Fervori gazetaresti

Excelenta idee a avut Tesu Solomovici! Dupa ce, de 15 ani incoace, Mihail Sebas­tian nu este identificat decat cu Jurnalul sau, fiind folosit exclusiv ca maciuca de devastat carul de oale si ulcele pe care erau insemnate adeziunile generatiei lui Cioran, Eliade si Noica la legionarism, iata ca se gan­deste cineva sa-l re­puna in drepturi si pe gazetarul frenetic, sagace si sensibil, me­loman si patimas care a fost Mihail Sebastian, roman­cierul si dramaturgul. Cata lume mai stie de fervorile ziaristice prin care au­torul Accidentului a ajuns la scoala lui Nae Ionescu (pe care l-a vene­rat fara fisura pana la moarte), combatand ardent pe un teritoriu ultraminat de furii, talente, maladii, vicii, genii si pasiuni demolatoare, de la Eminescu si C.A. Rosetti la Iorga si Arghezi, la Eliade, Pandrea, Vinea si Brunea-Fox, pana la Pamfil Seicaru, Nichifor Crainic, N.D. Cocea, Zaharia Stancu et co? Beneficiind de editiile Corneliei Stefanescu, Tesu Solomo­vici a extras din publicistica lui Se­bastian sute de pasaje cu alura si substanta accentuat subiectiva, intr-un "Jurnal indirect", 1925-1945, prefatat de Eugen Simion. Francofil sadea si proustian neconditionat, tanarul brailean mitraliaza numai in prima suta de pagini nume de toate calibrele - Rémy de Gourmont, Gide, Stendhal, Alain, Drieu La Rochelle, Fournier, Baudelaire, Rousseau, Mallarmé, Claudel, Péguy, Jacques Rivière, Max Jacob, Musset, Rimbaud, Maurois, Anatole France, Léon Daudet, Artaud si cati altii - dupa care-si etaleaza admiratia pentru Matheiu Caragiale, dar si pentru Blaga, Camil Petrescu ori Sadoveanu, nu fara a campa, desigur, cu toate armele si stea­gul de lupta, in tabara generatiei sale. Sebastian are unele dintre cele mai adecvate, exacte si empatice cronici la vreo zece din cartile lui Mircea Eliade, iar aici pasajele de la 1927 despre natura lirismului vitalist si "energiile cumplite" ("miscarile studentesti de la noi, fascismul italian si sionismul palestinian"), despre "deliteraturizarea teatrului", virilizarea perspectivei estetice ("acest timp incepe sub zodia exigenta si barbateasca a muncii", cu "moartea diletantismului si a agreabilului"), condamnarea "blazarii istete" care ucide "nai­vitatea fertila a uimirii", cautarea autenticitatii o data cu blamarea "omului literar", surogat al trairilor adevarate, ca si a "invaziei de genii si misionari", de falsi nelinistiti anarhisti - rea­lizeaza o credibila radiografie a "plamanilor" epocii. Inclusiv antisemitismul acesteia, care "ramane inca deruta cea mai simpla, cea mai comoda si mai sigura a mediocritatii organizate". Acuitatea simtirii, sensibilitatea, "superstitia sinceritatii", fervoarea estetica, toate cu inevitabilul corolar: vulnerabi­litatea irepresibil dublata de an­xietate - iata notele acestei energii pentru care evreitatea se definea inclusiv prin "aviditatea de senzatie", "nevoia de instabilitate", "gustul instinctiv pentru filantropie" si umorul special. "Umorul, scrie el, este anglo-saxon sau semit. Latinii si teutonii nu cunosc formula aceasta sufleteasca foarte complicata, sentiment ambiguu, jumatate vesel, jumatate tragic, atitudine ocolita in fata vietii, cu rezerve, elanuri retezate, cu de­for­mari voite si cu un gust initial pentru moarte." O atentie aparte merita extrasele (pag. 619 s.u.) dintr-un articol despre Bucuresti ca subiect literar, publicat in Revista Fun­datiilor Regale in 1940. Observatia lui Sebastian so­cheaza, dar, daca ne gandim atent, se sustine. Departe de-a constitui suculenta hedonista si mirificul patriarhal cu carene-au obisnuit scrierile memorialistice, Bucurestii n-au prea avut "nume bun" in be­le­tristica noastra. Demonstratia merita reluata.       "Imbecilitatea indoctrinata e mai greu de suportat decat imbecilitatea pura si simpla. In trei zile, dupa navala lui Alexandru Graur si a bandei lui, am inteles ca intru intr-o redactie terorizata de conformism. Nu, nu. Mai bine scriu piese de teatru." Mihail Sebastian,1944

---

Despre autor: