Astazi, BOR isi alege intai statatorul tinand seama de traditiile si interesele Bisericii si respectand regulile de alegere ale ierarhilor eparhioti, caci in fond e vorba de alegerea Arhiepiscopului Bucurestilor care automat devine Mitropolit al Munteniei si Dobrogei si Patriarh al Romaniei. Procesul ce are loc in doua etape, una sinodala si una in colegiul electoral, se va desfasura la adapost de toate presiunile si agresiunile celor de afara. Potrivit canoanelor, alegerea este facuta de oameni, dar sub calauzirea Providentei Divine. Este un proces sacru, ceea ce cei lipsiti de o credinta adevarata nu pot intelege.