caracterizare, „a elaborat, exprimind intelegerea mai adinca a realitatii si participarea sincera la transformarea revolutionara a tarii, o serie de desene pentru ilustrarea romanului «Mitrea Cocor» de Mihail Sadoveanu". Toate aceste lucrari sint interpretate ca acte de fidelitate fata de idealurile PMR: „Participind initial prin arta sa la transformarea revolutionara a tarii, intelegind tot mai mult ca locul sau este intre acei cari contribuie activ la infaptuirea telurilor clasei muncitoare sub conducerea artistului, Tov. Corneliu Baba si-a exprimat dorinta de a fi primit in rindurile Partidului Muncitoresc Roman". In fata membrilor Biroului Organizatiei de Baza (BOB), pe Baba il recomanda si neimplicarea activa in politica inainte de venirea la putere a comunistilor: „In activitatea politica, inainte de 23 august 1944", se precizeaza in raport, „nu a facut parte din nici un partid politic, dar s-a alaturat ideilor inaintate inca din anii studentiei, iar prin lucrarile sale si-a exprimat protestul fata de exploatare, pozitii rasiste, sovine".

Aceeasi caracterizare confirma faptul ca pictorul a facut parte din organizatia partidului cu doi ani inainte de a avea statutul de membru activ: „Cunoscind pozitia sa, precum si dorinta de a se pregati in acest sens, in ultimii doi ani, Tov. Baba Corneliu a facut parte din activul fara de partid al organizatiei noastre". In incheierea raportului, membrii BOB isi exprima increderea ca pictorul, in calitate de profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu", va fi un bun ideolog al marxism-leninismului: „Noi sintem convinsi ca Tov. Corneliu Baba va reusi, cu sprijinul membrilor de partid, al organizatiei noastre, sa devina mai ferm in atitudinile sale, mai combativ fata de lipsurile de orice fel din institut si, in cadrul activitatii artistice, ca va milita pentru promovarea neabatuta a ideologiei marxist-leniniste".

In ciuda intrarii in partid, Corneliu Baba a fost
marginalizat de regimul comunist,
incepind din anii ’80 In ciuda „intentiei sincere" de a intra in partid si a recomandarilor de „bun comunist" primite de Baba, motivatia acestuia de a deveni membru PMR este neclara. In monografia publicata in 2007 de catre Editura Brumar si dedicata de Liviu Lazarescu pictorului, „Maestrul meu, Corneliu Baba", e amintit unul dintre episoadele de cumpana din viata artistului. La un an dupa ce expusese la Salonul de Arta din Bucuresti „Jucatorul de sah", lucrare amendata pentru „formalismul" neconform cu ultimele orientari in arta realist-socialista, Corneliu Baba, care ocupa functia de prorector la Institutul de Arte Frumoase de la Iasi, a fost indepartat de la catedra, iar clasa de pictura i-a fost desfiintata. „Am stat noua ani fara catedra, fara elevi si fara ca cineva sa stie de ce. Nimeni nu stia nimic. Asa a inceput celebra mea «perioada de foame»", povesteste Baba, evocat de Liviu Lazarescu. Aceasta e perioada in care a acceptat sa faca ilustratiile pentru romanul lui Sadoveanu, „Mitrea Cocor", ilustratii care i-au fost initial respinse si criticate pentru aceleasi tendinte vadit formaliste. Baba a refacut cele zece ilustratii, intr-o maniera conforma cu asteptarile comanditarilor: „Cele 700 de schite pentru primele ilustratii zac si acum prin atelier", aminteste Lazarescu in aceeasi monografie. Intr-o insemnare din 1974, autorul monografiei pomeneste, nedumerit, despre apropierea maestrului de PCR, notind ca pictorului i s-a „sugerat" formularea unei cereri de primire in partid, dar ca, dupa ce a fost numit membru, Baba nu a participat nici la sedintele lunare obligatorii si nici la „seminariile de invatamint politic". Cit despre convingerile politice ale artistului, Lazarescu aduce marturie un fragment gasit intr-un caiet de atelier de-ale maestrului, datat din 1972: „Nu-mi plac socialistii fiindca nu sint socialisti, nu-mi plac comunistii fiindca sint comunisti si nu-mi plac ai nostri fiindca le plac prea mult banii". Maria Albani, istoric de arta si legatarul mostenirii artistice a lui Corneliu Baba, a explicat ca perioada in care pictorul s-a inscris in partid anunta o deschidere ideologica: se eliberau intelectualii din inchisori si impresia generala era de schimbare. Acesta era contextul in care multi oameni de cultura romani au intrat in partid, fie la insistenta cadrelor, fie din convingere. In acelasi an in care Baba s-a inscris in PMR a fost admis si Tudor Vianu, apropiat al pictorului, povesteste Maria Albani: „Maestrul a acceptat pentru a scapa de siciielile din jur. Nu cred ca a fost presat sau santajat. Nu aveau cu ce sa-l santajeze. Dupa ce a intrat in partid, un an de zile l-au vinat sa se duca sa-si ia carnetul".

