Procedura Comisiei Europene impotriva Romaniei pe "actiunea de aur" de la Petrom este un caz cheie -test - pentru alte privatizari trecute sau viitoare din energie atat in Romania, cat si in alte state, CE incercand sa evite controlul statelor in mar
Procedura Comisiei Europene impotriva Romaniei pe "actiunea de aur" de la Petrom este un caz cheie -test - pentru alte privatizari trecute sau viitoare din energie atat in Romania, cat si in alte state, CE incercand sa evite controlul statelor in mari companii, a declarat Leonard Orban. Comisarul european pentru multilingvism si fost negociator sef al Romaniei cu UE, Leonard Orban, a declarat corespondentului NewsIn in Sibiu ca, in opinia sa si potrivit informatiilor pe care le detine despre situatia privatizarii Petrom din perioada cand reprezenta statul roman in relatia cu UE, actiunea declansata de forul executiv european este foarte complexa, problematica, plina de semnificatie in actualul context energetic european si de lunga durata. "Este vorba de o 'actiune de aur>> care este prevazuta in contractul de privatizare, dar care nu a fost niciodata folosita. Aceasta chestiune trebuie vazuta mai pe larg, nu privit numai in cazul Petrom. E vorba de privatizarile care au fost facute ulterior in domeniul energetic si cele care ar putea fi facute. E un caz test, un caz cheie pentru alte cazuri si poate mai putin pentru cazul in sine, avand in vedere particularitatile acestuia. Şi e un caz important nu doar pentru Romania, ci pentru multe alte state", a sustinut Orban. Acesta a explicat ca, in perioada in care se ocupa cu gestionarea afacerilor europene in Romania, a avut un dialog constant pe acest subiect cu CE si a incercat sa previna ajungerea la situatia actuala, insa acest lucru nu a fost posibil. "Cazul in speta e un caz cu implicatii mai mari, si nu numai pentru Romania, in contextul noilor dezvoltari din sectorul energetic. Comisia doreste sa evite total pastrarea controlului statului in cazul unor privatizari. Ca semnificatie, este un caz mult, mult mai important decat cel privind taxa de prima inmatriculare si, din acest punct de vedere, evolutia va fi mai lenta", a explicat comisarul european. Orban a insistat asupra importantei acestui caz pentru toate statele membre si pentru Uniune in intregul sau, dar a evitat sa se pronunte asupra duratei sau finalitatii acestuia, considerand ca sunt foarte multe necunoscute care trebuie analizate. Totodata, Orban si-a exprimat speranta ca nu se va ajunge in fata Curtii Europene de Justitie, dar a aratat ca nu exclude o astfel de situatie. Pentru a sublinia importanta acestui fapt, in context european, Orban a dat ca exemplu un document discutat la ultima reuniune a Comisiei Europene privind aplicarea acquis-ului comunitar, document din care s-a desprins necesitatea ca CE sa transmita mesajul ca este gardianul Tratatului Uniunii Europene, care vegheaza deplin la respectarea tuturor prevederilor acquis-lui comunitar. "Aceasta inseamna ca in contextul mai larg, in care sunt 27 de state membre, vor fi abordate cu prioritate acele cazuri intr-adevar foarte importante si care au efect asupra functionarii pietei interne a Uniunii, in general a functionarii Uniunii. Iar cazul Petrom este unul dintre cele mai importante cazuri care se inscriu in aceasta prioritate", a mai afirmat comisarul european. Pe 27 iunie, Comisia Europeana a declansat procedura de incalcare a Tratatului ("infringement") impotriva Romaniei, din cauza detinerii de catre stat a "actiunii de aur" la compania Petrom, dupa privatizare.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.