Daca nu se va eschiva in ultima clipa, PSD va incepe sa desurubeze, de astazi, instalatia guvernamentala pe care a montat-o, prosteste, acum citeva luni.

Guvernul va cadea si se va risipi pe la acareturile lui banoase. Tariceanu, in parcul auto din care va promova modele noi pe baza de petrol kazah. Chiuariu, la acel gen de avocatura care a dat gloria Casei de Fenechiu si nevroza la contactul cu Freedom House. In sfirsit, aceasta pata de incompetenta forte se va resorbi. De aici, impresia ca sistemul va reveni la normal, adica la turatia lui obisnuita: cu PSD - fara PSD - cu PSD - fara PSD. Mantra maniacala a ultimilor 18 ani. E o iluzie care se pregateste tacticos, dar grabit, sa-si devoreze purtatorul: PSD.

Daca exista cu adevarat o drama politica in desfasurare, atunci ea tine de declinul inevitabil al acestui partid care a ramas, orbeste, la convingerea ca e organic si, cumva, dat, in perpetuitate, romanilor. Ca o cicatrice profunda. Nu sint amicul renasterii lui Mircea Geoana, asa cum au inteles, bucuros, o suma de amici. Dar nici nu il detest pe liderul de scena al singurei drame politice in curs. Mircea Geoana e, in momentul sau de maxima initiativa, un instrument util si inconstient. Iar in asemenea cazuri, sentinta se comunica in avans condamnatului. Iat-o.

PSD e un partid terminat, in actuala infatisare. De ce? Pentru ca PSD a uitat lectia istorica predata de bunii sai mosi comunisti: dominatia absoluta presupune un spatiu inchis absolut. Cea mai mare greseala a PSD a fost apropierea de Europa. Pus sa opteze intre autarhia tip Lukasenko si inavutirea internationala - cu copii in scoli, la Geneva, vacante la Monte Carlo si domenii private acasa -, baronetul intern s-a deplasat lacom spre fondurile europene. Deschiderea a imbogatit o clasa pe care, apoi, a ruinat-o politic. Enormul proletariat social al oraselor mici si al satelor disperate a migrat la munca, spre Vest. Ricoseul s-a intors, aducind, in tara, miliarde de euro cistigati cu spinarea si un suflu electoral complet schimbat. PSD, fostul patron al saraciei subventionate, a devenit irelevant si a fost parasit in masa. Structura exterioara a ramas si continua sa dea impresia de forta, dar gigantismul partidului nu mai are masa reala, intr-o Romanie care s-a descurcat aproape clandestin si a ajuns, cu bine, la urmatoarea etapa istorica, post-PSD. Asta explica impasul prelungit al unui PSD priponit de relatii trecute si figuri expirate: Iliescu, Hrebenciuc, Nastase.

PSD nu sufera de insucces, ci de arest electoral. Liderii partidului, cu posibila exceptie inconstienta a lui Geoana, nu inteleg acest act sociologic sec si isi inchipuie ca pot dicta: guvern PSD sau guvern de tehnocrati sau alte iluzii insirate de Cristian Diaconescu.

Dar PSD nu poate dicta nimic de la inaltimea propriei slabiciuni. Poate doar asista la prabusireape care o grabeste, cu fiecare zi.

Sau poate face un gest salvator: o motiune de succes, urmata de opozitie si epurare. Cu alte cuvinte, votind motiunea, PSD isi da, oricum, foc. Important e sa vegheze incendiul si sa lase doar batrinii sa arda.