In schimb, criticul de arta Mihai Oroveanu incadreaza episodul includerii lui Baba in partid in seria campaniilor de santaj si racolare pe care comunistii incepusera sa le practice in rindul intelectualilor: „Se practicau lovituri foarte clare. In cele mai multe cazuri de inscriere in partid, nu era vorba de entuziasm personal, ci de santaj. Erau campanii prin care foarte multi au fost obligati sa intre in partid, mai ales ca incepusera sa-si dea seama ca duc lipsa de intelectuali. In particular, Baba era un critic acerb al sistemului. Marturie pot sa depuna studentii lui: Sorin Ilfoveanu, Zamfir Dumitrescu, Stefan Caltia, Henry Mavrodin. Iar faptul ca in dosar se pastreaza o scrisoare olografa nu demonstreaza nimic. S-au smuls scrisori olografe de la o multime de intelectuali carora le erau dictate sub amenintare", a subliniat Oroveanu. Contactat de Cotidianul, pictorul Sorin Ilfoveanu a refuzat sa comenteze episodul. La fel a reactionat si fostul asistent al lui Baba, Liviu Lazarescu. Nici Stefan Caltia nu a fost disponibil pentru o discutie amanuntita.

O alta explicatie pentru gestul maestrului de a se inscrie in PMR o ofera surse apropiate familiei pictorului, care sustin ca in spatele deciziei lui au stat insistentele sotiei, Constanta Baba, o persoana dornica de statut si recunoastere sociala: „Baba era un tip extrem de refractar la tot ce se intimpla atunci in tara. Tot ce a facut impotriva vointei lui a facut din cauza sotiei. El era un om blajin, care nu vroia sa se certe. Ea a insistat sa se inscrie in partid si sa ocupe diverse functii de conducere in Uniunea Artistilor Plastici (UAP), functii pe care Baba le-a refuzat". Dupa ’89, Constanta Baba a incercat sa-i construiasca pictorului un portret de disident, potrivit acelorasi surse. „De fiecare data, cum se numea un alt ministru al Culturii, doamna Baba ii trimitea, fara sa stie pictorul, un tablou al acestuia, cu mentiunea «de la maestrul Baba»". Aceleasi surse sustin ca sotia artistului ar fi triat fiecare informatie din monografia semnata de Liviu Lazarescu, pe care, de altfel, ar fi si finantat-o. Aceasta afirmatie este partial confirmata de Robert Serban, directorul Brumar, care a precizat ca jumatate dintre costurile de editare a fost acoperita de editura si jumatate de familia Baba. Conditia pusa de sotia artistului ar fi fost, potrivit acelorasi surse, ca nimic din ce va intra in cartea fostului asistent al lui Corneliu Baba sa nu dauneze in nici un fel imaginii pictorului. Constanta Baba, sotia pictorului, a declarat pentru Cotidianul ca nu doreste sa dea nici o explicatie: „Indiferent ce as spune, totul ar fi interpretat". Maria Albani contesta ipoteza conform careia sotia pictorului ar fi fost cea care l-a convins sa intre in rindul membrilor PMR: „Doamna Baba avea ofuri vechi in familie legate de comunisti. Tatal ei muncise 13 ani la Canal. Ea insasi nu a facut parte din partid. E absurd sa sustii asa ceva". Maria Albani detine 17 volume din jurnalele pictorului, pe care insa nu le poate publica decit peste 25 de ani, conform dorintei lui Baba.

