Colegiul CNSAS a respins, ieri, propunerea ca ierarhii ortodocsi sa fie audiati la Palatul Patriarhiei, si nu la CNSAS, au declarat surse din Colegiu. „Propunerea nu a intrunit sustinerea Colegiului, astfel ca nici macar nu a mai fost supusa l
Colegiul CNSAS a respins, ieri, propunerea ca ierarhii ortodocsi sa fie audiati la Palatul Patriarhiei, si nu la CNSAS, au declarat surse din Colegiu. „Propunerea nu a intrunit sustinerea Colegiului, astfel ca nici macar nu a mai fost supusa la vot“, au precizat sursele citate. Potrivit acestora, cei care au venit cu propunerea nici nu au mai insistat ca aceasta sa fie supusa la vot, vazand ca intre membrii Colegiului curentul majoritar este de respingere a acestei initiative. Problema deconspirarii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) care au colaborat cu fosta politie politica a regimului comunist va fi dezbatuta in cadrul primei intalniri a Sfantului Sinod al BOR de sub conducerea patriarhului Daniel. Saptamana trecuta, noul Patriarh, IPF Daniel, s-a intalnit cu Laurentiu Tanase, membru in Colegiul CNSAS, in legatura cu audierea celor 12 ierarhi citati, informeaza Mediafax. Mai multi membri ai Colegiului CNSAS au afirmat in repetate randuri necesitatea prezentei la audieri a celor invitati, pentru a-si expune varianta proprie in legatura cu cele descoperite in dosare.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.