Dupa Mihai Leu, Leonard Doroftei, Lucian Bute si Adrian Diaconu, un alt pugilist profesionist roman, Sorin Tanasie, bate la portile afirmarii in boxul profesionist. Si chiar daca nu o face intr-o gala cu o centura mondiala pe masa, "Pantera" spera sa
Dupa Mihai Leu, Leonard Doroftei, Lucian Bute si Adrian Diaconu, un alt pugilist profesionist roman, Sorin Tanasie, bate la portile afirmarii in boxul profesionist. Si chiar daca nu o face intr-o gala cu o centura mondiala pe masa, "Pantera" spera sa devina campion european al categoriei cocos si sa imbogateasca palmaresul impresionant al pugilatului autohton profesionist. Ieri, la plecarea spre Valencia, locul unde va incrucisa manusile, vineri seara, cu pugilistul iberic Karim Quibir Lopez, reprezentantul nostru a tinut sa declare ca nu va face Romania de ras. "Merg sa-i dau o lectie de box spaniolului. Nu-l subestimez, dar ma simt foarte bine pregatit si dupa ce am vazut caseta cu unul dintre meciurile lui pot spune ca-i sunt superior la mai multe capitole. Veti vedea ca nu voi face Romania de ras si-l voi bate chiar la el acasa. Quibir Lopez are multe victorii prin KO, dar multi adversari au fost modesti", a punctat Tanasie, care a adunat in cariera profesionista 13 victorii. La randul sau, antrenorul Vasile Fantana a mentionat ca elevul sau are cateva atuuri importante: "Sorin este mai inteligent decat adversarul sau iar la viteza de reactie este net superior. Spaniolul trebuie dat in permanenta pe spate sa nu se poata aseza pe picioare. Quibir loveste mult la stomac si este un bun incasator. Isi revine repede din pumni. Sper ca Sorin sa-l depaseasca clar pe Quibir dupa zece reprize, dar sa nu uitam ca spaniolii sunt mult mai buni la profesionisti decat la amatori." Mentionam ca gala de la Valencia, care va fi transmisa, vineri, de canalul de televiziune Sport.ro, va fi organizata de FR Box iar alaturi de Tanasie vor mai urca in ring profesionistii Viorel Simion, Lucian Bot, Cosmin Parvu, Eugen Stan si Corina Carlescu.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.