Reluam, constient sau nu, vechi practici ale dictatorului Ceausescu si dam impresia ca urim, ca si acela, trecutul pe care-l mutilam, il nesocotim sau, pur si simplu, il aruncam departe ca pe o vechitura inutila.

Orasele din Transilvania si satele de traditie saseasca au fost, vreme de un deceniu si jumatate, prada hotilor si investitorilor inculti care cred ca pot cumpara istorii, identitati, culturi ca sa le imprumute chipul lor asemenea unei manele de doi bani. O simpla privire aruncata asupra cladirilor de patrimoniu ar trebui sa ne inspaiminte. Lipsa de gust s-a logodit in Romania cu falosenia de neam prost ajuns cu care ne uitam la cei din jur de la volanul unei supermasini cu care ne sfidam semenii printre gropi si gunoaie. La fel sta treaba si cu vechile si frumoasele noastre cladiri de patrimoniu pe care nu le-a aparat nimeni eficient in tot atitia ani de ofensiva demolatoare si de refaceri aiuritoare, necenzurate de autoritati. Ceausescu revine triumfator si rescrie istoria cu buldozerele capitalismului nostru multilateral, o neantizeaza cu banii unui investitor care priveste lumea din jur de la inaltimea unei inculturi victorioase. Si pe toate astea trebuie sa le suporte bietele cladiri desfigurate, cu ferestre termopan lipite printre ornamente vechi, frontoane si ancadramente baroc din secole pingarite. Tot acolo am pus aparate de aer conditionat care mutileaza fatadele secession, jugendstill sau neobrancovenesc. Frumoasele porti ale caselor din cetatile transilvane, cu ancadramente din lemn sculptat, cu minere masive care amintesc de vremurile de altadata sint perforate victorios de tevile galbene de la E.ON Gaz, exact prin mijlocul unor rozete sau al unor ghirlande din lemn distruse pe vecie. Semnele imperiale al bufnitelor sculptate in stejarul masiv care a infruntat timpul la portile din cetatea Timisoarei au fost smulse, furate si vindute prin pietele de antichitati din Europa. Ne distrugem trecutul cu inconstienta. In multe locuri am distrus arhitectura unica in tara ca sa ridicam niste uritenii carora le spunem hipermarketuri, cu mindria unor asasini ai istoriei care fac praf si pulbere porti, cladiri, ferestre, piete vechi si curti interioare cu poezia lor pe care nu o mai poate nimeni invia vreodata.

Daniel Vighi este scriitor si profesor la Universitatea de Vest din Timisoara