A fost odata ca niciodata... poate mai devreme sau mai tarziu decat ar fi trebuit sa fie ori poate tocmai la timp... A fost un OM ce-a semanat, cu iubire, campia din noi: Aurelian Andreescu.

A fost un moment cand armonia lumii s-a condensat in acorduri muzicale unice si s-a oprit asupra unui om. Vocea lui a fost aleasa pentru a darui culori si vibratii nemaiintalnite vietii, iubirii, dorurilor. Sufletul lui a facut sa vibreze sufletele celor ce-l ascultau, intr-un mod inimitabil. Aurelian Andreescu a fost acest OM. A luminat cu harul sau lumea, insa a fost chemat degraba Dincolo. Fostii prieteni il simt si astazi alaturi.


EMOTIVITATE. Dar cum a inceput "drumul catre stele" al artistului? "Am debutat intamplator", se confesa el intr-un interviu. Ultimul, cu mai putin de doua luni inainte sa se stinga. "Eram impreuna cu niste prieteni la Pescarus si ne amuzam cantand o data cu orchestra. M-a remarcat chitaristul Gaby Mezei. Se pare ca i-am placut, de vreme ce m-a invitat a doua zi la Electrecord. Am pasit cu dreptul. Din clipa aceea, viata mea s-a impletit cu muzica usoara, definitiv si irevocabil. Asa se schimba destinul omului in nici
24 de ore...

La inceput mi-a fost greu. Sunt un mare emotiv. Ea, emotivitatea, bat-o vina, mi-a adus si necazuri, dar si bucurii... Nu stiu daca se poate numi mostenire, dar parintii mei erau muzicali. Formam un trio cunoscut in tot cartierul, mai ales prin colinde. Cum am copilarit in jurul Operetei, mergeam foarte des pe acolo, dar genul nu mi-a dat nicicand tarcoale. Niciodata nu m-am visat la opereta. Cantatul nu ma preocupa...", declara Aurelian in revista Flacara, la 6 iunie 1986.


NECRUTATORUL LOCAL. Ascensiunea sa a fost fulminanta. Cu toate acestea, oficial, valoarea nu i-a fost recunoscuta asa cum ar fi dorit. Asa cum, de altfel, ar fi fost dezirabil intr-o societate normala, care-si aplauda idolii, dar face prea putin pentru ei. "Am fost refuzat atunci cand am propus sa se organizeze un spectacol prilejuit de 25 de ani de activitate artistica. Simteam nevoia unui recital, credeam ca mi se cuvenea", spunea artistul. "Am publicul meu care, sigur, m-ar fi onorat cu prezenta. Am facut eu, oare, de ocara muzica usoara romaneasca? Sunt 13 ani de cand tot bat pe la portile Electrecordului, dar in zadar. N-am loc in planurile lor editoriale decat cu discuri mici. Se asteapta oare trecerea mea in nefiinta? Posteritatea recunoscatoare nu ma intereseaza. Sunt in mare forma. Muzica imi bantuie sufletul si inima si eu n-am unde ma exprima...

Localul este necrutator. Niciodata nimeni nu m-a intrebat ce mananc. Toti ma intrebau ce beau. Acum ma lupt, impreuna cu medicul meu, sa inlocuiesc vinul cu ceva care sa-mi invinga emotiile. Sincer sa fiu, regret boala, dar nu regret tineretea."