Nu ultima de pe lista posibilelor motivatii ale gestului lui Baba din 1962 este aceea furnizata de pictorul Henry Mavrodin, discipol al pictorului si totodata mostenitorul atelierului sau din Strada Pangratti. El opineaza ca un alt motiv al unui posibil santaj care ar explica intrarea lui Baba in partid ar fi putut fi orientarea politica de dreapta pe care pictorul ar fi avut-o inainte de 23 august 1944. Insa Maria Albani il contrazice pe Mavrodin, afirmind ca orientarea ideologica a lui Baba era clar de stinga, inca inainte de 1944, dar ca rolul lui in partid era unul pur decorativ. Il voiau pentru ca PMR avea nevoie de legitimitatea pe care i-o garantau numele de intelectuali cu carnet de membru.

Cit despre inregimentarea stilistica si tematica a pictorului in programul realism-socialismului, criticul de arta Pavel Susara comenteaza ca este vorba de o calificare de suprafata si ca realismul structural al lui Baba s-a suprapus peste modelul impus de propaganda comunista: „Ca si Camil Ressu, Baba a avut un proiect antropocentric, de tip occidental, clasico-renas-centist, in esenta, in ceea ce priveste atentia acordata omului in diferitele lui ipostaze. Acest tip de arta a cazut perfect peste tiparul artei realist-socialiste, care propovaduia umanismul individual si colectiv la fel ca si forta omului in lume. Si Baba, si Ressu au fost confiscati de acest model, la fel cum confiscata a fost si poezia lui Eminescu «Imparat si proletar» si anexata ideologiei realism-socialismului. Lucrari ale lui Baba, pornite dintr-un tip de proiectie monumentala asupra grandorii umane, au fost transferate catre zona proiectului realismului socialist". Lucrari precum „Semnarea actului de constituire a gospodariei colective" nu pacatuiesc cu nimic prin realizare, insista criticul, subliniind ca Baba nu si-a tradat nici stilul si nici maniera de realizare. Aceste lucrari au fost incluse in iconografia realismului socialist doar la nivel retoric, prin titlu, si nu prin alt tip de concesii stilistice, care sa fie straine de fondul structural al artistului, e de parere Pavel Susara. In opinia criticului, toata istoria artei figurative e extrem de usor anexabila ideologiilor de tot felul: „Spre exemplu, nudul masculin, indiferent de atitudinea artistului, poate fi foarte usor revendicat de gindirea, filosofia si mitologia gay", particularizeaza Susara.

Criticul considera ca, daca Baba nu s-ar fi inscris in partid, probabil ar fi pierdut catedra, nu ar fi ajuns membru al Academiei Romane si ar fi fost privat de anumite pirghii de care un artist are nevoie pentru a se exprima. Susara accentueaza rolul formator pe care pictorul n-ar fi avut sansa sa-l joace pentru cei care i-au fost studenti daca n-ar fi negociat cu regimul carnetul de membru de partid. „Baba si-a ajutat studentii atit prin harul de profesor, pe care nu si l-ar fi putut exercita raminind in afara sistemului, cit si intr-un mod extrem de concret: cu bani sau inlesnindu-le tot felul de raporturi cu administratia UAP", spune criticul de arta.

„Atelierul lui era o oaza antisistem. Era un om care nu facea diferente intre studentii lui. Eram cu totii saraci. El ne cumpara culori, carti, totul. A ajutat enorm modelele care imbatrineau si nu mai puteau poza. Multora le dadea bani sau desene pe care sa le vinda ca sa faca rost de bani", rememoreaza Henry Mavrodin. El da detalii si despre perioada de la inceputul anilor ’50, cind pictorul a fost respins din toate simezele expozitiilor, pretextul fiind formalismul pinzelor lui. Consilierul sovietic delegat pe linga fiecare galerie a vazut, intimplator, „Jucatorul de sah" depozitat in subsolul galeriei si l-a reabilitat pe Baba. „Rusii l-au scos afara dintr-un anonimat brutal in care il aruncase invidia colegilor. Dar, in tot ce a facut, nu a facut concesii. S-a potrivit ca rusilor le placea. Asta a deranjat aici." Gratiile criticii sovietice erau motiv de invidie in tara, si Baba nu era foarte bine vazut, potrivit lui Mavrodin.

L-a chemat pe Ceausescu la atelier Criticul de arta Mihai Oroveanu povesteste despre una dintre vizitele de lucru ale lui Ceausescu la care Corneliu Baba a fost obligat sa participe si sa faca portretul conducatorului. Pictorul ar fi replicat ca el nu face portrete pe genunchi si ca, daca Ceausescu vrea portret, sa vina in atelier si sa-i pozeze. Exista insa citeva schite ale fostului dictator si chiar un portret infatisindu-l pe acesta tinar, dar portretul oficial in ulei nu a fost niciodata executat. Oroveanu aminteste si de repercusiunile acestui refuz: statul a inceput sa achizitioneze din ce in ce mai putine lucrari de-ale pictorului, iar Baba era pus sub urmarire. Pentru ca picta portretele unor ambasadori si in acelasi timp reusea sa-si plaseze lucrarile pe piata libera, din ce in ce mai des, in fata atelierului pictorului raminea stationata o masina a Securitatii, iar din casa ii dispareau lucrari, fapt relatat si de Liviu Lazarescu in monografia sa. Pictorul a executat insa citeva portrete ale lui Stalin si Gheorghiu-Dej, pe care criticul Mihai Oroveanu le considera lucrari minore, nedefinitorii pentru creatia lui Baba.

O viata de artist Corneliu Baba s-a nascut in Craiova, in 1906. Primul sau desen semnat dateaza din 1916. Zece ani mai tirziu are probleme cu intratul la Facultatea de Arte: cade la primul examen, e admis in 1927, dar isi pierde interesul si se lasa de studii. Abia in 1938 absolveste Facultatea de Arte de la Iasi, unde studiase cu Tonitza si unde devine asistent, ajungind profesor in 1946. Doi ani mai tirziu debuteaza oficial cu „Jucatorul de sah" si, la scurt timp dupa, este concediat de la facultate si se muta in Bucuresti. Perioada 1950-1955 e una agitata: colegii de breasla il acuza de „formalism", dar capata oferta de a ilustra „Mitrea Cocor". In ’55 face prima calatorie in strainatate, in URSS, si ia medalia de aur la o expozitie din Varsovia. Un an mai tirziu reprezinta Romania la Bienala de la Venetia, iar de atunci plecarile in strainatate se tin lant pina in 1981. In ’58 devine profesor la Institutul „Nicolae Grigorescu" si primeste titlul de Maestru Emerit al Artelor. „Artist al Poporului" este numit in 1962, iar un an mai tirziu devine membru al Academiei Romane. Va fi si membru al altor doua academii, una italiana, cealalta germana. Prima expozitie personala din strainatate este vernisata la Bruxelles, in 1964. In 1971 este decorat cu „Steaua Rosie". Dupa decembrie 1989, obtine Premiul National pentru Arta de la Ministerul Culturii. Se stinge la virsta de 91 ani, pe 20 decembrie 1997.

Un eseu critic semnat de Pavel Susara despre opera lui Corneliu Baba gasesti pe www.cotidianul.ro/select